Life

Pro TV, lovitura supremă pentru Antena 1. I-a furat pe Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu

Pro TV a făcut mutarea anului și este pe cale să dea lovitura! Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu revin „acasă”.
16.04.2024 | 12:19
Pro TV lovitura suprema pentru Antena 1 Ia furat pe Catalin Scarlatescu Sorin Bontea si Florin Dumitrescu
Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu revin la Pro TV. Sursa foto: montaj Fanatik
ADVERTISEMENT

După ce Antena 1 le-a intentat mai multe procese, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu au lovit sub centură și au făcut înțelegerea cu Pro TV. Cei trei chefi se întorc la postul și emisiunea care i-a consacrat. Puțini se așteptau ca asta să se întâmple chiar acum.

Pro TV, lovitură pe piața media! Sorin Bontea, Florin Dumintrescu și Cătălin Scărlătescu revin la Masterchef

Surpriza anului în showbizul românesc! Deși au existat supoziții că după plecarea neașteptată de la Antena 1, care s-a lăsat cu procese pentru Sorin Bontea, Florin Dumintrescu și Cătălin Scărlătescu, cei trei chefi se vor întoarce la Pro TV, momentul a venit mai repede decât era preconizat.

ADVERTISEMENT

Mutarea o detronează pe cea a lui Dan Negru, care după aproape două decenii a părăsit Antena 1 pentru Kanal D. Și asta pentru că chefii se întorc, practic, acasă, în formatul care i-a consacrat.

Surpriză…. sau nu, Sorin Bontea, Florin Dumintrescu și Cătălin Scărlătescu sunt noii jurați de la Masterchef. Mutarea se preconizează a fi una cât se poate de benefică pentru Pro TV, dat fiind că bucătarii vin cu un public numeros și fidel la pachet.

ADVERTISEMENT

„Suntem foarte încântați să anunțăm revenirea formatului TV care a creat o adevărată revoluție culinară și a inspirat milioane de telespectatori în întreaga lume: MasterChef. Știu că mulți telespectatori PRO TV au așteptat această veste și sunt mai mult decât bucuros să anunț faptul că, în 2024, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu sunt cei trei jurați MasterChef România”, a anunțat Aleksandras Cesnavicius, CEO PRO TV.

„Au trecut 12 ani de când PRO TV a lansat show-ul MasterChef și a prezentat publicului român trei chefi tineri. Multe s-au întâmplat în tot acest timp – Sorin, Florin și Cătălin au devenit unele dintre cele mai îndrăgite și respectate personalități TV din România. MasterChef a evoluat de-a lungul anilor, dar acum a sosit momentul ca cei trei chefi să se întoarcă în bucătăria unde totul a început. Îi întâmpinăm, înapoi la PRO TV, cu mândrie și emoție pe Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu”, a completat Antonii Mangov, Director de Programe PRO TV.

ADVERTISEMENT

Primele declarații ale bucătarilor aflați în Război cu Antena 1

Astfel că, în plin război cu Antena 1, Cătălin Scărlătescu Sorin Bontea și Florin Dumitrescu au făcut o mișcare riscantă și au plecat la Pro TV. Totuși, în ciuda faptului că riscă să se aleagă cu noi probleme, sunt mai mult decât încântați.

„Pentru mine, MasterChef este ca prima dragoste, care nu se uită niciodată. Aici a început totul. Aici mi-am cunoscut colegi. Aici am avut primele întâlniri cu cei pasionați de arta culinară. Aici am dat primele șorțuri. Aici am reușit să găsim primii bucătari printre amatori, care azi activează cu succes în domeniu.

ADVERTISEMENT

Au trecut 12 ani de când am intrat prima oară în platoul MasterChef, e ca un nou început. Noi ne-am schimbat în acești ani. Nu mai suntem la fel. Am îmbătrânit, unii dintre noi, mai ales Scărlătescu (râde). Unii sunt mai serioși, mai ales Dumitrescu (râde)”, sunt primele declarații făcute de Sorin Bontea.

La fel de bucuros să treacă de la Chefi la Cuțite la Pro TV este și Florin Dumitrescu. Bucătarul a afirmat fără rețineri că, pentru toți trei, MasterChef este prima iubire. „Este formatul care ne-a lansat și care a dat tonul show-urilor culinare în România. Este prima noastră iubire și provocare. Iar pasiunea pentru mâncare, care s-a plantat în casele oamenilor de-a lungul timpului, ne-a ajutat pe toți să dezvoltăm o întreagă industrie.

Pentru noi, MasterChef înseamnă începutul. Iar dacă cineva mai spera, acum înseamnă și întoarcerea. În această perioadă în care am trecut prin diverse lecții, entuziasmul de a mă întoarce acasă, acolo de unde a pornit totul, e foarte mare. Mă încearcă un sentiment de siguranță și liniște. Și abia aștept să îmi demonstrez mie că visul de a ajuta oamenii să descopere bucătăria nu are cum să moară”.

Cătălin Scărlătescu, din nou la Pro TV, la MasterChef

În asentiment cu Florin Dumitrescu și Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu se bucură de întoarcerea la Pro TV. „Această revenire e ca atunci când, după foarte, foarte mult timp, te întorci acasă și revezi locurile natale, acelea în care te-ai format, ai crescut…

MasterChef este show-ul care a revoluționat gastronomia în România. Și îmi doresc ca noii concurenți să vină cu mult curaj. Avem nevoie de toți rebelii din bucătărie. Avem nevoie de toată mâncarea bună și de cei care vor să ne impresioneze cu adevărat”.

ADVERTISEMENT