News

Opozantul rus Oleg Orlov, condamnat la închisoare cu executare pentru că a criticat războiul din Ucraina

Opozantul rus Oleg Orlov și-a aflat sentința după mai multe luni în care s-a aflat în arest, pentru că a criticat dur invazia Ucrainei de către Moscova.
27.02.2024 | 16:53
Opozantul rus Oleg Orlov condamnat la inchisoare cu executare pentru ca a criticat razboiul din Ucraina
Opozantul rus Oleg Orlov, condamnat la închisoare cu executare pentru că a criticat războiul din Ucraina. Foto: TASS
ADVERTISEMENT

Orlov, în vârstă de 70 de ani, este un cunoscut militant pentru drepturile omului și copreședinte al grupului Memorial, un ONG care a primit premiul Nobel pentru pace în 2022. Cu toate acestea, justiția rusă a decis dizolvarea Memorial și l-a condamnat pe Oleg Orlov la 30 de luni de închisoare într-o colonie penală.

Opozantul rus Oleg Orlov, condamnat la închisoare cu executare

Oleg Orlov, un opozant vocal al lui Vladimir Putin, a criticat în termeni duri invadarea Ucrainei de către Moscova. Astfel, Orlov a încălcat legea, potrivit Kremlinului, și a fost acuzat de ”discreditarea” armatei ruse. Orlov risca până la cinci ani de închisoare, astfel că poate că a scăpat ”ușor”.

ADVERTISEMENT

Orlov fusese găsit vinovat în octombrie 2023 de discreditarea Armatei, însă în acel moment fusese condamnat doar la plata unei amenzi. A fost un verdict foarte blând în condițiile în care Moscova are o politică de toleranță zero față de cei care critică regimul lui Vladimir Putin sau invazia Ucrainei.

Procuratura ar fi solicitat doar o amendă având în vedere starea de sănătate a activistului în vârstă de 70 de ani. Cu toate acestea, tot procuratura a fost cea care s-a ”răzgândit” și a făcut apel, considerând în cele din urmă că pedeapsa primită de Orlov e ”excesiv de ușoară”. În aceste condiții, Oleg Orlov a fost condamnat, în cele din urmă, la închisoare cu executare.

ADVERTISEMENT

Practic, întregul caz a fost rejudecat în regim de urgență, astfel că Orlov își va petrece următorii doi ani și jumătate într-o colonie penală de maximă securitate, cel mai probabil în Siberia, la fel ca și Akesei Navalnîi. Înainte să fie condamnat, Oleg Orlov declarase pentru AFP că este ”animat de spirit de luptă”.

Majoritatea criticilor lui Vladimir Putin au murit sau au ajuns la închisoare

Trebuie menționat că Oleg Orlov a fost numit ”agent străin”, însă a preferat să rămână în Rusia pentru ”a continua lupta” și nu a dorit niciodată să fugă în exil, cu toate că știa că are de-a face cu o ”justiție pe care o consideră nedreaptă”. “Să mă pocăiesc, să mă recunosc vinovat în faţa judecătorilor? Ar fi ca şi cum mi-aş renega întreaga viaţă”, a declarat disidentul.

ADVERTISEMENT

De altfel, Oleg Orlov mărturisea că se așteaptă să fie condamnat la închisoare chiar înainte de alegerile prezidențiale din martie, în care Vladimir Putin va obține un nou mandat prezidențial, în lipsa unei opoziții reale. Oleg Orlov semnase în trecut un articol critic la adresa Kremlinului, publicat de jurnaliștii francezi de la Mediapart.

În acel editorial, Oleg Orlov critica dur trupele ruse care au comis atrocități și au ”ucis în masă civili ucraineni”, și totodată denunța ”victoria în Rusia a celor mai întunecate forțe care visează la răzbunare totală după destrămarea URSS în 1991”. Sute de alte persoane, printre care jurnaliști sau activiști pentru drepturile omului, au ajuns pe lista neagră a Kremlinului, la fel ca în era sovietică.

ADVERTISEMENT

Oleg Orlov a fost extrem de activ în viața publică din Rusia încă din 1970, când a fondat ONG-ul Memorial, singura organizație care lupta în Rusia împotriva păstrării memoriei URSS ca și cum ar fi un lucru de mândrie. ONG-ul a fost dizolvat în 2021 de justiția rusă, însă a primit Premiul Nobel pentru pace. Condamnarea lui Oleg Orlov vine la scurt timp după ce avocatul Aleksei Navalnîi murea în închisoare.

ADVERTISEMENT