Liderul USR, Cătălin Drulă, a făcut luni acuzații extrem de grave la adresa lui Marcel Ciolacu. El a spus că primari ai USR au fost „amenințați, șantajați au momiți” să treacă la PSD, cu Ciolacu de față.
Președintele USR, Cătălin Drulă, a declarat luni că PSD a folosit metode de șantaj și presiune pentru ca unii primari ai USR să treacă în tabăra social-democrată. Mai mult, Drulă a spus că acești primari au fost „șantajați” sau „momiți” să treacă în tabăra PSD și în momente când premierul Marcel Ciolacu era de față.
„Primarii USR, aleşii USR au fost ameninţaţi, şantajaţi sau momiţi. Li s-a spus unor primari, cu Ciolacu în birou: ‘Ai zece milioane, dacă treci la noi. Altfel, ai grijă că e Curtea de Conturi aici, în judeţ. E acum în control’. Asta s-a întâmplat luna trecută”, a spus liderul USR, scrie Agerpres.
Cătălin Drulă a spus că „nu toți” primarii au acceptat să schimbe tabăra și că Ciolacu a dezvoltat „o obsesie” în a racola pentru PSD primari USR. Drulă a adăugat că, potrivit informațiilor pe care le are, Ciolacu ar fi spus: „Nu există limită la ofertele pentru primarii USR”.
„Ni se vând încontinuu nişte poveşti în România, în care ni se spune că nu are are rost. ‘Nu are rost să te lupţi’, ‘Ei au puterea’, ‘Vino la noi’. Şi cei mai slabi de înger cedează. Nu eu judec aici. O să îi judece posteritatea. (…) De altfel, Marcel Ciolacu a făcut o obsesie.
USR a avut la ultimele alegeri 40 de primari – sunt 3.000 în total, în România – dar a pus premiu pe capul lor şi, după nişte informaţii pe care el am, a spus: ‘Nu există limită la ofertele pentru primarii USR’. Până la urmă, şi localităţile, să ştiţi că nu sunt aşa de importante.
E ceva mai mult simbolic. Şi nu a reuşit cu foarte mulţi dintre ei. Dar este această intenţie de a corupe pe care mafia o are întotdeauna”, a spus liderul USR.