News

Prima imagine cu suspectul crimei din Timișoara. Unde a fost văzut în această dimineață. Update

Prima imagine cu suspectul crimei din Timișoara. Polițiștii au descins la două adrese, inclusiv la locuința mamei acestuia.
30.06.2023 | 00:01
Prima imagine cu suspectul crimei din Timisoara Unde a fost vazut in aceasta dimineata Update
Prima imagine cu suspectul crimei din Timișoara. Colaj Fanatik.ro/ Sursa foto: Antena 3/ Hepta.ro
ADVERTISEMENT
29-06-2023
21:08

Suspectul crimei din Timișoara a fost prins

Presupusul criminal al masacrului din Timișoara a fost prins după două zile, în cursul nopții de joi. Bărbatul și-ar fi recunoscut fapta șocantă. Amintim că acesta este acuzat că a ucis doi bătrâni, marți, 27 iunie, în timp ce se aflau în casa lor.

El a fost prins pe stradă. Se pare că a fost înconjurat de polițiști, neavând scăpare. Bărbatul de 38 de ani a fost încătușat și dus la audieri de oamenii legii. Acesta va trebui să explice de ce i-a omorât pe cei doi bătrâni.

Amintim că joi, mascații au efectuat percheziții la două adrese, acolo unde suspectul fusese văzut. Părinții acestuia au fost audiați. De asemenea, casa lor a fost perheziționată de oamenii legii, care au ridicat mai multe probe.

Prima imagine cu suspectul crimei din Timișoara, surprinsă chiar de camerele video aflate într-o zonă în care bărbatul a ajuns. Presupusul atacator a ucis doi bătrâni, în cursul serii de marți, după ce a reușit să pătrundă în casa lor.

Prima imagine cu suspectul crimei din Timișoara

Bărbatul a fost filmat de camerele de supraveghere amplasate la una din adresele la care mascații au făcut percheziții, joi, 29 iunie. Anchetatorii au desfășurat cercetări într-un bloc în regim hotelier, unde bănuiau că s-ar fi cazat.

ADVERTISEMENT

Acolo a fost surprins, în această dimineață, de camerele video. Mai mult, oamenii legii au ridicat mai multe probe din camera pe care respectivul a închiriat-o. De asemenea, polițiștii au mers și la casa mamei suspectului.

Locuința se află la doar câțiva zeci de metri de blocul în care presupusul criminal ar fi decis să se ascundă. Conform Antena 3, din casa părinților au fost ridicați mai mulți saci cu valoare probatorie.

ADVERTISEMENT

Polițiștii au instituit filtre în mai multe zone

Acesta era îmbrăcat într-un tricou verde închis, încălțăminte de aceeași culoare, un hanorac negru și pantaloni de trening gri. El încă este căutat de polițiști după ce i-a ucis cu sânge rece pe cei doi bătrâni.

Joi, polițiștii au instituit filtre în mai multe zone din apropierea gării Timișoara de Nord. Agenții au arătat fotografia suspectului oamenilor din jur, în speranța că cineva îl va recunoaște și va putea oferi informații cu privire la el.

ADVERTISEMENT

Crima șocantă s-a produs marți, într-un apartament din centrul orașului, acolo unde locuiau cele două victime de 75, respectiv 78 de ani. Bătrânii vorbeau la telefon cu un nepot din Germania în momentul în care s-a auzit soneria de la ușă.

Unul dintre aceștia a mers să deschidă. Atacatorul a intrat peste ei în casă. Bătrânii au apucat să îi spună nepotului, iar ulterior, s-au auzit niște zgomote. Bărbatul a anunțat un verișor cu privire la faptul că bunicii lor sunt în pericol.

ADVERTISEMENT

Acesta a ajuns la apartamentul victimelor chiar înainte ca atacatorul să plece. Cei doi s-au luptat, însă criminalul a reușit să fugă. ”La data de 27 Iunie 2023,în jurul orei 22:30, poliţiştii Secţiei 1 Timişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că într-un imobil din Piaţa Ţepeş Vodă din Timişoara, un bărbat şi-a găsit bunicii decedaţi (un bărbat în vârstă de 75 de ani şi o femeie în vârstă de 78 de ani), iar în locuinţă a surprins o persoană necunoscută care a fugit”, a anunţat şi IPJ Timiş.

ADVERTISEMENT
Ucis cu 196 de lovituri de cuțit, după ce a păcălit 2 bărbați...
Ucis cu 196 de lovituri de cuțit, după ce a păcălit 2 bărbați că o să-i îmbogățească. Criminalii din UK l-au răpit, torturat, apoi i-au trimis poze fiicei
Cum speră Marius Niculae să-l reîntâlnească pe Cristiano Ronaldo. ”A ajuns la un...
Cum speră Marius Niculae să-l reîntâlnească pe Cristiano Ronaldo. ”A ajuns la un nivel la care nu poate fi deranjat”
Soția româncă a șefului Ferrari oferă detalii neștiute: „M-a invitat la cină și...
Soția româncă a șefului Ferrari oferă detalii neștiute: „M-a invitat la cină și mi-a dat un test”
Şi-a pierdut reperul Prin ce trece fiica Ronei Hartner după decesul mamei şi...
Şi-a pierdut reperul Prin ce trece fiica Ronei Hartner după decesul mamei şi după ce tatăl cu care nu vorbea a apărut din fum
Masacrul legionar de la Jilava, cel mai odios asasinat politic din istoria României....
Masacrul legionar de la Jilava, cel mai odios asasinat politic din istoria României. Noaptea când 64 de demnitari au fost uciși VIDEO
Aici si-a trait Rona Hartner ultimele clipe. Imagini nemaivazute cu vila de pe...
Aici si-a trait Rona Hartner ultimele clipe. Imagini nemaivazute cu vila de pe malul apei....
Veste CUMPLITĂ despre Cosmin Cernat. Ce s-a întâmplat cu celebrul prezentator
Veste CUMPLITĂ despre Cosmin Cernat. Ce s-a întâmplat cu celebrul prezentator
A murit un antrenor legendar. Marea victorie a Stelei, legată de numele lui
A murit un antrenor legendar. Marea victorie a Stelei, legată de numele lui
Ce pensie încasează de la stat Serghei Mizil la 70 de ani. „Mai...
Ce pensie încasează de la stat Serghei Mizil la 70 de ani. „Mai mulţi bani dau pe medicamente!”
Prințul Harry a făcut testul ADN. Cine este, de fapt, tatăl Ducelui de...
Prințul Harry a făcut testul ADN. Cine este, de fapt, tatăl Ducelui de Sussex: „Are ochii lui...„
Scheletul unui român din Bacău, găsit într-un cort, într-o pădure din Germania. Lângă...
Scheletul unui român din Bacău, găsit într-un cort, într-o pădure din Germania. Lângă el, un jurnal: „Repetiții la pian, tango la Augsburg”
Între ce ore trebuie să postim miercurea și vinerea? Mulți români țin post...
Între ce ore trebuie să postim miercurea și vinerea? Mulți români țin post doar în aceste 2 zile
Care e singura țară europeană care se întinde pe trei continente? Europa, Africa...
Care e singura țară europeană care se întinde pe trei continente? Europa, Africa și America!