Sport

Vlad Stancu a ajuns la trei medalii la Europenele de juniori de la Belgrad. Update

Vlad Stancu a cucerit trei medalii la Campionatele Europene de juniori de la Belgrad. Înotătorul român și-a asigurat prezența la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.
09.07.2023 | 22:24
Vlad Stancu a ajuns la trei medalii la Europenele de juniori de la Belgrad Update
Înotătorul Vlad Stancu va merge alături de David Popovici la Jocurile Olimpice de anul viitor, după ce și-a făcut baremul în proba de 1.500 metri
ADVERTISEMENT
09-07-2023
19:30

Vlad Stancu, bronz în proba 400 de metri liber la Europenele de la Belgrad

Vlad Stancu a cucerit medalia de bronz la Campionatele Europene de juniori de la Belgrad în proba de 400 de metri liber. Înotătorul român, calificat la JO 2024 în două probe, a terminat cele opt lungimi cu timpul 3:50.21 minute. 

”CAMPIONATUL EUROPEAN DE ÎNOT JUNIORI – BELGRAD 2023. Vlad Stancu, medalie de bronz în proba de 400 m liber!

Vlad Stancu cucerit o nouă medalie la Campionatul European de înot pentru Juniori de la Belgrad (4-9 iulie 2023): bronz în proba de 400 m liber.

Sportivul nostru a încheiat cele opt lungimi de bazin cu timpul de 3:50.21 min. Finala a fost câștigată de către bulgarul Mitsin Petar (3:44.31 min.) – care a stabilit azi un nou record mondial de juniori. În aceiași finală, Nandor Nagy s-a clasat pe locul opt, cu timpul de 3:57.33 min.

Trebuie să reamintim faptul că Vlad a cucerit medalii de argint, la acest European, în probele de 1.500 m și 800 m liber, cu timpi ce reprezintă baremuri A de calificare la JO Paris 2024, dar și noi recorduri naționale de seniori”, se arată într-o postare pe Facebook a Federației Române de Natație.

La Europenele de juniori din Serbia, Vlad Stancu a cucerit medaliile de argint în probele 800 și 1500 liber. În ambele probe, Vlad Stancu a depășit recordul național și s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. 

La doar 17 ani, Stancu este o mare speranță a natației românești în probele de anduranță, el fiind medaliat cu bronz în toamna anului trecut la Campionatele Mondiale de juniori de la Lima.

David Popovici nu e singurul înotător român care merge la Jocurile Olimpice

După ce David Popovici a obținut biletul pentru Paris 2024, a venit rândul lui Vlad Stancu să-și asigure prezența la Jocurile Olimpice. El și-a făcut baremul în proba de 1.500 metri, la Campionatele Europene de juniori.

ADVERTISEMENT

David Popovici Jocurile Olimpice

Cu aproape o lună înainte de a împlini 18 ani, Stancu a reușit să cucerească medalia de argint la Europenele de la Belgrad și să-și îndeplinească baremul de calificare la Jocurile Olimpice în proba de 1.500 de metri, devenind al patrulea sportiv român, și al doilea înotător, care va merge la Paris 2024.

Calificat în finală cu al patrulea timp, Stancu a încheiat cele 30 de lungimi de bazin cu timpul de 15:00.51 minute, record naţional de seniori. Este un timp mai bun cu 48 de sutimi decât baremul olimpic de calificare. Pe primul loc s-a clasat turcul Kuzey Tuncelli (14:58.89 minute – record european de juniori).

ADVERTISEMENT

David Popovici Jocurile Olimpice

Pentru delegaţia României, medalia de la 1.500 metri este a treia cucerită până acum la Belgrad. Vlad Mihalache a obţinut argintul la 200 metri fluture, iar Daria Silişteanu a câştigat medalia de bronz la 50 metri spate.

Psihicul, extrem de important în cursele de anduranță

Vlad Stancu a dezvăluit că cele mai grele momente în cariera unui înotător pe distanțe lungi sunt antrenamentele în care trebuie să parcurgă kilometri de unul singur și a precizat că victoriile le sărbătorește prin odihnă.

ADVERTISEMENT

”Secretul? E simplu: antrenament. Antrenament și durere. Cel mai greu e în perioadele când trebuie să înot singur foarte mulți kilometri. Și chestia asta poate deveni foarte dură dacă nu știi cum să o iei. E o provocare, pentru că trebuie mereu să mă bat cu mine și cu timpii mei.

Dar eu cu doamna antrenor discutăm, mă mai calmează, și trebuie să mă mențină pe linia de plutire, mai ales mental, pentru că în probele de 1.500, 400 și 800 e foarte important psihicul. După o mare victorie sărbătoresc prin odihnă, somn și sunt împăcat sufletește.

ADVERTISEMENT

David Popovici Jocurile Olimpice

Cred că toți sportivii au aceste zile, normal. Dar eu sunt de părere că în aceste zile trebuie să te autodepășești, pentru că astea sunt zilele care contează și cam asta e boala înotătorului de long distance, cred”, a declarat el.

Stancu, probleme cu mâncarea

Sportivul, care a luat argintul la 400 metri la Campionatele Europene la juniori, a recunoscut că este nevoit să facă sacrificii atunci când vine vorba de a se abține de la mâncare și trebuie să respecte un regim stabilit de un nutriționist.

”Una dintre cele mai mari bucurii din carieră cred că a fost la 12 ani. Până atunci veneam doar pe 50, 40 la Naționale. A fost la campionatul municipal, la 50 metri spate, o medalie de bronz. Cred că m-am bucurat mai mult decât la primul record.

David Popovici Jocurile Olimpice

Uneori îi este dificil să mă abțin de la a mânca, pentru că sunt mai pofticios. Dar, totul depinde dacă îți dorești cu adevărat. Dacă ești sceptic și ai alte gânduri nu prea e ușor, adică depinde de om și de gândire”, a spus Vlad Stancu.

ADVERTISEMENT