Final de meci – Burnley se impune cu 2-0 în meciul cu Southampton și continuă să spere că va reuși să se salveze de la retrogradare.
Min. 44 – GOOOL Burnley!!! Brownhill execută un corner din partea stângă și Collins înscrie cu o lovitură de cap din 6 metri.
Min. 12 – GOOOL Burnley!!! Roberts primește o minge în marginea careului de 16 metri și înscris cu un șut superb cu efect la colțul lung.
Min 1. – A început meciul.
Min. 90+1: GOOOL ARSENAL! Azpilicueta îl faultează în careu pe Saka și e penalty pentru „tunari”. Execută același Saka și e 2-4.
Min 57: GOOOL ARSENAL! Nketiah profită de o nouă gafă a defensivei lui Chelsea și își aduce echipa în avantaj cu un șut din 7-8 metri.
Min. 44: Smith Rowe ratează o ocazie uriașă de a marca, dar șutul său din 10-12 metri trece milimetric pe lângă poartă.
Min 32: GOOOL CHELSEA! Mount centrează pe 6 metri, de unde Azpilicueta introduce mingea în plasă.
Min 27: GOOOL ARSENAL! Contraatac rapid al „tunarilor”, finalazat de Smith Rowe cu un șut superb de la marginea careului mare.
Min 17: GOOOL CHELSEA! Werner șutează de la marginea careului, mingea este deviată de un jucător al lui Arsenal și intră în plasă.
Min 13: GOOOL ARSENAL! Christensen trimite neglijent o pasă spre propriul portar, Nketiah interceptează, scapă singur cu Mendy și înscrie elegant.
Min. 10: Șutul lui Lukaku, din unghi, trece pe lîngă poartă.
Min. 1: A început partida de pe Stamford Bridge.
Au apărut echipele de start la Chelsea – Arsenal, cel mai tare meci al zilei de miercuri în Premier League.
Jim Lawlor și Marcel Bout și-au dat demisia de la Manchester United, după ce echipa lui Rangnick a pierdut cu 0-4 derby-ul cu Liverpool. Cei doi erau oameni de bază în departamentul de scouting al „diavolilor roșii”.
Lawlor era din 2006 pe Old Trafford, fiind adus sub comanda lui Sir Alex Ferguson. El își va părăsi oficial postul la finalul sezonului. De cealaltă parte, Bout a ajuns la Manchester în 2014, când manager era Louis van Gaal.
Managerul echipei Manchester City, Pep Guardiola, este nemulțumit de programul încărcat al formației sale și a dezvăluit că jucătorii săi sunt epuizați din punct de vedere fizic.
”Fizioterapeuţii noştri au aplicat 71 de tratamente între turul cu Atletico şi semifinala cu Liverpool. După aceste trei ‘finale’, doctorul mi-a spus că sunt mai multe probleme decât de obicei. Programul este de vină”, a declarat Guardiola, în conferința de presă premergătoare meciului restant cu Brighton, din premier League.
Tehnicianul catalan a menționat că a instalat şase mese de masaj la marginea terenului pentru a recupera jucătorii după antrenamentele pentru semifinala Cupei Angliei.
Manchester City a jucat patru meciuri în doar 12 zile: dubla cu Atletico Madrid din sferturile Champions League și dubla cu Liverpool din campionat și Cupa Angliei.
Cristiano Ronaldo nu a făcut parte din lotul lui Manchester United la derby-ul cu Liverpool, scor 0-4, din cauza morții unuia dintre gemenii născuți de iubita sa, Georgina Rodriguez.
Deși trece prin clipe dificile, se pare că Ronaldo a dorit să revină la antrenamentele lui Manchester United. Portughezul a fost surprins în imagini, totuși, într-o stare destul de proastă, de înțeles având în vedere tragedia prin care a trecut.
