News

Cristian Pîrvulescu, despre „schimbarea de macaz” a Budapestei față de UE: „În Ungaria, doar plecarea de la guvernare a lui Viktor Orban poate regla situația!”

Politologul Cristian Pîrvulescu susține că aparenta deschidere a Budapestei față de UE reprezintă încercarea lui Viktor Orban de a obține fonduri, în schimbul reformei de fațadă.
05.05.2023 | 14:33
Cristian Pirvulescu despre schimbarea de macaz a Budapestei fata de UE In Ungaria doar plecarea de la guvernare a lui Viktor Orban poate regla situatia
Politologul Cristian Pîrvulescu atenționează asupra pseudo-reformelor guvernului condus de Viktor Orban (sursa montaj FANATIK)
ADVERTISEMENT

Ungaria dorește să se angajeze la o reformă judiciară, sperând să deblocheze fondurile UE. Practic, miezul problemei este independența justiției, despre care oficialii europeni susțin că este împiedicată de Guvernul Orban. Politologul Cristian Pîrvulescu avertizează cât de „reală” este politica dusă de Budapesta și cât încearcă premierul maghiar să „ducă de nas UE”: „Aceste măsuri de fațadă sunt rezultatul sancțiunilor și al măsurilor Curții Europene de Justiție. În Ungaria, doar plecarea de la guvernare a lui Viktor Orban și a FIDESZ mai poate regla situația”.

Politologul Cristian Pîrvulescu: „Ideea de a colabora cu Orban în speranța obținerii unor mici satisfacții este falsă. Statul de drept este distrus!”

Recent, site-ul Politico anunța că Parlamentul de la Budapesta a încercat să deblocheze în jur de 13,2 miliarde de euro din fonduri UE, într-un moment în care economia țării vecine suferă considerabil. Reforma ar urma să consolideze independența justiției în mai multe feluri. Consiliul Național al Magistraturii, organul de supraveghere a sistemului judiciar, ar trebui să rămână independent. De asemenea, s-a vorbit despre reformarea Curții Supreme și a Curții Constituționale, pentru a fi protejate de influența politică și a putea trimite cazurile către Curtea Europeană.

ADVERTISEMENT

Cu toate acestea, criticile nu au întârziat să apară. „Ideea de a colabora cu Viktor Orban în speranța obținerii unor mici satisfacții este falsă. Statul de drept este distrus. Spre exemplu, Orban continuă să-l susțină pe Donald Trump și rămâne pe o poziție radicală, inclusiv la nivel internațional”, a declarat, în exclusivitate pentru FANATIK, Cristian Pîrvulescu.

Viktor Orban FIDESZ
Viktor Orban, victorios în alegeri, alături de principalii săi colaboratori din FIDESZ (sursa hepta.ro)

 

Nu este pentru prima oară când analistul politic semnalează, chiar pentru cititorii noștri, derapajele liderilor de la Budapesta și ale aliaților acestora din România.  În context apar mesajele anti-UE, promovate de Viktor Orban, chiar în momentul în care premierul maghiar se afla în vizită în România. „Noi am mai discutat despre problemele create de Orban în contextul european, dar din pricina agresiunii rusești am neglijat acest aspect. Curtea Europeană de Justiție de la Luxemburg a dat două decizii. Prima a fost îndreptată împotriva Ungariei, iar cea de a doua, în defavoarea Poloniei”, a reamintit Pîrvulescu.

ADVERTISEMENT

„Ambele țări au deschis acțiuni la Curtea Europeană de Justiție, în care contestau faptul că politica de sancționare a statelor care nu respectă criteriile de democrație era considerată justă și legală. Practic, ungurii și polonezii negau exact sancțiunea care îi lovește în momentul de față și anume că, din cauza nerespectării statului de drept, nu primesc fonduri pentru PNRR și pentru alte programe”,  a continuat politologul.

Cristian Pîrvulescu a reamintit faptul că ungurii deja au pierdut un proces în privința relocării migranților, deoarece au contestat rolul Comisiei Europene în coordonarea politicilor legate de fenomenul migrației și de cel al azilului. La vremea respectivă au primit un mesaj negativ, iar ulterior au apărut alte sancțiuni.

ADVERTISEMENT

Lipsa alternativei democratice îi afectează pe maghiarii din România, Voivodina și Slovacia

Budapesta a fost nevoită să facă un pas înapoi față de Bruxelles, iar Guvernul condus de Viktor Orban a fost obligat să intensifice negocierile cu UE, după ce scăderea fluxului de numerar al Uniunii Europene către Ungaria a dus la dezastru economic și la un maxim de inflație de 25,4%, în luna aprilie. Chiar și în acest context, adevăratele reforme privind statul de drept au întârziat să apară, așa cum a constatat și interlocutorul nostru:

„Guvernul Orban nu are instrumentele necesare pentru înfăptuirea unor astfel de reforme, iar în momentul în care Budapesta susține că merge pe calea reformei, în Ungaria se desfășoară fățiș, pe străzi, o campanie împotriva Comisiei Europene și a politicilor europene. Dacă funcționarii Comisiei s-ar lăsa păcăliți de demersul Ungariei, acest lucru ar implica un risc foarte mare, pentru că se crează un precedent. În realitate, în momentul de față, în Ungaria nu există o alternativă democratică, iar acest lucru este valabil și pentru maghiarii din România, din Voivodina sau din Slovacia, care se află sub influența FIDESZ”.

