News

Prezență de peste 90% la proba de Matematică a Evaluării Naționale 2020. Unei eleve i s-a făcut rău și a fost dusă cu ambulanța la spital

17.06.2020 | 19:23
Prezenta de peste 90 la proba de Matematica a Evaluarii Nationale 2020 Unei eleve i sa facut rau si a fost dusa cu ambulanta la spital
ADVERTISEMENT

Ministerul Educației a anunțat că prezența la proba de Matematică a Evaluării Naționale a fost de 93.1%.

167 de candidați au fost în izolare, în timp ce alți 20 de candidați au fost spitalizați sau în carantină. Patru elevi au fost eliminați pentru tentativă de fraudă, în timp ce o elevă a fost luată de SMURD.

ADVERTISEMENT

Trei elevi au avut temperatură de peste 37.3 grade Celsius și vor susține examenul în sesiunea specială din 29 iunie.

Prezență de peste 93% la proba de Matematică a Evaluării Naționale, conform unui comunicat oficial

„Astăzi, 17 iunie, pentru aproximativ 172.500 de absolvenţi ai clasei a VIII-a, s-a desfăşurat cea de-a doua probă scrisă a examenului de Evaluare Naţională – la disciplina Matematică. Prezenţa la această probă de examen a fost de 93.1%, iar un procent de 6.9% reprezintă absenţii.

ADVERTISEMENT

Un număr de 3 (trei) candidaţi au avut temperatura peste maximul admis. Aceştia vor susţine examenul în etapa specială din data de 30 iunie, iar pentru tentativă de fraudă au fost eliminaţi 4 (patru) candidaţi, lucrările acestora fiind notate cu 1(unu). Astăzi, conform centralizării, 167 de candidaţi se aflau în izolare şi 20 de candidaţi erau spitalizaţi/se aflau în carantină”, a transmis Ministerul Educației, printr-un comunicat de presă.

O elevă din Hunedoara a acuzat disconfort abdominal, fiind necesară intervenția echipei SMURD care a transportat-o la spital, unde a fost internată pentru investigații suplimentare, conform news.ro.

ADVERTISEMENT

Eleva va susține proba scrisă la disciplina Matematică în etapa specială a examenului de Evaluare Națională. Următoarea etapă pentru 10.311 elevi va fi proba scrisă la Limba și literatura maternă, joi, 18 iunie.

Rezultatele vor fi afișate luni, 22 iunie, până la ora 14:00, iar rezultatele vor fi anunțate sâmbătă, 27 iunie.

ADVERTISEMENT

Subiectele din acest an de la examenele Evaluării Naționale au fost considerate, per ansamblu, ușoare de către elevi și profesori. De altfel, specialiștii erau de părere că elevii vor primi un „cadou” din partea ministerului pentru că Monica Anisie și restul factorilor de decizie din sistem se simt prost pentru că elevii au fost nevoiți să îndure epidemia de coronavirus în ultimele luni și  au fost rupți de școală fără voia lor.

ADVERTISEMENT
Tags: