Jurnalista Gabriela Vlăsceanu, care în anul 2002 a fost premiată de Clubul Român de Presa pentru activitatea ei a murit duminică în propria ei casă.
Anunțul decesului jurnalistei Gabriela Vlăsceanu a fost făcut public sâmbătă de către Asociația Salvatorilor Voluntari pentru Situații de Urgență, cei care au distribuit pe pagina de Facebook a asociației postarea jurnalistului Ovidiu Zară.
„Aflu acum, de pe rețelele de socializare, o știre care aproape mi-a provocat un preinfarct… Sincer! Gabriela Vlăsceanu, prietena mea și fostă colegă de presă nu mai este.
A fost găsită moartă în locuința ei, cu capul pe masă… Ne cunoșteam de vreo 30 ani. Am vorbit la telefon acum vreo 3 săptămâni… Mă sunase de când cu criza refugiaților din Ucraina. Era mică de statură, ca mine, dar era un OM cu suflet imens! Poate nu mânca, dar din bănuții ei ajuta amărâții și animăluțele.
La Gala premiilor Clubului Roman de Presă, ediția a IV-a, din 2002, Gabi a fost premiată pentru activitatea ei jurnalistică, la secțiunea presă scrisa – știre de agenție. Era un om muncitor și foarte valoros.
A plecat la un moment dat din presă. Pentru că nu mai era nevoie de oameni de valoare. Am mai lucrat însă la Atac și la Interesul Public”, a scris pe pagina sa de Facebook jurnalistul Ovidiu Zară.
Potrivit acestuia, în ultimele luni Gabriela Vlăsceanu se dedicase complet ajutorării refugiaților ucraineni sosiți în țara noastră.
„De când a început războiul din Ucraina, Gabi a fost pe baricade intrând în comunitatea voluntarilor de la Gara de Nord. A pierdut nopți, n-a mâncat, a uitat complet de ea, a stat acolo zile în șir și a ajutat refugiații, oameni disperați care aveau nevoie de ea…
Slăbise 10 kilograme și era epuizată. Din păcate, draga de ea, n-a mai apucat să scrie. Inima ei mare s-a oprit ieri. Gabriela fost un înger pe pământ, fraților!”, a mai scris Ovidiu Zară.
Vestea morții fostei jurnaliste a fost anunțată de către o prietena apropiată a acesteia, Dana Mateescu. „.. Nu am pomenit un om mai sufletist decât ea. Ajuta pe toată lumea, n-avea stare, până nu știa că cei din jurul ei erau mulțumiți. A scris la Agerpres, dar și la Jurnalul Național”, a scris aceasta pe pagina ei de Facebook.
Înmormântarea urmează să aibă loc luni, la ora 12.30, la cimitirul Ghencea.