ADVERTISEMENT

Cristian Pîrvulescu a opinat că, încă din anul 2010, de la preluarea puterii, discutăm despre o politică sistematică de schimbare a regulilor funcționării statului: „Sunt 13 ani de când, cu minuțiozitate, Viktor Orban lucrează în această direcție. Mai întâi a făcut-o prin modificarea Constituției, a neutralizat instituțiile statului de drept, societatea civilă și presa liberă”.

Protestatari pro-europeni
Protestatarii pro-europeni și anti-Orban s-au manifestat, firav, la Budapesta (sursa hepta.ro)

Liderul de la Budapesta și-a anunțat intențiile în 2014, la Tușnad

Conform spuselor interlocutorului nostru, în momentul de față, toți indicatorii referitori la schimbarea atitudinii Budapestei sunt critici. „Ungaria nu este o democrație, dar știm că Viktor Orban s-a pregătit pentru această situație, deoarece, nici mai mult, nici mai puțin, a vorbit despre democrație iliberală. A făcut acest lucru inclusiv în România, anul trecut, la Tușnad, acolo unde s-a exprimat încă din 2014, când deja arăta clar care este poziția sa”, a rememorat profesorul de științe politice.

Pîrvulescu a precizat că există o întreagă dezbatere pe tema democrației iliberale, dar, dincolo de definițiile variate, aceasta este o formă de organizare politică care evacuează statul de drept și societatea civilă. Evident, fără stat de drept și în lipsa societății civile, democrația nu poate exista…

De altfel, Cristian Pîrvulescu a continuat să-l critice, fără menajamente, pe șeful guvernului țării vecine. Nu au scăpat, însă, nicio parte dintre politicienii români, apropiați din punct de vedere doctrinar de acesta: „Afirmațiile lui Viktor Orban și ale prietenilor săi din România, de la AUR, susțin că poporul, care transmite suveranitatea reprezentanților, este singurul suveran. Potrivit acestor teorii, poporul decide, iar instituțiile nealese, în speță societatea civilă, ONG-urile și justiția nu au niciun drept să intervină în această dezbatere”.

„Este fals, pentru că, prin politicile sale, incluzând aici modificarea sistemului electoral, Viktor Orban a distrus și sistemul de partide, care a devenit necompetitiv și funcționează doar în favoarea premierului. Orban a  manipulat opinia publică, iar în momentul de față situația este cât se poate de gravă”, a continuat intervievatul nostru.

„Comisarii europeni cu care am discutat nu sunt dispuși să cedeze!”

Concluzia generală este aceea că, în aceste condiții, discutăm exclusiv despre reforme „jucate”, care nu pot schimba mare lucru în Ungaria. Această aparentă schimbare de atitudine are loc doar pentru că situația economică a țării vecine a devenit disperată, iar banii de la Uniunea Europeană sunt absolut necesari.

„Din păcate, în Ungaria nu există opoziție nici la nivel civic și nici politic. Ea există într-o anumită formă, absolut marginală, iar acest lucru se întâmplă pentru că, așa cum spuneam anterior, vorbim deja despre 13 ani de când Viktor Orban a evacuat opoziția politică. La alegerile din 2018, distrusese deja presa liberă, iar în privința statului de drept, încă din primii săi ani de mandat, 2010 – 2011, operațiunile fuseseră categorice. Există un tip de opoziție, dar cumva proprie post-democrației, adică de coloratură, pentru a demonstra că, în Ungaria, nu avem de-a face cu o dictatură. Însă, respectiva opoziție nu se poate manifesta”, a adăugat Pîrvulescu.

Comentatorul politic speră ca Europa să nu „plece după fentă”, deși există două viziuni în privința Ungariei și a Poloniei: „Pe de o parte, un trend este acela că nu ne lăsăm deloc induși în eroare și că rezistăm în fața atitudinii unor asemenea state, iar celălalt se referă la faptul că trebuie să fim realiști, deoarece forțele politice aflate la putere au câștigat alegerile”.

La fel de grav este și faptul că nu putem demonstra incorectitudinea sistemului electoral, pentru că este doar una de natură indirectă, iar în acest moment se pune problema colaborării cu aceste state, dintr-un anumit punct de vedere, cel al apartenenței la UE.

„În ceea ce mă privește, în cadrul instituțiilor europene unde îmi exprim punctul de vedere, susțin că, în privința Ungariei, fermitatea trebuie să fie totală, fără niciun fel de compromis. În discuțiile private pe care le-am purtat pe aceste teme cu diverși comisari europeni, aceștia nu sunt deloc dispuși să cedeze”, a încheiat Cristian Pîrvulescu.

ADVERTISEMENT