Fotbal intern

Oficial: Viorel Moldovan este noul antrenor al Petrolului. Pe ce perioadă a semnat

09.08.2020 | 17:05
Oficial Viorel Moldovan este noul antrenor al Petrolului Pe ce perioada a semnat
ADVERTISEMENT

Petrolul a fost una dintre marile favorite la promovarea directă în sezonul recent încheiat în Liga 2, pentru că avut şi cel mai mare buget, 2,5 milioane euro, cu un 1,5 mai mare decât un an mai înainte. Banii au fost asiguraţi prin contractul cu firma Veolia, cea care de ani de zile colaborează cu Lyon, şi din implicarea Primăriei, care a deschis uşile către anumiţi investitori privaţi.

Deşi s-a bucurat de un buget cu mult peste ceilalţi „muritori” din a doua divizie, „lupii galbeni” vor relua din această toamnă bătălia pentru revenirea acolo unde i-a fost locul Petrolului ani de zile şi unde a fost în mai multe rânduri campioana României. De acum, însă, nu mai este voie să se greşească, pentru că înţelegerea cu Veolia a fost clară: în trei ani echipa trebuie să fie în prima ligă.

ADVERTISEMENT

Petrolul a fost singura echipă care, în play-off-ul de promovare din acest an, creat de FRF după ce campionatul ligii secunde a fost îngheţat şi primele şase au intrat în lupta pentru promovare în cinci meciuri, nu a mai avut nicio şansă înaintea ultimei runde.

UPDATE 9 august, ora 16:47 / Conducerea clubului Petrolul Ploiești a anunțat oficial că Viorel Moldovan este noul antrenor al echipei, acesta semnând un contract pe doi ani și având ca obiectiv promovarea în prima ligă. Din staff-ul său vor face parte Francisc Dican (antrenor secund) și Stelian Isac (preparator fizic).

ADVERTISEMENT

‼️Oficial: Viorel Moldovan este noul antrenor principal al echipei noastre!➡️ „Tentația acestei provocări a fost mult,…

Posted by FC Petrolul Ploiesti on Sunday, August 9, 2020

„Tentația acestei provocări a fost mult, mult prea mare și ideea în sine, aceea de a reuși o nouă promovare, de data aceasta cu Petrolul, m-a motivat foarte mult și a stat la baza deciziei mele de a veni la Ploiești. Știu că voi lucra la un club cu tradiție, cu suporteri minunați, cu istorie, iar asta mă face să fiu extrem de entuziasmat că am ajuns la Petrolul”, a declarat Viorel Moldovan, pentru site-ul oficial al clubului prahovean.


Petrolul o ia de la capăt cu obiectiv promovarea directă

Cu toate acestea, ploieştenii au dat o rară dovadă de fair-play în ultima etapă şi, deşi antrenorul Costel Enache demisionase, conduşi de secundul Cătălin Munteanu, au răsturnat toate calculele promovării, reuşind să revină de la 0-1 la Mioveni şi să obţină singurul succes.

ADVERTISEMENT

Acum, echipa fanion a judeţului Prahova şi a municipiului Ploieşti trebuie să îşi lingă rănile, să strângă rândurile şi să o ia de la capăt, pentru că e obligatorie promovarea, altfel va urma colapsul financiar care a distrus multe cluburi de tradiţie din fotbalul românesc.

Viorel Moldovan i-a preluat pe „lupii galbeni”, după ce Edi Iordănescu a refuzat

Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, în primul rând, trebuie ales un nou comandant de haită. Mult timp s-a negociat cu Edi Iordănescu şi au existat serioase speranţe că se va ajunge la un acord. Însă intransigentului Edi i s-a părut că anumite lucruri nu sunt bine pus la punct şi a spus în final „Nu”. Drept pentru care conducerea clubului s-a reorientat rapid spre un exponent al Generaşţiei de Aur.

ADVERTISEMENT

Viorel Moldovan, omul care a condus Chindia Târgovişte vara trecută spre revenirea în primul eşalon după foarte mulţi ani şi care s-a aflat pe banca dâmboviţenilor până în ultimele şase etape din play-out, este cel care a bătut palma cu petroliştii, deşi era aşteptat la Rapid.

Moldovan e de-al casei, Chindia jucând toate meciurile de pe teren propriu la Ploieşti

Viorel Moldovan, 48 de ani, este deja familiarizat cu stadionul Ilie Oană din Ploieşti, pentru că pe această arenă a jucat tot sezonul meciurile de acasă Chindia Târgovişte.

Obiectivul e indiscutabil promovarea directă, ceea ce înseamnă clasarea pe unul dintre primele două locuri, pentru că începând din noul sezon teoretic patru echipe din Liga 2 pot promova, primele două direct, ca şi până acum, locurile 3 şi 4 dând baraj cu poziţiile 13 şi 14 din prima divizie.

ADVERTISEMENT