Viitorul antrenorului interimar Cristian Stellini pe banca celor de la Tottenham stă sub semnul întrebării după înfrângerea usturătoare, scor 1-6 cu Newcastle. Este un pas mare greșit făcut de echipa din Londra în lupta pentru locurile de Liga Campionilor.
Favorit pentru a prelua echipa cel puțin până la finalul sezonului este Harry Redknapp, care a mai antrenat-o pe Tottenham în perioada 2008-2012. Potrivit presei britanice, tehnicianul englez a dezvăluit că se va întoarce pe banca tehnică a echipei dacă va fi contactat.
Harry Redknapp nu a mai antrenat din 2017. Fostul fotbalist englez o pregătea la vremea aceea pe Birmingham. Totodată, Luis Enrique, care a fost curtat și de Chelsea, ar putea fi antrenorul care ar prelua banca tehnică a lui Tottenham din vară.
Manchester City, recunoscută pe piața transferurilor pentru achizițiile răsunătoare, pregătește două transferuri surprinzătoare. Formația antrenată de Pep Guardiola vrea să schimbe compartimentul defensiv, iar primul pe listă pentru a-l aduce este Aaron Hickey, care îmbracă tricoul lui Brentford.
În vârstă de 20 de ani, fotbalistul poate evolua pe toate posturile din defensivă, însă la actuala sa echipă scoțianul joacă pe postul de fundaș dreapta. Potrivit The Sun, Brentford își dorește să obțină 30 de milioane de lire sterline pentru transferul lui Aaron Hickey.
Totodată, formația de pe Etihad Stadium vrea să-l transfere pe Antonee Robinson, fotbalistul lui Fulham. Internaționalul american în vârstă de 25 de ani evoluează pe postul de fundaș stânga, fiind cotat la 12 milioane de euro, potrivit Transfermarkt.
Partidele Manchester United – Chelsea și Brighton – Manchester City au fost amânate.
Fază incredibilă petrecută spre finalul primei reprize a meciului Arsenal – Southampton. În minutul 37, Jan Bednarek, fundașul echipei oaspete, a suferit o comoție după o ciocnire cu Martinelli. Și-a pierdut cunoștiința pentru câteva momente, dar și-a revenit după intervenția echipei medicale.
https://twitter.com/reinaldodcg9/status/1649498953979777049?s=46&t=H7yOL4NZtecEWW5gnOojEQ
„Circul” a început atunci când a fost chemat la marginea terenului pentru schimbare. Deși se vedea clar că este aproape groggy și nu îndeplinea condițiile medicale pentru a continua partida, Bednarek s-a certat momente bune cu medicul echipei, susținând că vrea să revină pe teren. Până la urmă, a cedat și în minutul 41 a fost înlocuit de Duje Caleta-Car.
Vezi aici cele mai importante faze.
Min. 90+11: Fluier final.
Min. 90+1: GOOOL Arsenal! Saka primește o minge în careu și înscrie cu un șut pe jos.
Min. 88: GOOOL Arsenal! Odegaard înscrie cu un șut senzațional, din afara careului.
Min. 67: GOOOL Southampton! Corner pentru oaspeți, Bella-Kotchap prelungește până la Caleta-Car, iar acesta introduce balonul în plasă.
Min. 20: GOOOL Arsenal! Martinelli înscrie și îi readuce pe „tunari” în joc.
Min. 14: GOOOL Southampton! Walcott înscrie cu un șut din careu, după o pasă a lui Alcaraz.
Min. 1: GOOOL Southampton! Alcaraz profită de greșelile în lanț comise de apărătorii lui ARsenal și deschide scorul în secunda 27.
Min. 1: A început partida.
Echipele de start la Arsenal – Southampton.
Arsenal: Ramsdale – White, Holding, Gabriel, Zinchenko – Odegaard, Partey, Vieira – Saka, Jesus, Martinelli. Rezerve: Turner, Jorginho, Kiwior, Nelson, Nketiah, Smith Rowe, Tierney, Trossard, Walters. Antrenor: M. Arteta.
Southampton: Bazunu – Walker-Peters, Bednarek, Bella-Kotchap, Perraud – Alcaraz, Ward-Prowse, Lavia, Elyounoussi – Walcott, Armstrong. Rezerve: McCarthy, Aribo, Armstrong, Caleta-Car, Diallo, Lyanco, Onuachu, Orsic, Sulemana. Antrenor: R. Selles.
Eliminarea din Europa League în fața celor de la Sevilla a determinat conducerea lui Manchester United să ia o decizie radicală. Formația de pe Old Trafford ia în calcul să scape de 18 jucători în vară, anunță Daily Mail.
Harry Maguire, Victor Lindelof, Brandon Williams sau Anthony Elanga sunt printre numele care nu mai fac parte din planurile lui Erik ten Hag. Olandezul Donny van de Beek este următorul pe listă. Fostul fotbalist de la Ajax este accidentat și a prins extrem de puține minute în tricoul „diavolilor”.
Totuși, conducerea „diavolilor” are în vedere să se despartă și de nume obișnuite cu echipa de start, precum Scott McTominay, Fred, Anthony Martial și Aaron Wan Bissaka. David de Gea și Phil Jones, „veterani” ai echipei, ar urma să plece din vară de pe Old Trafford.
