Fotbal intern

Prima lovitură primită de FCSB de la CFR Cluj în play-off! Fotbalistul ardelenilor, decisiv la Sepsi

26.04.2021 | 11:36
Prima lovitura primita de FCSB de la CFR Cluj in playoff Fotbalistul ardelenilor decisiv la Sepsi
ADVERTISEMENT

FCSB şi CFR Cluj se duelează pentru titlul de campioană a României, iar U Craiova a reintrat în horă după rezultatele din weekend. Liderul Ligii 1 a fost blocat de Sepsi Sfântu Gheorghe, la Giurgiu, iar un ajutor important pentru victoria covăsnenilor a venit de la Cluj.

Sepsi Sfântu Gheorghe a încurcat-o pe FCSB şi a obţinut trei puncte care pot cântări greu în lupta pentru titlul din Liga 1. Decisiv, în meciul de la Giurgiu, a fost chiar Claudiu Petrila, unul dintre jucătorii împrumutaţi de CFR Cluj la formaţia covăsneană.

ADVERTISEMENT

Prima lovitură primită de FCSB de la CFR Cluj în play-off! Petrila îi ţine pe ardeleni în lupta pentru titlu

După ce U Craiova a învins-o pe CFR Cluj, scor 2-1, FCSB se putea distanţa la patru puncte de ardeleni dacă o învingea pe Sepsi Sfântu Gheorghe. Calculele hârtiei au fost date peste cap, iar Claudiu Petrila, jucător împrumutat de la campioana României, a deschis drumul covăsnenilor spre victorie, după ce a marcat în minutul 29.

De remarcat este faptul că faza, care a dus la deschiderea scorului în FCSB – Sepsi Sfântu Gheorghe 1-2, a fost iniţiată de Cătălin Golofca, al doilea jucător din lotul lui Leo Grozavu împrumtat de la CFR Cluj.

ADVERTISEMENT

Mijlocaşul de 31 de ani, care în trecut a evoluat şi pentru FCSB, a centrat în careu pentru Claudiu Petrila, însă tânărul jucător a ratat voleul. Mingea a ajuns la Radoslav Dimitrov, iar acesta l-a găsit liber pe fotbalistul de 20 de ani, autor al unui gol cu o lovitură de cap.

Ajutoarele din meciul cu FCSB nu pot juca împotriva lui CFR Cluj

Claudiu Petrila şi Cătălin Golofca au fost împrumutaţi de Sepsi Sfântu Gheorghe de la CFR Cluj până la finalul sezonului, însă cei doi nu pot juca împotriva campioanei României. Aşa s-a întâmplat şi în etapa precedentă, când ardelenii s-au impus, scor 1-0.

ADVERTISEMENT

În contractele de împrumut ale celor două jucători au fost stipulate clauze prin care Sepsi Sfântu Gheorghe ar trebui să plătească o sumă campioanei dacă Petrila şi Golofca ar juca împotriva lui CFR Cluj.

Claudiu Petrila, viitoarea variantă a lui CFR Cluj pentru regula U21

Din sezonul 2021-2022, doar fotbaliştii născuţi pe sau după 1 ianuarie 2000 vor fi eligibili pentru regula U21. Cum CFR Cluj va avea probleme la acest capitol, Claudiu Petrila ar urma să fie soluţia perfectă pentru ardeleni, după ce mijlocaşul ofensiv a câştigat experienţă la Sepsi Sfântu Gheorghe, unde a marcat 4 goluri în 26 de meciuri din Liga 1.

ADVERTISEMENT

  • (P) Cota BETANO pentru Universitatea Craiova – FCSB: 2,42 este cota pentru „peste 2,5 goluri marcate”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT