News

”Palatul plutitor” construit special pentru Nicolae Ceaușescu în care s-au investit milioane de dolari. Astăzi se poate închiria pentru un preț uriaș

În anii 80, în România, a fost construit ”palatul plutitor” al lui Nicolae Ceaușescu. Vorbim de un vas în care s-au investit milioane de dolari. Ce se întâmplă azi cu acesta.
29.07.2023 | 17:06
Palatul plutitor construit special pentru Nicolae Ceausescu in care sau investit milioane de dolari Astazi se poate inchiria pentru un pret urias
Vasul Mircea cel Mare, ”palatul plutitor” construit special pentru Nicolae Ceaușescu în care s-au investit milioane de dolari. Sursa foto: hepta.ro / marinarii.ro / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Nava prezidențială Mircea cel Mare sau ”Palatul Plutitor” este ambarcațiunea construită special pentru Nicolae Ceaușescu în ultima parte a mandatului său de șef al statului român.

Vasul Mircea cel Mare, ”palatul plutitor” construit special pentru Nicolae Ceaușescu în care s-au investit milioane de dolari

În cele aproape două decenii și jumătate cât a condus România, Nicolae Ceaușescu s-a remarcat prin diferite proiecte de infrastructură. În anii săi în fruntea Republicii Socialiste, de numele său se leagă mari șosele, importante uzine și chiar orașe ridicate de la zero.

ADVERTISEMENT

La finalul anilor 70, lui Ceaușescu îi vine ideea de a construi un vas de lux pentru el și Elena. Ideea punerii pe picioare a unei nave i-a venit lui acestuia în 1979, imediat după ce a făcut o vizită în Egipt. La acea vreme, omologul, președintele egiptean Anwar el Sadat, l-a plimbat pe Nil cu un vapor de lux.

Nimic nu i-a stat în calea visului său. Odată revenit acasă, Ceaușescu a dat ordin pentru construcția unei astfel de nave. Misiunea a revenit Șantierului Naval Oltenița. Au fost necesari 7 ani, între 1979 și 1986, de la proiectare și până la finalizarea construcției.

ADVERTISEMENT

Timpul a meritat. La final a rezultat un vas impresionant. Nava are 6 punți: puntea principală, punțile superioara I și II, puntea de comanda, puntea etalon și o punte intermediară.

Pe puntea superioara II se află două saloane oficiale, prova și pupa cu o suprafață de aproximativ 150 mp și respectiv 197 mp. Ele pot găzdui aproximativ 300 de persoane, notează cei de la Marinarii.

ADVERTISEMENT
palatul plutitor vasul mircea cel mare nicolae ceaușescu mureș 2
Vasul Mircea cel Mare, ”palatul plutitor” construit special pentru Nicolae Ceaușescu. Sursa foto: evenimentulistoric.ro / colaj Fanatik

De notat că la pupă, în spatele coșurilor, este amenajat inclusiv un heliport. Nava are la nivelul punții principale 4 apartamente și 12 cabine cu baie proprie. Pereții interiori sunt acoperiți de tapet fin și decorați cu tablouri oferite, la vremea respectivă, de Uniunea Artiștilor Plastici.

Apartamentele cuplului Ceaușescu au fost amenajate la primul etaj. Și în prezent, ele sunt neschimbate. Este intact tapetul de pe pereți. Vorbim de cel bej în cazul apartamentului lui Nicolae Ceaușescu, și roz al Elenei Ceaușescu.

ADVERTISEMENT

Vaporul Mircea cel Mare, azi ”Mureș”, se poate închiria pentru un preț uriaș

În ciuda timpului lung așteptat, dar mai ales al rezultatului de excepție, Nicolae și Elena Ceaușescu nu au efectuat decât o singură croazieră pe nava construită special pentru ei.

S-a întâmplat asta în august 1986, pe 23 și 24. Atunci, cuplul prezidential s-a îmbarcat pentru o plimbare din Portul Brăila până la o cabana de protocol aflată la Uzlina, pe brațul Sfântu Gheorghe.

După căderea comunismului, nava a rămas în administrarea Marinei Militare. Ea și-a schimbat și denumirea, din ”Mircea cel Mare“ în ”Mureş“.  Este acostată la Brăila, locul unde a fost construit, în anii 80, un cheu special care să o găzduiască.

Vasul ridicat de Ceaușescu poate fi închiriat în prezent de către persoane juridice, dar condițiile în care se poate face acest lucru sunt stricte. Mecanismul de închiriere a a fost reglementat, în 2008, printr-un ordin al Ministrului Apărării. Este vorba de Ordinul M82.

Cei care vor să aibă la dispoziție această navă impresionantă trebuie să îndeplinească anumite criterii. Dacă vorbim de societăți, ele nu trebuie să aibă datorii la stat. În plus, sunt excluse evenimente precum nunți sau petreceri private. Doar simpozioanele sau colocviile pot fi organizate la bordul navei.

În privința tarifelor de închiriere, ele sunt negociate cu o comisie înființată special în cadrul Secţiei 329 Logistică. Prețurile se stabilesc în funcție de cerințele fiecărui client. Este cunoscut faptul că aceste tarife sunt de ordinul sutelor de euro pentru ora de marş.

ADVERTISEMENT