News

PNL își pregătește proiectul pentru alegerile prezidențiale. Nicolae Ciucă, inclus în ofertă

PNL lucrează la un proiect prezidențial pentru alegerile din toamnă care să-l includă pe Nicolae Ciucă. Liberalii vorbesc de o ofertă „complexă”
28.03.2024 | 08:38
PNL isi pregateste proiectul pentru alegerile prezidentiale Nicolae Ciuca inclus in oferta
Proiectul prezidențial al PNL îl include și pe liderul Nicolae Ciucă / Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

PNL se pregătește deja pentru alegerile prezidențiale din septembrie. Purtătorul de cuvânt al liberalilor, Ionuț Stroe, a spus că se lucrează la un proiect prezidențial care să-l includă pe președintele partidului, Nicolae Ciucă.

Un „proiect prezidențial”

PNL lucrează la un „proiect prezidențial” pentru alegerile din septembrie, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al liberalilor, Ionuț Stroe. Potrivit acestuia, acest proiect prezidențial îl va include pe liderul liberalilor, Nicolae Ciucă

ADVERTISEMENT

„Nu vă ascund că lucrăm la acest proiect prezidenţial care să îl înglobeze pe domnul Ciucă, cred în acest proiect prezidenţial, ni-l dorim, dar în situaţia în care vom merge împreună vom vedea şi vom analiza”, a declarat Ionuț Stroe.

Oferta va fi una „complexă”

Mai mult, purtătorul de cuvânt al PNL, a oferit și alte detalii despre acest proiect pentru alegerile prezidențiale din septembrie.

ADVERTISEMENT

El a spus că nu se lucrează numai pentru candidatul la președinție, ci oferta va fi una „complexă”, în cazul în care va fi vorba de o candidatură comună cu PSD la alegerile prezidențiale. Astfel, se are în vedere și postul de prim ministru dar și de comisar european.

„Când vorbiţi de oferta de la toamnă, nu vă referiţi doar la preşedinte, oferta noastră dacă va fi una comună, va fi una complexă, care va include premier şi multe alte funcţii importante.

ADVERTISEMENT

Funcţia de comisar european. Să nu îşi imagineze cineva că celălalt partid nu va fi reprezentat în această construcţia, iar ponderea va fi una echilibrată”, a spus Ionuț Stroe la Prima Tv.

Purtătorul de cuvânt al PNL s-a arătat în continuare încrezător în colaborarea cu PSD. ”Noi am definit la începutul acestei coaliţii, nişte reguli de care ne-am ţinut, chiar dacă au existat, recunosc, şi momente extrem de dificile în relaţia dintre cele două partide”, a spus Stroe.

ADVERTISEMENT

”Cred în această construcţie, cred că vom confirma la locale şi va fi un argument suficient de a merge mai departe această construcţie”, a adăugat el.

Alianța PSD-PNL merge bine mai ales la centru, pentru că în teritoriu au apărut disensiuni între cele două partide, care au dus la conflicte și demiteri, cum este cazul în județul Timiș. Alegerile prezidențiale se vor desfășura în luna septembrie, primul tur la data de 15 iar cel de-al doilea la data de 29.

ADVERTISEMENT