Războiul din Israel arată încă o dată că UE nu contează în crizele globale. Nici un telefon nu mai sună la Bruxelles

Războiul dintre Israel și Hamas a scos la iveală irelevanța UE în marile decizi și evenimente mondiale. Pe măsură ce crizele globale se intensifică, continentul „geopolitic” este lăsat să privească de pe margine. Dintre nenumăratele iluzii geostrategice care au fost distruse în ultimele zile, o concluzie clară ar putea-o trage orice locuitor din Uniunea Europeană: nimănui nu-i pasă ce crede Europa.

UE, relegată în rolul unui ONG bine intenționat

„Pe cine să sun dacă vreau să vorbesc cu Europa?”. Această întrebare ironică este adesea atribuită fostului secretar de stat american Henry Kissinger. Ea este folosită ori de câte ori se dorește a se sublinia incapacitatea Europei de a juca un rol semnificativ pe scena internațională. Nu contează dacă Kissinger a făcut aceste remarci în timpul Războiului Rece sau nu – el le-a dezmințit în mai multe rânduri de atunci. Dar, decenii mai târziu nu există un răspuns lipsit de echivoc la această întrebare.

Dintre nenumăratele iluzii geostrategice care au fost distruse în ultimele zile, o concluzie clară ar putea-o trage orice locuitor din Uniunea Europeană: nimănui nu-i pasă ce crede Europa. Într-o serie de crize la nivel global, de la Nagorno-Karabah la Kosovo și Israel, Europa a fost trimisă în rolul unui ONG bine intenționat, ale cărui contribuții umanitare sunt binevenite, dar care, în rest, este ignorat.

Blocul celor 27 de state membre ale UE s-a bâlbâit întotdeauna să articuleze o politică externă coerentă, având în vedere interesele naționale diverse aflate în joc. Chiar și așa, blocul comunitar a continuat să conteze, în principal datorită dimensiunii pieței sale. Cu toate acestea, influența globală a UE este în scădere, pe fondul declinului inconștient al economiei sale (predate Chinei) și al incapacității sale de a proiecta puterea militară într-o perioadă de instabilitate globală crescândă, scrie Politico.

Digi24.ro

Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani. Abia acum polițiștii au aflat cine este și povestea ei ciudată

În loc de puterea „geopolitică” pe care președintele Comisiei Ursula von der Leyen a promis-o la preluarea mandatului în 2019, UE s-a transformat s-a transformat într-un du-te-vino pan-european, oferind un grad de perplexitate adevăraților actori de la vârf.

Alba-neagra cu fondurile de ajutorare a palestinienilor

Mulțumindu-se mai ales să se facă de râs în mijlocul cacofoniei sale de contradicții. Dacă acestea sună prea dur, să luăm în considerare evenimentele din Israel. În urma masacrului comis de teroriștii Hamas asupra civililor israelieni, comisarul european pentru extindere, Olivér Várhelyi, a anunțat luni că blocul comunitar va suspenda „imediat” ajutorul de 691 de milioane de euro acordat Autorității Palestiniene.

Câteva ore mai târziu, comisarul sloven Janez Lenarčič l-a contrazis pe colegul său maghiar, insistând că ajutorul „va continua atât timp cât va fi necesar”. A urmat apoi o declarație potrivit căreia UE va efectua o „revizuire urgentă” a unor programe de ajutor pentru a se asigura că fondurile sale nu sunt direcționate către terorism, ceea ce implică faptul că astfel de garanții nu erau deja în vigoare.

În ceea ce-l privește pe șeful politicii externe a UE, Josep Borrell, rezultatul oricărei revizuiri a asistenței pentru palestinieni era o concluzie inevitabilă: „Va trebui să sprijinim mai mult, nu mai puțin”, a declarat el marți. În concluzie: în decurs de doar 24 de ore, Comisia a trecut de la anunțul că va suspenda tot ajutorul acordat palestinienilor la semnalul că va crește fluxul de fonduri.

Digisport.ro

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Răspuns confuz la criza din Israel

Răspunsul UE la evenimentele de pe teren din Israel nu a fost mai puțin confuz. Chiar și în timp ce Israelul număra încă cadavrele celui mai îngrozitor masacru din istoria statului evreu, Josep Borrell, un critic de lungă durată al Israelului – care a fost declarat efectiv persona non grata – a început echilibristica.