Cristiano Ronaldo completed a full training session today #mulive [men] pic.twitter.com/dGbLoTROgk
— utdreport (@utdreport) April 20, 2022
Conform presei britanice, conducerea „diavolilor” a decissă prelungească absența lui CR7 pe o perioadă nedeterminată, până când superstarul va găsi puterea să revină pe gazon. Totuși, ultimele informații nu exclud o posibilă prezență a atacantului la partida din weekend, cu Arsenal.
Ca și salvată de la retrogradare, Newcastle pregătește o campanie importantă de transferuri în vară prin care să devină unul dintre cluburile de Top din Premier League, iar pe lista de achiziții se află atacantul lui Everton, Dominic Calvert-Lewin.
Presa din Insulă scrie că noii patroni ai lui Newcastle sunt pregătiți să ofere 66 de milioane de euro pentru aducerea internaționalului englez de 25 de ani, ceea ce ar însemna cel mai scump transfer din istoria clubului.
Accidentat în cea mai mare parte a sezonului în curs, Calvert-Lewin are doar 3 goluri în 13 partide jucate în această stagiune, dar prețul uriaș pentru el este dat și de faptul că se află în atenția celor de la Arsenal.
Marți, 19 aprilie, miercuri 20 aprilie și joi, 21 aprilie, au loc partide restanțe din diferite etape din Premier League, intenția forurilor conducătoare ale fotbalului englez fiind ca să poată regla cât mai rapid clasamentul la zi cu partidele nedisputate, acum, înainte de intrarea pe turnanta finală a sezonului.
Evident, toate privirile se îndreaptă spre cele două pretendente la titlu, Manchester City, liderul, cu un punct avans și Liverpool, urmăritoarea sa. Însă și derby-ul Chelsea – Arsenal nu poate trece neobservat, cum partida a doua de la Liverpool, în care joacă Everton, este foarte importantă pentru salvarea de la retrogradare a „caramelelor”.
Liverpool va deschide seria restanțelor marți seară, pe teren propriu, în fața unui Manchester United care are și ea un obiectiv, acela de a lupta pentru locul 4. O zi mai târziu are loc și partida lui Manchester City cu foarte dificila Brighton.
Despre Liverpool – Manchester United FANATIK a alocat un material special, astfel încât vom vorbi aici despre celelate partide restanță și nu avem cum să nu începem această analiză decât de la meciul liderului Manchester City, acasă cu Brighton.
La prima vedere, City este mare favorită, dar meciul trebuie privit cu toată atenția de oamenii lui Pep Guardiola. Care personal a ținut să le spună jucătorilor că vor trebui să fie extrem de concentrați și să nu considere că Brighton e un adversar facil, pentru că „pescărușii” au dat două lovituri formidabile în ultimele două deplasări consecutive, ambele la Londra, deși ei nu au nici un obiectiv, european sau salvarea de la retrogradare.
Brighton a reușit să învingă atât pe Arsenal cât și pe Tottenham, Spurs venind după o perioadă excelentă în care reușise să treacă peste tunari și să urce pe locul 4. Au fost victorii clare și meritate, nu rodul întâmplării, lucru recunoscut sportiv chiar de Antonio Conte de la Tottenham.
Chelsea – Arsenal rămâne, orice ar fi, un derby de top al Londrei, dar și din Premier League. The Blues au obținut recent accesul în finala Cupei Angliei după victoria cu Crystal Palace, dar Arsenal chiar îngrijorează fanii, pentru că are o serie de rezultate negative ce riscă teribil să compromită obiectivul locului 4.
„Tunarii” nu prea au mai ochit pe nimeni, cu o singură victorie și patru înfrângeri în ultimele etape și în plus la acest meci vor fi fără câțiva oameni importanți: atacantul Lacazette, mijlocașul Partey și fundașul Tierney, care pot afecta calitatea jocului și așa în derivă a echipei lui Arteta.
Foarte importante pentru zona subsolului sunt partidele Everton – Leicester și Burnley – Southampton. Everton și Burnley se bat pentru evitarea locului 18, care duce în Championship, Everton având trei puncte peste rivala sa, care a ratat o mare șansă de a reduce ecartul, fiind egalată pe final, la Londra, de West Ham.