News

PNL a atacat la Curtea Constituţională legea PSD privind amânarea plăţii ratelor la bănci şi cea de amânare a plăţilor la utilităţi!

06.04.2020 | 12:48
PNL a atacat la Curtea Constitutionala legea PSD privind amanarea platii ratelor la banci si cea de amanare a platilor la utilitati
ADVERTISEMENT

PNL a atacat la Curtea Constituţională a României două legi promovate de PSD şi adoptate, pe data de 3 aprilie, de Camera Deputaţilor, în calitate de cameră decizională. Este vorba de Legea pentru amânarea plăţii ratelor şi cea de amânare a plată a utilităţilor. 

PNL a atacat la Curtea Constituţională legea PSD privind amânarea plăţii ratelor la bănci: “Măsuri neserioase, amatoriste şi populiste”

Liderul deputaţilor liberali, Florin Roman consideră legile propuse de PSD “neserioase, amatoriste şi populiste”: “PSD încearcă să împiedice măsurile luate deja, prin înregistrarea iniţiativelor în aceeaşi zi în care au fost adoptate de Guvern”, a transmis Florin Roman, potrivit news.ro.

ADVERTISEMENT

PNL a anunţat că a atacat la CCR Legea pentru suspendarea rambursării creditelor şi Legea pentru acordarea unor facilităţi pentru contribuabilii operatori economici pe teritoriul României, ambele adoptate de Camera Deputaţilor, în şedinţa din 3 aprilie 2020.

Legea privind amânarea ratelor şi a utilităţilor, în pericol: “Majoritatea toxică a PSD a trecut aceste proiecte cu tăvălugul”

”Pe principiul «Fă-te că munceşti», PSD a depus două iniţiative legislative scrise pe «genunche», parcă de Viorica Vasilica Dăncilă şi Dănuţ Andruşcă. Deşi Constituţia prezumă o corecta loialitate între Guvern şi Parlament, PSD încearcă practic să împiedice măsurile luate deja de Guvern, prin înregistrarea iniţiativelor în aceeaşi zi în care au fost adoptate de Guvern.

ADVERTISEMENT

Şi fără avizul Consiliului Economic şi Social! În graba de a sabota măsurile luate deja de Guvern, majoritatea toxică a PSD a trecut aceste proiecte cu tăvălugul, fără dezbatere parlamentară şi fără avize de la comisii importante, precum cea juridică sau economică.

Celor două iniţiative le lipsesc punctul de vedere al Guvernului şi impactul socio-economic, juridic şi bugetar, deşi PSD, partidul populismului, deschide calea unor «facilitati», care în final, vor fi suportate tot de cetăţeni, fie în plata lunară a ratei majorate la bancă, fie în factura mai costisitoare la utilităţi”, a afirmat liderul deputaţilor liberali, Florin Roman.

ADVERTISEMENT

”Populismul şi iresponsabilitatea acestor politicieni declanşează o nouă criză, cea economică”

Potrivit lui Florin Roman, în cazul suspendării ratelor la bănci, măsura nu face diferenţa între rău platnici şi buni platnici: ”În cazul facilităţilor fiscale, în care PSD propune amânarea plăţilor la utilităţi, în comunicarea publică, populiştii au «uitat» să amintească de măsura acoperirii golului la operatorii de distribuţie, din credite, ceea ce înseamnă ca după 3 luni, PSD le face cadou romanilor facturi greu împovărătoare.

La fel şi în cazul CAS şi CASS. În forma propusă, cele două proiecte nu sunt doar neserioase, ci şi amatoriste şi populiste”, a transmis Roman.

ADVERTISEMENT

Membrul PNL din Camera Deputaţilor a spus că propunerile lui Marcel Ciolacu şi Victor Ponta întorc România în vremurile epocii de aur a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, cu efecte devastatoare pentru economia naţională şi cetăţeni:

”Populismul şi iresponsabilitatea acestor politicieni declanşează o nouă criză, cea economică, care va genera aruncarea economiei în prăpastie şi va genera pierderea a sute de mii de locuri de muncă.

Deputaţii liberali au explicat în cadrul aşa-ziselor dezbateri parlamentare, neconstituţionalitatea adoptării acestor legi populiste şi iresponsabile. Cu toate acestea, PSD, Pro România şi acum, oamenii noi în politica, au votat cot la cot, din perspectivă pur electorală, în contradicţie totală cu funcţionarea unei economii funcţionale, oricum şubrezită de criza pandemică”, a mai afirmat Florin Roman.

Legile se află în acest moment pe biroul preşedintelui Klaus Iohannis, care trebuie să le promulge pentru a putea fi trecute în “Monitorul Oficial” şi să intre în vigoare. Însă, Florin Roman a declarat că este sigur că aceste legi nu vor trece.

 

ADVERTISEMENT