Borrell, un socialist spaniol, a condamnat „atacul barbar și terrorist” al Hamas, în timp ce a criticat Israelul pentru blocada din Gaza și a subliniat „suferința” palestinienilor care au votat pentru Hamas la putere. Abordarea spaniolului a contrastat puternic cu cea a președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a condamnat fără echivoc atacurile Hamas (deși într-o serie de tweet-uri) și a proiectat steagul israelian pe fațada biroului său.

Totuși, aceste măsuri au atras imediat proteste din alte colțuri ale UE, Clare Daly, un eurodeputat de stânga din Irlanda a pus la îndoială legitimitatea lui Von der Leyen spunându-i să „tacă din gură”. Până la mijlocul săptămânii, stabilirea poziției UE față de criza din Israel era ca și cum ai juca Darts legat la ochi.

Contrast cu mesajele clare de la Washington

De comparat acest lucru cu mesajele fără echivoc de la Washington. „În acest moment, trebuie să fim foarte clari”, a declarat marți președintele american Joe Biden într-un discurs special la Casa Albă. „Suntem alături de Israel. Suntem alături de Israel. Și ne vom asigura că Israelul dispune de ceea ce are nevoie pentru a-și proteja cetățenii, pentru a se apăra și pentru a răspunde la acest atac”.

Biden a precizat că a sunat în Franța, Germania, Italia și Marea Britanie pentru a discuta despre criză. În mod notabil, nu s-a aflat pe listă nici unul dintre „liderii” UE. Marți, Borrell a organizat o reuniune de urgență a miniștrilor de Externe din UE în Oman, unde aceștia se aflau deja, pentru a discuta situația din Israel. Ministrul de Externe al Israelului, Eli Cohen, a refuzat să participe, chiar și de la distanță.

„Iranul are mâinile pătate de sânge”

Acest lucru nu este prea surprinzător, având în vedere bilanțul Europei în ceea ce privește Iranul, care a sprijinit Hamas timp de decenii și a cărui conducere a sărbătorit atacurile de la sfârșitul săptămânii trecute în Israel. Deși Iranul neagă implicarea directă, mulți analiști spun că asaltul atent planificat al Hamas nu ar fi fost posibil fără pregătirea și sprijinul logistic din partea Teheranului.

„Hamas nu ar exista fără sprijinul Iranului”, a declarat miercuri senatorul american Chris Murphy, un democrat din comisia pentru relații externe a Senatului. „Prin urmare, este oarecum dificil de știut dacă au fost implicați în mod profund în planificarea acestor atacuri sau dacă pur și simplu au finanțat Hamas timp de zeci de ani pentru a-i oferi capacitatea de a planifica aceste atacuri. Nu există nici o îndoială că Iranul are mâinile pătate de sânge”.

„Iranul vrea să distrugă Israelul? Nimic nou în legătură cu asta”

În ciuda semnelor persistente ale activităților răuvoitoare ale Teheranului în întreaga regiune, inclusiv reținerea unui diplomat european aflat în vacanță în Iran, Borrell a încercat în mod repetat să se angajeze cu regimul dur de la Teheran în speranța de a reînvia așa-numitul acord nuclear al Iranului cu puterile globale, din care președintele american de atunci, Donald Trump, a scos SUA, în 2018.

„Iranul vrea să distrugă Israelul? Nimic nou în legătură cu asta”. Anul trecut, Borrell chiar a călătorit în Iran în încercarea de a relua discuțiile, în ciuda obiecțiilor puternice ale ministrului israelian de Externe de atunci, Yair Lapid. Cel puțin, Josep Borrell este consecvent. „Iranul vrea să distrugă Israelul? Nimic nou în legătură cu asta”, a declarat el în 2019, când era încă ministru de Externe al Spaniei. „Trebuie să trăiești cu asta”. Acum, Uniunea Europeană trebuie să trăiască cu consecințele acestei politici greșite și cu pierderea credibilității în Israel, singura democrație din regiune.

