Un oraș din Uniunea Europeană s-a săturat de turiștii care vin să petreacă. Localnicii vor să arate și o altă parte a acestei destinații. Campania inițială a fost ceva mai agresivă.
Locuitorii din Amsterdam își doresc să atragă atenția unei alte categorii de turiști. Sătui de cei care vin acolo doar să petreacă și să bea, în 2023 au lansat o campanie prin care acestora le-a fost sugerat să „stea departe”.
Totuși, acțiunea nu s-a dovedit a fi de mare succes, astfel că acum s-a trecut la o abordare mai blândă. Noua inițiativă poartă numele de „Renew your View” și va fi pusă în practică începând cu anul viitor.
Aceasta va fura până la finalul anului 2025 și scopul este acela de a oferi o altă perspectivă asupra orașului turiștilor, îndemnați să vadă Amsterdamul prin ochii unui localnic.
Oamenii s-au săturat ca toți cei care ajung în zonă să „caute senzații și distracții vulgare” în Cartierul Roșu, dar și în „cafenelele” din capitală, în contextul în care, spun ei, Amsterdam are mult mai multe de oferit.
În prezent, cei care ajung în orașul din Olanda au tendința de a o asocia cu petreceri ale burlacilor, dezmăț și un consum ridicat de marijuana. Dar în același timp, există numeroase obiective.
În Amsterdam se găsesc un număr mare de muzee de artă, unde sunt expuse obiecte de mare valoare, dar și monumente care au o importanță aparte pentru istorie, precum casa în care a stat ascunsă Anne Frank, alături de familia ei.
Mai mult decât atât, există cunoscutele canale, casele specifice, străduțele boeme, dar și biciclete de o frumusețe deosebită, împodobite cu flori. Astfel că, orașul este transformat într-un adevărat muzeu în aer liber.
Prin noua campanie, locuitorii din Amsterdam îl descriu ca pe un loc pentru „idei, inițiative și inspirație”, fiind încurajată diversitatea și unicitatea oamenilor și a atracțiilor din oraș. „Amsterdam te face să vezi… cum poți fi doar tu, lăsând loc și celorlalți”, este mesajul inițiativei, conform adevărul.ro.