Împrumutat la Stoke, Tuanzebe va pleca, de asemenea, de la Manchester United asemenea lui Dean Henderson, împrumutat la Nottingham. Jadon Sancho, Eric Bailly și Alex Telles sunt în pericol să plece de la Manchester United la finalul sezonului.
Wout Weghorst și Marcel Sabitzer sunt împrumutați de „diavoli” de la Burnley și Bayern Munchen, iar la finalul sezonului, Erik ten Hag va trebui să ia o decizie pentru un transfer definitiv.
Todd Boehly l-a dat concediat pe Thomas Tuchel la începutul lunii septembrie 2022. Decizia radicală luată de patronul american a venit ca un șoc pentru fanii echipei de pe Stamford Bridge. Antrenorul german, ajuns între timp la Bayern Munchen, avea contract cu Chelsea până în vara anului 2024.
Potrivit presei din Anglia, Thomas Tuchel a fost demis pentru că a refuzat să-i primească în vestiarul echipei pe Todd Boehly și un grup de musafiri la pauza meciului Chelsea – West Ham, scor 2-1. Detaliul l-ar fi iritat extrem de tare pe patronul american care a așteptat pasul greșit făcut de Chelsea și l-a dat afară pe antrenorul neamț.
Thomas Tuchel a fost concediat de la Chelsea după înfrângerea cu Dinamo Zagreb din grupele Ligii Campionilor, scor 0-1.
Trei zile are durata runda cu numărul 32 din Premier League, care începe vineri, 21 aprilie, cu antagonicul duel al locurilor 1 din față cu locul 1 din coadă, respectiv Arsenal – Southampton. Din totalul de 10 partide se joacă numai opt, deoarece Brighton – Manchester City și Manchester United – Chelsea sunt amânate pentru că Brighton și cele două echipe din Manchester evoluează în acest weekend în semifinalele Cupei Anglie.
Etapa 32 din Premier League are în program doar opt dintre cele zece partide, deoarece meciurile Brighton – Manchester City și Manchester United – Chelsea au fost amânate, cu excepția londonezilo celelalte trei echipe luptând în acest weekend pentru un loc în finala Cupei Angliei. Liderul Arsenal trebuie să câștige neapărat acasă împotriva „lanternei roșii” Southampton, care e în situație disperată.
Arsenal mai are doar patru puncte peste locul 2, Manchester City, care însă are și un meci mai puțin. Pe 26 aprilie urmează pe „Etihad Park” din Manchester finala campionatului, City – Arsenal. În această rundă, partida vedetă se va derula pe „Saint James Park” din Newcastle, unde coțofenele, serios jumulite etapa trecută la Birmingham, cu Aston Villa, trebuie să bată pe „Spurs”, într-un meci crucial pentru top 4.
Partidele Manchester United – Chelsea și Brighton – Manchester City au fost amânate.
Dintre cele opt meciuri rămase din etapa 32 de Premier League, șase vor putea fi urmărite pe cele trei canale de sport, Digi, Orange și Prima. Singurele jocuri netelevizate sunt cele cu implicații din zona retrogradării: Crystal Palace – Everton și Leicester – Wolverhampton. Dintre numele de top, urmare a faptului că două dintre ele sunt prezente în semifinalele Cupei, vom putea vedea la lucru doar pe Arsenal, Newcastle, Tottenham și Liverpool.
Fără discuție, meciul etapei este cel de la Newcastle, dintre două echipe care se bat la calificare în Champions League, echipa locală și Tottenham. Liderul Arsenal trebuie să învingă obligatoriu pe ultima clasată Southampton, pentru că foarte curând vine șocul cu Manchester City pe terenul campioanei a patru sezoane din ultimele cinci. Și Fulham – Leeds United este o partidă interesantă.
Foarte interesant va fi duelul de pe „Saint James Park” din Newcastle, dintre echipa locală și Tottenham. Este un meci de șase puncte între două echipe cu același obiectiv, clasarea în primele patru locuri și implicit calificarea în grupele viitoarei ediții a Champions League. Meciul este de șase puncte, cum se spune, pentru că dacă va exista o învingătoare aceasta se va desprinde destul de mult de rivală.
Newcastle vine după neașteptul duș rece de la Birmingham, unde a pierdut la scor de neprezentare în fața lui Aston Villa. Tottenham a comis-o și mai grav, cedând la Londra, cu scorul de 2-3 în fața nou promovatei Bournemouth. Așadar, două echipe rănite vor căuta să se reabiliteze în acest meci în care nu e un secret pentru nimeni că marea amenințare pentru poarta gazdelor este recordmanul all time de goluri la Spurs, Harry Kane.
Deschiderea acestei etape incomplete are loc vineri seară, la Londra, pe Emirates Stadium. Arsenal mai are patru puncte avans peste Manchester City, dar și un meci mai mult. Iar pe 26 aprilie este ora adevărului, pe „Etihad Park” din Manchester, când va avea loc meciul direct. Prin urmare, echipa lui Mikael Arteta nu are voie niciun pas greșit în disputa cu „lanterna roșie” a campionatului.
Fiecare dintre cele două echipe are câte patru absenți, la Arsenal aceștia fiind Tomiyasu, Zinchenko, Saliba și Elneny. Arteta și-a avertizat elevii să trateze meciul cu maximă seriozitate, pentru că sunt de notorietate surprizele provocate de sfinți în momente când aceștia erau considerați victime sigure și chiar o vecină din Londra, Chelsea, este cea care a pățit-o în acest sezon.