Spectacolul lui Charles Michel

Un alt exemplu grăitor al impotenței geopolitice a blocului comunitar este criza din Nagorno-Karabah, regiunea disputată, predominant armeană, din Azerbaidjan. Conflictul de lungă durată din această zonă a fost aproape uitat de cea mai mare parte a lumii, dar nu și de președintele Consiliului European, Charles Michel, care a organizat un efort diplomatic ambițios la începutul acestui an, pe fondul unei reapariții a tensiunilor.

În iulie, Michel i-a găzduit la Bruxelles pe liderii Armeniei și Azerbaidjanului, aceasta fiind cea de-a șasea întâlnire de acest fel. El a descris discuțiile ca fiind „sincere, oneste și substanțiale”. Michel i-a invitat pe lideri la un summit special, luna aceasta, pentru o „întâlnire pentalaterală” cu Germania și Franța, în Granada. Nu a fost menit să fie așa. Până atunci, Azerbaidjanul pusese stăpânire pe regiune, forțând peste 100.000 de oameni să fugă în Armenia.

UE, care are mare nevoie de gazele naturale din Azerbaidjan, nu a putut face altceva decât să privească. La începutul acestei luni, Michel a acuzat Rusia, în mod tradițional protectorul Armeniei în regiune, pentru acest fiasco. „Este clar pentru toată lumea că Rusia a trădat poporul armean”, a declarat Michel pentru Euronews.

Eșec și în criza din Kosovo

Un model similar a avut loc în Kosovo, unde europenii încearcă de ani de zile să medieze o pace durabilă între populația albaneză și cea sârbă. Principalul punct de conflict este statutul părții de nord a Kosovo, la granița cu Serbia, unde sârbii reprezintă majoritatea celor aproximativ 40.000 de locuitori.

Borrell a numit chiar un „Reprezentant special pentru dialogul Belgrad-Pristina și alte probleme regionale din Balcanii de Vest”. Actualul titular al postului, Miroslav Lajčák, fost ministru de externe al Slovaciei, nu a avut prea mult noroc. Deși Lajčák a primit acest titlu, grandios în urmă cu mai bine de trei ani, dialogul nu există.

UE a cheltuit milioane de euro pentru a încerca să stabilizeze regiunea, finanțând organizații ale societății civile, școli și chiar o forță de poliție. Cu toate acestea, atunci când tensiunile au amenințat să degenereze într-o luptă totală în urma unei incursiuni în nordul Kosovo de către milițienii sârbi luna trecută, UE a fost nevoită să recurgă la mecanismul său de soluționare a crizelor, care a dat rezultate: „Unchiul Sam”.

„Suntem criticați pentru prea puțin leadership în Europa și apoi pentru exces de leadership”, a declarat diplomatul american Richard Holbrooke în 1998, după ce Washingtonul și-a antrenat aliații europeni reticenți într-un efort de a opri campania de „purificare etnică” declanșată de liderul iugoslav Slobodan Milošević în Kosovo.

„Adevărul este că europenii nu vor avea o politică de securitate comună în viitorul apropiat”, a adăugat Holbrooke. „Am făcut tot ce am putut pentru a-i ține implicați. Dar vă puteți imagina cât de departe aș fi ajuns cu domnul Milošević dacă aș fi spus: Scuzați-mă, domnule președinte, mă întorc în 24 de ore după ce voi vorbi cu europenii”.

Ucraina, prăpastia dintre aspirațiile UE și realitate

Nu trebuie privit mai departe de Ucraina pentru a dovedi că argumentele lui Holbrooke sunt valabile și astări. Deși UE a făcut tot ce a putut, oferind zeci de miliarde de euro în ajutor financiar, umanitar și militar, nu este suficient pentru a ajuta Ucraina să țină rușii la distanță. Dacă nu ar fi fost sprijinul american, trupele rusești ar fi staționat de-a lungul întregului flanc estic al UE, de la Marea Baltică până la Marea Neagră.

