Rebecca este absolventă a Colegiului Național de Arte Dinu Lipatti, cu specializarea în pian, iar în prezent urmează două facultăți: Arta Actorului și Limba și Literatura Română, respectiv Limba și Literatura Japoneză. Acest background eclectic și pasiunea sa pentru lumea circului şi sport au pregătit terenul pentru o carieră extraordinară.
Tânăra de 20 de ani se trage dintr-o familie de artiști de circ care a făcut istorie în România. Atât bunicii, cât şi părinţii ei au făcut perfomanţă în acest domeniu. Sportiva a reuşit însă să îşi ducă abilităţile fizice la un alt nivel. Mai exact, la Campionatului Mondial de Pole și Aerial Sports, categoria Artistic Aerial Hoop Doubles, din Polonia.
La Campionatului Mondial de Pole și Aerial Sports, alături de partenerul său, care îi este şi iubit, Dima Roșca, a reuşit să obţină o medalie de aur. A reușit a doua medalie de aur la grup, alături de același Dima, Diana Gavrilă și Robyn Dunne, reușind să stabilească și un record mondial al probei.Aceste realizări de excepție i-au adus și titlul de Sportivul Anului (Feminin, Senior) în cadrul Federației Române de Pole Fitness și Sport.
Mama Rebeccăi a rămas însărcinată în timp ce activa ca acrobată. Aşa că sportiva a fost ulterior născută şi crescută în această lume ani buni. Şi-a petrecut primii ani de viaţă alături de clovni, acrobaţi şi toate animalele din menajeria circului. A avut o copilărie senină, lipsită de griji, înconjurată doar de zâmbete şi voie bună, alături de toţi angajaţii circului.
„Primul meu spectacol l-am avut de când ma știu, în burta mamei, până la 3 luni de sarcină, apoi mi-am luat o pauză până am împlinit 5 ani. Atunci am avut primul spectacol.”, spune Rebecca, amuzată.
Aşa cum a dezvăluit, la numai 5 ani, a avut primul său spectacol. Cum nimic nu pare să fie întâmplător în viaţă, mama şi bunica Rebeccăi au debutat în lumea circului la fix aceeaşi vârstă.
„Mama a început tot la 5 ani în Germania, la Circus Knie, iar mamaie tot la 5, dar la Turnu Severin.”, povesteşte Rebecca. Deşi era o vârstă foarte fragedă pentru a începe o carieră în domeniul circului, talentul moştenit din familie i-a uşurat munca Rebeccăi. Ascensiunea tinerei sportive se datorează în mare parte și mamei sale, care i-a fost coregraf, antrenor și nu în ultimul rând mentor.
„Totul a început ca o joacă! Inițial, eu nu am vrut să fac circ. Dar, cu timpul, puțin împinsă şi de mama, a început să-mi placă și să ajung la ceva profesionist. N-aş fi reușit fără familia mea, care m-a antrenat”, mărturiseşte campioana mondială.
Însă chiar dacă antrenamentele şi munca de la circ nu i se păreau atât de dificile, mai există o problemă: plecarea părinţilor în turneu, în afara ţării. Noroc cu bunicii, în grija cărora Rebecca rămânea!
„Îmi era greu, dar nu am simțit niciodată lipsa părinţilor, pentru că bunicii mi-au fost foarte aproape, iar zilnic vorbeam cu părinții. Plus ca îmi plăcea că atunci când reveneau acasă în ţară, pentru că mereu îmi aduceau multe cadouri” , adaugă Rebecca.
Exista însă şi o parte bună în ceea ce priveşte plecările dese ale părinţilor artiști de circ: „De asemenea, în fiecare vara, pe toată perioada de 3 luni, mergeam și eu în străinătate la ei. Locuiam cu ei în rulota, și mergeam din oraș în oraș cu circul.” , îşi aminteşte sportiva circară.
Toate reuşitele sale, atât din lumea circului, cât şi de la Mondialele de unde s-a întors cu două medalii de aur sau cele două facultăţi, n-ar fi fost posibile fără ajutorul lui Dumnezeu.
„Noi considerăm că toate reușitele noastre şi viaţa noastră frumoasă I-o datorăm lui Dumnezeu și Isus. Motto-ul nostru, de fiecare dată, a fost din Biblie: ‘Pot totul prin Hristos, care mă întărește`”, concluzionează sportiva de la Mondiale.