Nici bine nu s-a încheiat 2023 că festivalierii deja au primit primele vești pentru anul viitor. Untold, unul dintre cele mai mari festivaluri din România a anunțat primii artiștii care vor face atmosferă pe Cluj Arena.
Aseară, peste 600 de fani au putut vizionat aftermovie-ul de la Untold la Muzeul Mina din București. Odată cu acest eveniment, cei prezenți au avut parte de o surpriză de proporții. Și anume, au fost anunțați primii artiști de la festivalul de pe Cluj Arena.
Organizatorii își doresc să se mențină în topul festivalurilor și să se ridice la nivelul așteptărilor petrecăreților. Deși sunt mai bine de 6 luni până la deschiderea oficială Untold, primii artiști au fost deja confirmați.
Cap de afiș este Sam Smith. Artistul originar din Marea Britanie nu mai are nevoie de nicio prezentare. Acesta are în palmares unele dintre cele mai importante premii din industria muzicală și nu numai.
Smith deține și un Oscar, semn că munca lui este extrem de apreciată. Anul acesta, artistul a cutreiat lumea în lung și în lat cu turneul său care a adunat milioane de fani în fața scenelor.
Artistul este recunoscut pentru hiturile pe care le lansează pe bandă rulantă. De-a lungul timpului, a bifat colaborări cu nume sonore din industrie și chiar și regina pop, Madonna vorbește cu admirație despre el.
Nu este pentru prima dată când Sam Smith aude de România. Anul acesta, artistul trebuia să ajungă la un festival din Capitală, dar a amânat totul pe ultima sută de metri.
Smith trebuia să urce pe aceeași scenă cu Robbie Williams, dar s-a răzgândit, spre dezamăgirea fanilor. Festivalul a continuat fără ele, însă cei care îl așteptau au rămas cu un gust amar în urma acestei experiențe.
Tot alături de Sam Smith pe scena Untold vor urca și Axwell, Sebastian Ingrosso şi Steve Angello. Sau, așa cum îi știu fanii, Sweedish House Mafia. Cei trei DJ formează unul dintre cele mai de succes proiect EDM din ultimii 10 ani, iar faptul că ajung la Cluj este o mare bucurie pentru fanii români.
Biletele au fost puse deja în vânzare și sunt gândite pentru toate preferințele și buzunarele. Însă, cine nu mai are răbdare până în august, poate merge la Untold Dubai, la începutul anului 2024.