Situația dificilă a Ucrainei evidențiază prăpastia dintre aspirațiile geostrategice ale Europei și realitate. Chiar dacă Europa nu a anticipat invazia pe scară largă a Rusiei, aceasta vorbea de ani de zile despre necesitatea de a-și îmbunătăți capacitățile de apărare. „Trebuie să luptăm noi înșine pentru viitorul nostru, ca europeni, pentru destinul nostru”, a declarat în 2017 cancelarul german de atunci, Angela Merkel. Și apoi nu s-a întâmplat nimic. Realitatea este că va fi întotdeauna mai ușor pentru UE să se sprijine pe Washington decât să obțină un consens european în ceea ce privește politica externă și capacitățile militare.

Acesta este motivul pentru care discuțiile Europei despre securitate sună mai degrabă a jocuri fanteziste decât a risc. După ce Joe Biden a decis să trimită cel mai mare portavion din lume, USS Gerald Ford, în estul Mediteranei ca răspuns la atacul Hamas, comisarul european Thierry Breton, a declarat că UE trebuie să se gândească la construirea propriului portavion. Chiar și la Bruxelles, comentariul a generat ironii.

Franța și Germania, chermeză în port

În ciuda întregii retorici despre necesitatea ca UE să joace un rol mai global, nici măcar liderii celor mai mari membri ai blocului, Franța și Germania, nu par a fi serioși în această privință. În timp ce Biden se retrăgea în Situation Room, la Casa Albă, pentru a discuta despre criza din Israel, președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Olaf Scholz erau ocupați să se întrețină la Hamburg.

După ce au convenit să își dubleze eforturile pentru a reduce birocrația în UE, au făcut o croazieră în port cu partenerele lor. Macron și Scholz și-au sărbătorit deliberările fructuoase pe un debarcader local, cu bere și Fischbrötchen, o specialitate din Hamburg, un sendviș cu pește. A ieșit chiar și soarele. Dar, cel mai important: nu a sunat telefonul nimănui.

Atacul Hamas, sărbătorit la Berlin. Kissinger: „Prea mulți străini lăsați să intre în Germania”

Faptul că atacul teroriștilor Hamas împotriva Israelului a fost sărbătorit pe străzile Berlinului indică faptul că Germania a lăsat prea mulți străini să intre în țară, potrivit fostului secretar American de Stat, Henry Kissinger.

„A fost o greșeală de a lăsa să intre atât de mulți oameni cu o cultură, religie și concepte total diferite, deoarece se creează un grup de presiune în interiorul fiecărei țări care face acest lucru”, a declarat celebrul diplomat american, în vârstă de 100 de ani, într-un interviu acordat lui Mathias Döpfner (directorul executiv al trustului Axel Springer), pentru postul german de televiziune Welt TV.

Născut în Germania, Kissinger – care a fugit de nazism împreună cu familia sa în 1938 și a devenit arhitectul politicii externe americane în timpul războiului din Vietnam – a spus că este „dureros”, ca răspuns la o întrebare despre faptul că a văzut arabi în Berlin sărbătorind atacul Hamas asupra Israelului de la sfârșitul săptămânii trecute.

Paralelă cu atacul Rusiei în Ucraina

„Actul deschis de agresiune” al Hamas trebuie să fie sancționat cu „o anumită pedeapsă”, a declarat Kissinger, avertizând în același timp asupra potențialului de escaladare periculoasă în regiune. „Conflictul din Orientul Mijlociu are pericolul de a escalada și de a atrage alte țări arabe sub presiunea opiniei publice”, a avertizat Kissinger, amintind totodată de lecțiile învățate din Războiul de Yom Kippur din 1973, în timpul căruia o coaliție arabă condusă de Egipt și Siria a atacat Israelul.

Adevăratul scop al Hamas și al susținătorilor săi „nu poate fi decât acela de a mobiliza lumea arabă împotriva Israelului și de a ieși de pe calea negocierilor pașnice”, a mai spus Kissinger. De asemenea, este „posibil” ca Israelul să ia măsuri împotriva Iranului, dacă va considera că Teheranul a avut un rol în comiterea atacului, a adăugat fostul ministru de Externe al SUA. În sens mai larg, a spus Kissinger, agresiunea continuă a Rusiei în Ucraina, împreună cu atacul Hamas asupra Israelului, reprezintă un „atac fundamental asupra sistemului internațional”.