Sport

Presa din Albania, optimistă înainte de Vllzania – Universitatea Craiova. A găsit 10 motive pentru care echipa lui Laszlo Balint poate fi eliminată

Jurnaliștii din Albania au găsit nu mai puțin de zece motive pentru care FK Vllzania o poate elimina pe Universitatea Craiova din preliminariile Conference League.
21.07.2022 | 11:56
Presa din Albania optimista inainte de Vllzania  Universitatea Craiova A gasit 10 motive pentru care echipa lui Laszlo Balint poate fi eliminata
ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova are șansa să își ia revanșa împotriva albanezilor, în dubla cu Vllzania, după ce anul trecut „leii” au fost eliminați din Europa de Laci. Însă presa din Albania e mai optimistă ca oricând.

Presa din Albania le aduce aminte oltenilor de eliminarea rușinoasă cu Laci: „Echipele albaneze sunt deja un coșmar”

Ziariștii albanezi de la Newsportal.al, au analizat șansele celor de la FK Vllzania împotriva Universității Craiova și au găsit nu mai puțin de zece motive pentru care oltenii pot fi din nou eliminați.

ADVERTISEMENT

Vllzania a pierdut doar două din ultimele 19 partide disputate pe teren propriu: „1- Forma bună de acasă, pe arena „Loro Boriçi”. În sezonul trecut, în 18 meciuri jucate, Vllaznia a obţinut 10 victorii și 5 egaluri, iar în cupele europene a trecut un tur preliminar”.

Ba mai mult, Universitatea Craiova va fi primită extrem de ostil de către suporteri la meciul din Albania: „2- Fanii. Se consideră că suporterii din Scutari joacă un rol cheie în progresul echipei, atunci când echipa are nevoie de ei, chiar sunt al 12-lea jucător”.

ADVERTISEMENT

Jurnaliștii albanezi au analizat și loturile celor două echipe și consideră că Vllzania a întărit, în timp ce de la Universitatea Craiova au plecat mai mulți jucători: „3- Achiziţiile. Se pare că Vllaznia a adus jucători de calitate, care s-au adaptat repede şi au demonstrat-o în amicalele din Austria. 4- Adversarul. Pe hârtie sunt favoriţi, dar frica românilor de o eventuală eliminare crește după ce Vllaznia s-a întărit, iar de la Craiova au fost multe plecări. În plus, echipele albaneze sunt deja un „coșmar” pentru români, după ce Laci i-a eliminat anul trecut”.

Albanezii consideră că Vllaznia are un avantaj din punct de vedere al omogenității echipei

Jurnaliștii consideră că antrenorul Mirel Josa este un atuu important al celor de la Vllaznia: „5- Staff-ul tehnic. Sosirea antrenorului Mirel Josa este privită cu optimism, experiența și expertiza lui urmând a fi decisive în dubla cu Universitatea Craiova”.

ADVERTISEMENT

Chiar dacă pentru mulți este o echipă anonimă, în Albania este o echipă cu experiență în cupele europene: „6- Experiența. Vllaznia este coniderată o echipă cu experiență în Europa, cu un coeficient de 3.000, peste cel al campioanei KF Tirana”.

Alte motive pentru care Vllaznia o poate elimina pe Universitatea Craiova

„7- Banii de la UEFA. Calificarea în turul următor ar aduce Vllazniei o sumă importantă pentru bugetul clubului, care i-ar oferi o siguranţă şi un viitor mai solid.

ADVERTISEMENT

8- Echipa. Vllaznia și-a păstrat scheletul din sezonul trecut. Viteza și experiența nu lipsesc în echipă. Cele 11 goluri marcate în ultimele amicale arată că echipa a crescut în atac. Mijlocul și apărarea își mențin stabilitatea.

9- Vitrina Europa. De ani de zile, jucătorii albanezi au văzut că reprezentarea echipei în Europa este pentru ei cea mai frumoasă și rapidă vitrină pentru un mare pas în cariera lor.

10- Vllaznia. Ultimul din punct de vedere al motivelor, dar nu al importanței. Numele pe care îl poartă echipa arată că poate triumfa în orice competiţie şi va conta mai mult ca oricând în aceste două confruntări cu Craiova”.


  • (P) Cota BETANO pentru KF Vllaznia – Universitatea Craiova: 1,80 este cota pentru „2 solist și sub 5,5 goluri”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT