News

Pentru că nu are internet în casă, o fetiță din Botoșani se urcă în copac ca să facă școala online

26.11.2020 | 08:25
Pentru ca nu are internet in casa o fetita din Botosani se urca in copac ca sa faca scoala online
ADVERTISEMENT

O fetiță din Botoșani oferă tuturor o lecție de viață și de ambiție în această perioadă complicată a pandemiei de coronavirus. Zi de zi, pentru că nu are semnal bun la internet, se urcă în copac ca să facă școala online.

Imaginile din Moldova sunt triste și oferă imaginea cruntă a unui sistem de educație dezastruos și, din păcate, a unei generații de copii care are foarte mult de suferit din cauza acestei lipse a unei infrastructuri adecvate.

ADVERTISEMENT

Mii de copii din țară își doresc să facă școală în această perioadă, chiar și online, însă acest lucru le este aproape imposibil din cauze multiple. Chiar și așa, o elevă din Botoșani face sacrificii excepționale, zi de zi, încercând să țină pasul cu colegii săi.

O fetiță din Botoșani, fără internet, se urcă în copac ca să facă școala online

În satul Codreni, situat în nordul judeţului Botoșani, așa-numita ”școală-online” la care au fost condamnați copiii în această perioadă a pandemiei oferă o cruntă imagine a nepăsării din partea sistemului educațional din România, iar cei care suferă cel mai mult sunt, din păcate, copiii.

ADVERTISEMENT

În ciuda tuturor impedimentelor, Maria, o fată de 13 ani se bucură că are un telefon inteligent şi poate păstra, cât de cât, contactul cu colegii, profesorii și materia în şcoala online.

Pentru asta, fata este nevoită să stea ore în şir într-un copac din faţa casei, situat la stradă. În acel loc are semnal suficient de bun pentru a avea şi transmisie de date pe telefon şi astfel poate să-şi primească temele.

ADVERTISEMENT

”Ca să pot face temele trebuie să urc în copacul din faţa casei. Nu aveam semnal şi îmi era destul de greu, uneori bătea vântul şi îmi lua cărţile pe sus şi nu puteam sta. Nu e bine, dar m-am obișnuit”, spune fata, conform MonitorulBt.

Cursurile din copac ale fetei se aproape însă de final. Atunci când plouă sau bate vântul, însă, copila nu poate fi prezentă la lecţii din motive evidente, iar iarna îi va face probabil imposibil acest obicei.

ADVERTISEMENT

Situație grea și pentru alți copii

Maria nu este singurul caz trist din această zonă a țării. Într-o altă casă, două fetiţe primesc temele prin SMS de la învățătoare. Cadrul didactic, la rândul său, caută semnalul la telefon prin grădină. Este cam singurul loc unde are suficientă putere semnalul pentru a putea trimite SMS-uri.

”O fată e plecată la sora mea, stă acolo şi îmi trimite prin telefon SMS. Ce trimite doamna pe grup îmi trimite apoi ea prin SMS. La pagina cutare, lecţia cutare, exerciţiul cutare. Facem tema acasă, apoi ieşim afară, facem poză cu telefonul şi îi trimitem fetei de unde este semnal. Şi ea trimite la doamna”, povesteşte mama fetelor pentru aceeași publicație.

Profesorii și învățătorii traversează același chin ca și elevii. O învățătoare care le predă copiilor de la clasa pregătitoare până la clasa a patra are semnal pe telefon numai în faţa porţii sau în grădină.

ADVERTISEMENT
Tags: