News

Primarul din Corbeanca are o avere nejustificată de trei milioane de lei. ANI a intrat pe fir

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Curtea de Apel București cu privire la suma de bani pe care primarul nu o poate justifica.
20.11.2023 | 11:50
Primarul din Corbeanca are o avere nejustificata de trei milioane de lei ANI a intrat pe fir
Primarul din Corbeanca are o avere nejustificată de trei milioane de lei. Foto Facebook
ADVERTISEMENT

Primarul din Corbeanca are o avere nejustificată de trei milioane de lei, potrivit unui anunț făcut luni de Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Vorbim de diferențe nejustificate în cuantum de 3.061.855 lei între banii realizați și averea dobândită.

Primarul din Corbeanca are o avere nejustificată de trei milioane de lei

ANI a sesizat Curtea de Apel București cu privire la suma de bani pe care primarul Valeriu Anton, din comuna Corbeanca, județul Ilfov, nu o poate justifica. Veniturile au fost realizate în perioada exercitării funcției de edil..

ADVERTISEMENT

„Diferenţe nejustificate în cuantum de 3.061.855 Lei între averea dobândită şi veniturile realizate de către Anton Valeriu, primarul din Corbeanca, judeţul Ilfov, împreună cu familia, în perioada exercitării funcţiei publice”, se arată în comunicatul de presă.

Amintim că în mai 2023, Valeriu Anton a fost reținut. El este cercetat într-un dosar pentru luare de mită. Procurorii DNA îl acuză că a cerut și a primit bani și terenuri în valoare de circa 4 milioane de euro cu scopul de a aproba restituirea unor terenuri.

ADVERTISEMENT

Primarul din Corbeanca a fost trimis în judecată, de Direcția Națională Anticorupție, în luna iulie. Alături de el este cercetat și omul de afaceri Robert Ilie Mihăilă. Acesta ar fi nepot al primarului, potrivit Agerpres.

ANI a sesizat averi nejustificate și în cazul unui viceprimar din Maramureș

Tot luni, Agenţia Naţională de Integritate a anunțat că și un viceprimar din Maramureș are o avere nejustificată. Este vorba despre Ioan Ruscovan, care își desfășoară activitatea în cadrul instituției din comuna Rona de Sus, Maramureș.

ADVERTISEMENT

Diferența între averea dobândită și veniturile realizate a fost sesizată în perioada în care acesta era consilier local. Vorbim de perioada 2016-2020, iar suma este de 770.574 de lei, conform ANI.

De asemenea, un consilier local dintr-o localitate din județul Dâmbovița se află în aceeași situație. Este vorba despre Sîrbuleț Mariana, potrivit Agenției Naționale de Integritate, care a sesizat diferența de bani care nu poate fi justificată.

ADVERTISEMENT

„Sîrbuleţ Mariana, consilier Local în cadrul C.L. al Com. Bucşani, Jud. Dâmboviţa. Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 216.137 Lei între averea dobândită şi veniturile realizate”, transmite ANI.

ADVERTISEMENT
Tags: