News

Ora de liniște la bloc în 2024. Amenzi de mii de lei dacă nu respecți orele de liniște

Gălăgia la bloc este o problemă eternă pentru mulți dintre români, astfel că multă lume se întreabă cât de mari sunt amenzile în 2024 pentru nerespectarea orelor de liniște.
11.02.2024 | 16:00
Ora de liniste la bloc in 2024 Amenzi de mii de lei daca nu respecti orele de liniste
Ora de liniște la bloc în 2024. Amenzi de mii de lei dacă nu respecți orele de liniște
ADVERTISEMENT

Orele de liniște sunt stabilitate clar prin lege, dar și prin regulamentul de ordine interioară impus de Asociația de Proprietari. Pe scurt, cine locuiește la bloc trebuie să respecte aceste norme de conviețuire, precum și regulile de bun simț.

Ora de liniște la bloc în 2024. Cât de mari sunt amenzile

Multă lume face eroarea, însă, să creadă că trebuie să facă liniște doar în acel interval, al orelor de liniște. Eronat. Gălăgia vecinilor din bloc poate fi oricând sancționată de către polițiști, indiferent de oră, cu toate că în acel interval special al orelor de liniște regulamentul este mult mai strict.

ADVERTISEMENT

Practic, amenzile sunt mult mai mari în timpul orelor de liniște, însă oricine poate fi amendat indiferent de oră, dacă face gălăgie la bloc. Legal, orele de liniște sunt stabilite în intervalul 22:00 – 08:00 și 13:00-14:00.

Cu toate acestea, cine e pregătit să dărâme blocul și să-și terorizeze vecinii cu gălăgie infernală poate fi amendat indiferent de ora când alege să facă acest lucru. De altfel, multă lume face eroarea să creadă că dacă se produce gălăgie în afara orelor de liniște nimeni nu are ce să le facă, lucru complet fals.

ADVERTISEMENT

”Tulburarea liniștii locatarilor între orele 22.00-8.00 şi 13.00-14.00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice.

Sfatul polițiștilor pentru românii care vor să facă petreceri la bloc

În locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora este interzisă”, este precizat în Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii și liniștii publice.

ADVERTISEMENT

Conform legii, cei care fac gălăgie și produc zgomote puternice pot fi amendați cu 200-1000 de lei, în afara orelor de liniște. Pentru cei care fac scandal și gălăgie în timpul orelor de liniște, amenzile cresc de la 500 la 1500 de lei. Important, cei care fac o mare petrecere pot primi o amendă de 3000 de lei sau chiar 6000 de lei, dacă repetă gălăgia la nici 24 de ore de la prima amendă.

Nu doar petrecăreții pot avea probleme, ci și cei care vor să renoveze apartamentul. Polițiștii le recomandă celor care vor să organizeze o petrecere sau să folosească bormașina și ciocanul să-și anunțe înainte vecinii și să fie siguri că aceștia vor accepta deranjul. În caz contrar, dacă cineva sună la 112, polițiștii vor veni la fața locului și vor aplica amenzi mari.

ADVERTISEMENT

Uneori, gălăgioșii riscă mai mult decât o simplă amendă, cum este și în cazul a doi soți scandalagii din București. Aceștia au fost vizitați de polițiști în octombrie 2023, pentru că au dat muzica prea tare, însă au ajuns să fie bătuți, pentru că au devenit recalcitranți.

Poliţiştii au depistat un bărbat în vârstă de 42 de ani care prezenta un comportament recalcitrant. Întrucât bărbatul manifesta şi gesturi cu tentă sexuală, s-a procedat la imobilizarea acestuia, moment în care soţia acestuia a devenit agresivă”, au transmis în acel moment reprezentanții Poliției Capitalei.

ADVERTISEMENT