Timp de mai bine de o săptămână, un detașament de 108 pompieri din România, cu 23 de autospeciale, au fost în misiune în Grecia pentru a ajuta la stingerea incendiilor de vegetaţie care au devastat zone extinse din această ţară.
Efortul exemplar al conaționalilor noștri nu a rămas nerăsplătit de localnicii afectați de dezastrul natural.
După ce zile la rând au luptat cu flăcările din și au ajutat la stingerea incendiilor din Evia, pompierii români au părăsit insula grecească în ropotele de aplauze ale localnicilor. Elenii au ţinut astfel să le mulţumească pentru modul în care și-au făcut datoria.
”Ne-au mişcat gesturile localnicilor… Am mers în Grecia să ajutăm, însă am primit mult mai mult! Nu ne aşteptam la aşa o mare recunoştinţă.
Ne bucură sufletul să vedem cum ne privesc, cum ne dau ‘Bună ziua’ şi ne zic ‘Mulţumesc!’. Toţi cei care ne-au ieşit în cale s-au oferit să ne sprijine, ne-au adus tot timpul apă rece, care valorează foarte mult după câteva ore de stat în preajma flăcărilor.
O mare surpriză a fost făcută de un copil, care i-a vizitat în această dimineață pe colegii noștri. A venit cu plăcinte și porumb fiert, drept mulțumire pentru că îi protejau satul.
În aceste ultime zile a fost depus un efort considerabil din partea pompierilor pentru limitarea propagării incendiilor, însă au avut parte și de momente cu o mare încărcătură emoțională, care le-a dat putere și i-a făcut să treacă peste clipele de epuizare. Mulțumim, Grecia!”, au spus pompierii reveniți în țară, conform IGSU.
În timpul intervențiilor pentru stingerea focarelor din Grecia, pompierii din țara noastră au fost nevoiți să îndure temperaturi de până la 60 de grade Celsius. Din fiecare tură făceau parte câte 60 de salvatori.
Pompierii români care au ajutat la stingerea incendiilor uriașe de vegetație din Grecia au revenit luni, 16 august, în România, cu două zile mai devreme decât era plănuit. Decizia a fost luată după ce incendiile au fost aduse sub control.
Luni, la solicitarea ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, şi a şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, pompierii români care au ajutat la stingerea incendiilor din Grecia au fost înaintați în grad.
Aceștia au fost recompensaţi şi cu Emblema de onoare a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).
În urmă cu o zi, cei 108 pompieri au ajuns în țară, fiind întâmpinați de premierul Florin Cîțu, de ministrul de Interne Lucian Bode și de șeful DSU Raed Arafat.