Poziția de somn care îți afectează enorm spatele și gâtul. Noaptea poate nici nu te gândești la acest aspect, dar efectele nedorite vor apărea imediat a doua zi!
Experții în sănătate avertizează asupra unei poziții de somn foarte comode, dar care poate provoca dureri mari de spate și de gât.
Un expert în postură a explicat de ce nu este bine să dormi pe burtă în timpul nopții. Specialistul o numește poziția de accident rutier.
James Leinhard a precizat că poziția devine chiar și mai rea pentru spate și pentru gât dacă îți ridici unul dintre picioare în timp ce dormi.
Specialistul a mai precizat că în acest fel este pusă o presiune enormă asupra coloanei vertebrale. „Aceasta este cea mai proastă poziție de dormit din toate timpurile. Îți rotești gâtul, ți-l răsucești. Îți ridici capul în sus. Te lupți cu toate curbele naturale ale coloanei vertebrale.
Îți comprimi vertebrele. Ai furnicături, dureri de gât, dureri de spate, și încă o faci în fiecare noapte”, a susținut el, pe Tiktok.
Videoclipul postat de acesta pe rețelele de socializare a primit 3 milioane de like-uri, dar nu toată lumea a fost de acord. Unele persoane au susținut că este mai bine să doarmă cum pot decât să nu doarmă deloc.
Pentru că lipsa somnului este cu adevărat gravă dacă durează deja de mai multe zile sau săptămâni. Așa că unii oameni sunt dispuși să se lupte cu durerile de spate și de gât atâta timp cât se odihnesc măcar un pic.
Specialistul a vrut să le explice oamenilor cum pot să schimbe poziția de somn care afectează enorm spatele și gâtul. Acesta a mai postat un clip video în care îi sfătuiește pe oameni să doarmă cu câte o pernă între genunchi și glezne.
Conform acestuia, dacă vom face acest lucru timp de 30 de minute în fiecare noapte ni se va îmbunătăți calitatea somnului în mod simțitor.