Sport

Presiune înainte de Universitatea Craiova – Sepsi: „Să-l facă pe Rotaru să nu se retragă”

Elevii lui Laurențiu Reghecampf sunt sub presiune înainte de Universitatea Craiova - Sepsi OSK. Legendele „alb-albaștrilor” se gândesc la un succes pe stadionul „Ion Oblemenco”.
16.09.2023 | 13:22
Presiune inainte de Universitatea Craiova  Sepsi Sal faca pe Rotaru sa nu se retraga
Presiune pe olteni înainte de Universitatea Craiova - Sepsi: „Să-l facă pe Mihai să nu se retragă”. sursă foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

După înfrângerile usturătoare cu Farul Constanța și FCSB, Universitatea Craiova speră să se revanșeze în fața suporterilor de pe stadionul „Ion Oblemenco” cu Sepsi. Nae Ungureanu este îngrijorat de o posibilă retragere a lui Mihai Rotaru de la formația din Bănie și așteaptă revanșa „leilor” din Bănie în fața trupei lui Liviu Ciobotariu.

Presiune pe jucătorii „alb-albaștrilor” înainte de Universitatea Craiova – Sepsi: „Să-l facă pe Mihai să nu se retragă”

După pauza competițională din SuperLiga, Universitatea Craiova revine pe stadionul „Ion Oblemenco” pentru confruntarea cu Sepsi OSK. Nae Ungureanu a vorbit în exclusivitate pentru FANATIK despre „sperietoarea” formației din Bănie în ultimii ani, însă speră ca oltenii să își ia revanșa împotriva covăsnenilor.

ADVERTISEMENT

Legenda „alb-albaștrilor” este de părere că elevii lui Laurențiu Reghecampf vor avea un test dificil cu Sepsi OSK, însă spune că oltenii trebuie să câștige după ultimele prestații. Nae Ungureanu este convins și că un succes cu formația din Sfântu Gheorghe l-ar putea întoarce din drum pe Mihai Rotaru în privința retragerii din fotbal.

„Urmează un meci foarte greu, să nu uităm că Sepsi a fost la un pas de calificarea în cupele europene. Este un meci foarte greu, iar noi trebuie să ne arătăm valoarea dacă avem valoare, dacă nu stăm cu ciocul mic. Într-adevăr Sepsi a fost o echipă care ne-a ciocănim de câte ori a avut ocazia.

ADVERTISEMENT

Trebuie să ne luăm revanșa, mai ales dacă vrem să mai avem o continuitate la campionat. Este un meci foarte important, iar Bancu și restul jucătorilor trebuie să demonstreze că formează un grup bun și să-l facă pe Mihai (n.r. – Mihai Rotaru)să nu se retragă. În Craiova văd nu sare lumea la fotbal, iar asta e datorită și jucătorilor”, a declarat Nae Ungureanu.

Nae Ungureanu, dezamăgit de ultimele prestații ale Universității Craiova: „Nu sunt exploatați la maxim”

Laurențiu Reghecampf nu traversează cea mai bună perioadă pe banca „alb-albaștrilor”, însă le-a promis suporterilor că va rezolva problemele din jocul lor. Nae Ungureanu s-a arătat dezamăgit de ultimele evoluții ale jucătorilor Universității Craiova, însă îi vede favoriți pe olteni cu Sepsi OSK.

ADVERTISEMENT

„Nu poți să ai fluctuațiile astea de formă, să câștigi un meci acasă și să pierzi două în deplasare fără drept de apel la Steaua și Farul. M-a dezamăgit profund și nu numai pe mine. Înțeleg fotbalul și jucătorii pot să treacă printr-o formă proastă, negativă. Avem valoare, însă valoarea fără continutate nu este bună.

Nu trebuie să faci un meci foarte bun și două trei meciuri slabe, trebuie să joci de la început până la capăt bine, nu foarte bine. Fiecare jucător are câte o zi proastă, dar majoritatea trebuie să fie bune. În primul rând consider că trebuie să fie seriozitate, seriozitatea în viața de zi cu zi, antrenamente, meciuri amicale și tot ce înseamnă disciplină sportivă. 

ADVERTISEMENT

Sepsi este o echipă din campionat care a demonstrat că are valoare, traversează o perioadă bună, dar nu poate să se compare cu Universitatea Craiova. Sepsi e Sepsi, Craiova e Craiova! Universitatea Craiova are jucători foarte bun după mine, însă părerea mea este că nu sunt exploatați la maxim. Eu văd doar 1 solist la meci”, a încheiat Nae Ungureanu.


  • 1,90 este cota oferită de BETANO pentru pronosticul „ambele marchează” la meciul Universitatea Craiova – Sepsi

ADVERTISEMENT