Sport

Olimpiu Moruțan completează lista tricolorilor mari perdanți ai turneelor finale: Balaci, Geolgău, Ovidiu Petre sau Dani Coman

Olimpiu Moruțan, om de bază în calificările pentru EURO 2024, ratează turneul final din Germania din cauza unei grave accidentări, și intră în categoria tricolorilor ghinioniști
24.04.2024 | 17:38
Olimpiu Morutan completeaza lista tricolorilor mari perdanti ai turneelor finale Balaci Geolgau Ovidiu Petre sau Dani Coman
Olimpiu Moruțan, om de bază în calificările pentru EURO 2024, ratează turneul final din Germania din cauza unei grave accidentări, și intră în categoria tricolorilor ghinioniști Colaj. Fanatik
ADVERTISEMENT

Selecționerul Edi Iordănescu (45 de ani) a primit o lovitură grea cu mai puțin de două luni înainte de debutul naționalei României la EURO 2024, 17 iunie, cu Ucraina. Olimpiu Moruțan (24 de ani), unul dintre tricolorii cu realizări importante în preliminarii, s-a accidentat la tendonul lui Ahile de la piciorul drept, și va rata prezența la turneul final din Germania (14 iunie-14 iulie).

Olimpiu Moruțan completează lista tricolorilor mari perdanți ai turneelor finale

”Olimpiu Moruțan este la pământ”, au dezvăluit pentru FANATIK persoane din anturajul naționalei. Fotbalistul a contribuit cu patru pase de gol la calificarea naționalei României, trei dintre ele în ”dubla” cu favorita grupei, Elveția.

ADVERTISEMENT

La Lucerna, unde a fost 2-2, iar România a reușit o egalare miraculoasă în ultimele minute, de la 0-2, Moruțan l-a servit excelent pe ”eroul Valentin Mihăilă”. Apoi în meciul de la București, câștigat de tricolori cu 1-0, Olimpiu i-a pus mingea lui Alibec doar să o bage în poartă, și așa au terminat pe locul 1, neînvinși.

Palidă consolare, Olimpiu Moruțan a intrat în categoria tricolorilor care și-au pus amprenta pe calificarea naționalei la turneele finale, dar au ratat prezența la marele eveniment din cauza accidentărilor.

ADVERTISEMENT

EURO 1984: Ilie Balaci și Gheorghiță Geolgău

Topul marilor ghinioniști este deschis de regretatul Ilie Balaci. Fostul mijlocaș al Craiovei Maxima a ratat EURO 1984 din cauza unei rupturi de ligamente provocate de o intrare tare a lui Grigore Arezanov,  în timpul unui meci de campionat cu FC Baia Mare.

La ora aceea, ”Minunea Blondă” era printre cei mai buni mijlocași din Europa. Marele Gentile, fundașul de fier al Italiei, a ieșit împleticit de pe teren după ce Balaci i-a ascuns efectiv mingea în memorabila victorie a României, 1-0, gol Boloni, din preliminariile CE 1984.

ADVERTISEMENT

Mircea Lucescu nu a contat la CE din Franța 1984 nici pe Gheorghiță Geolgău, omul care a marcat golul calificării cu Cehoslovacia. ”Eroul de la Bratislava” a acuzat probleme medicale înaintea plecării la Europene.

CM 1990: Ștefan Iovan și Dan Petrescu

Ștefan Iovan, căpitanul Stelei de la Sevilla, este un alt mare perdant. Fostul fundaș a avut o contribuție substanțială la calificarea tricolorilor la Campionatul Mondial din Italia 1990, primul după 20 de ani, dar a ratat turneu final din cauza unei accidentări.

ADVERTISEMENT

Emeric Ienei nu l-a avut la dispoziție nici pe Dan Petrescu. ”Bursucul” a evoluat în preliminarii, dar s-a accidentat la genunchi și s-a operat.

CM 1994: Ovidiu Sabău și Radu Niculescu

Ioan Ovidiu Sabău, mijlocaș care participase cu România la CM 1990, a ratat din pricina accidentărilor prezența la World Cup 1994 din SUA. Fostul selecționer Anghel Iordănescu l-a pierdut și pe Radu Niculescu înainte de plecarea în America, acolo unde ”Generația de aur” a realizat cea mai mare preformanță din istoria echipei naționale.

Tricolorii conduși de Gică Hagi au jucat în sferturi de finală cu Suedia și pierdut la penalty-uri o calificare istorică în semifinale.

EURO 1996: Gică Craioveanu

Gică Craioveanu a ratat EURO 1996, după ce s-a accidentat în ultima etapă din campionatul Spaniei. Atacantul oltean a prins Mondialul din 1998.

“EURO 1996 este cel mai mare regret. Traversam o perioadă foarte bună, dădusem goluri şi duminică jucam cu Bilbao. Mă sună Gabi Balint cu o seară înainte, care era antrenor secund la echipa naţională, şi îmi spune să nu joc. I-am transmis că sunt într-o formă foarte bună şi trebuie să joc.

Am dat gol în minutul 1, am făcut al doilea gol în minutul 22 şi în minutul 24, ruptură musculară. După, am ajuns în cantonamentul naţionalei. Am fost cu Pompiliu la Centrul Sportiv, mi-a făcut o rezonanţă şi gata: acasă o lună!”, a povestit Gică Craioveanu, la Orange Sport.

EURO 2008: Ovidiu Petre, accidentat la volei. Dani Coman, accidentat de Marica

Înainte de EURO 2008 din Austria și Elveția, selecționerul Victor Pițurcă a trebuit să renunțe la doi jucători din cauze medicale. Mijlocașul Ovidiu Petre s-a accidentat stupid la genunchi în timp ce juca volei pe plajă, în cantonamentul de relaxare organizat de FRF în Antalya, înaintea startului pregătirilor pentru turneul final.

Ulterior, Dani Coman şi-a fisurat un deget de la mână, după un șut puternic expediat de Ciprian Marica, la unul din ultimele antrenamente înaintea plecării la EURO 2008. Coman a fost înlocuit cu Stăncioiu.

ADVERTISEMENT
Fost fotbalist al Stelei, dezvăluiri incredibile din Coreea de Nord: „Știți ce am...
Fost fotbalist al Stelei, dezvăluiri incredibile din Coreea de Nord: „Știți ce am mâncat? Răducioiu și-a vomitat mațele”
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în...
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
BREAKING NEWS! Anunț șoc pentru Gigi Becali! Patronul de la FCSB are din...
BREAKING NEWS! Anunț șoc pentru Gigi Becali! Patronul de la FCSB are din nou mari probleme cu legea! A fost redeschis un dosar mai vechi ce îl vizează pe omul de afaceri din Pipera
Un african vorbeşte despre şocurile culturale trăite după ce s-a mutat în România....
Un african vorbeşte despre şocurile culturale trăite după ce s-a mutat în România. "Aproape mi-am sunat părinții să le spun că mă întorc acasă"
Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are...
Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are în România! Tocmai a încasat milioane de euro
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la opt luni de la moartea...
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la opt luni de la moartea sa. Fiul său a dezvăluit totul: ”Nu l-a văzut niciodată să...”
Controale majore ale ANAF în ultima perioadă! Anunțul lui Marcel Boloș, ministrul Finanțelor,...
Controale majore ale ANAF în ultima perioadă! Anunțul lui Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, bagă spaima în români
Antena 1 dă în judecată Pro TV. Scandal uriaș din cauza chefilor Scărlătescu,...
Antena 1 dă în judecată Pro TV. Scandal uriaș din cauza chefilor Scărlătescu, Bontea și Dumitrescu
Prințul Harry, șocat. Ultima lovitură de la Regele Charles
Prințul Harry, șocat. Ultima lovitură de la Regele Charles
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor....
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Milionarul despre care s-a spus că are o relație cu Simona Halep face...
Milionarul despre care s-a spus că are o relație cu Simona Halep face primele declarații: „Eu am invitat-o în oraș”
Horoscop săptămâna 17-23 mai 2024. Iubire, bani și noroc pe toate planurile pentru...
Horoscop săptămâna 17-23 mai 2024. Iubire, bani și noroc pe toate planurile pentru patru zodii