Orașul din România care a fost, în timpul comunismului, o mare localitate monoindustrială. Mulți români aveau atunci locuri de muncă. Erau, de asemenea, și câteva obiective turistice. Între timp, lucrurile s-au schimbat.
În perioada comunistă, Hunedoara a fost cel mai industrializat județ din România. Mai multe localități din județ au fost destinate exclusiv familiilor de muncitori, iar mulți dintre aceștia proveneau din alte zone din țară.
Orașele monoindustriale se numeau și “orașe dormitor”. Denumirea a fost dată de faptul că erau puține activități sociale, iar navetiștii plecau dimineața la muncă și se întorceau seara în casele lor.
La începutul anilor ’60, astfel de orașe s-au înființat în ritm alerg, pe măsură ce liniile de producție erau tot mai multe. Oamenii veneau să muncească în centrele industriale. Aproape o treime din populația de peste 500.000 de locuitori din județul Hunedoara lucra în industria grea, la finalul anilor ’80
Centrele miniere din Munţii Metaliferi, Munţii Poiana Ruscă şi Valea Jiului, dar și uzinele din Hunedoara, Călan și Orăștie reprezentau industria grea. În primii ani de după 1990, multe orașe monoindustriale din Hunedoara au ajuns ruine. Foștii angajați care lucrau la întreprinderile din comunism le-au părăsit, între timp.
În ziua de astăzi, în fostele orale muncitorești din Valea Jiului, în Călan, Hunedoara şi Brad, precum și în localitățile miniere mai mici Teliuc, Ghelari şi Certejul de Sus, locuiesc mai mult pensionari. Locurile de muncă din aceste orașe nu sunt foarte multe la număr.
Printre orașele unde erau cele mai multe atracții turistice se numără Călan. Multe dintre obiective nu au fost valorificate în ultimii ani. Printre acestea se numără Măgura Călanului, Băile Aqua Călan și două dintre cele mai vechi biserici de la noi din țară, Strei şi Streisângeorz.
Investițiile din acest oraș nu prea au fost foarte multe în ultimii ani. Măgura Călanului era cariera de piatră de unde dacii au folosit materiale pentru a construi cetățile din Munții Orăștiei.
Băile Aqua Călan reprezintă una dintre cele trei stațiuni termale ce funcționau pe actualul teritoriu al țării, în perioada dacilor. Celelalte două erau Germisara şi Herculane.
Proiectat pentru o populație de 11.000 de locuitori, “orașul nou” Călan a fost construit la începutul anilor ’60, pe un fost teren viran de pe malul Streiului. În 1990, erau deja peste 15.000 de locuitori în oraș, notează Adevărul.
Cei mai mulți dintre salariații din Călan lucrau în combinatul “Victoria”, situat pe celălalt mal al Streiului. În uzinele de la Victoria se producea fontă. Alți angajați munceau la combinatul siderurgic din Hunedoara, dar și la minele Ghelari şi Teliuc sau la abatoarele din Hațeg.
Încă din anii ’80 a început declinul metalurgiei din Călan. Combinatul s-a dezintegrat după 1990, iar o mare parte a ajuns fier vechi. O suprafață de aproximativ 40 de hectare a fostului combinat a fost ecologizată, apoi a devenit par industrial. În schimb, alte zeci de hectare au ajuns ruine.
Între timp, au dispărut și furnalele Călanului. Clădirile monument ale fostelor Uzine de Fier Călan, care au fost înființate la finalul secolului al XIX-lea, au ajuns și ele ruine.