News

Posibilă probă-cheie în dosarul decesului Raisei. O altă mașină a surprins accidentul cu camera de bord

O nouă probă, care s-ar putea dovedi extrem de importantă, a apărut în dosarul decesului Raisei. Se pare că o altă mașină a surprins accidentul cu camera de bord.
27.01.2022 | 23:28
Posibila probacheie in dosarul decesului Raisei O alta masina a surprins accidentul cu camera de bord
ADVERTISEMENT

În cursul zilei de joi, 27 ianuarie, polițistul care a accidentat-o mortal pe Raisa pe trecerea de pietoni a dat din nou explicații în fața anchetatorilor.

La audierile din această zi a participat și un expert care va efectua expertiza mașinii pe care agentul o conducea când a produs tragicul accident.

ADVERTISEMENT

Cea mai importantă informație din această zi a fost oferită de avocatul familiei îndoliate, Adrian Cuculis, cel care vorbește de o nouă probă care s-ar putea dovedi fundamentală în dosar.

Informații noi în dosarul uciderii Raisei. Accidentul mortal, filmat dintr-o altă mașină din trafic

Se pare că familia fetiței ucise a găsit un martor-cheie în dosar, de care nu ar fi știut nici procurorii. O altă șoferiță aflată în trafic în ziua tragediei a filmat totul pe camera de bord.

ADVERTISEMENT

”Imaginile ar urma să ne parvină şi nouă săptămâna aceasta, o să le prezentăm procurorului şi o să cerem inclusiv audierea ei”, afirmă avocatul Adrian Cuculis, conform Antena 3.

În ceea ce privește expertiza mașinii conduse de polițistul care a lovit-o mortal pe Raisa, fetița de 11 ani, aceasta ar putea dura 2 luni.

ADVERTISEMENT

În urma anchetei tehnice, testele vor scoate în evidență cu ce viteză se deplasa poliţistul, când a realizat pericolul, dar şi în ce stare tehnică era maşina.

Vor mai reieși informații care indică dacă sistemul de direcţie şi frânele erau în stare bună. În paralel, familiile celor două victime fac propria anchetă.

ADVERTISEMENT

”Maşina de poliţie care a fost implicată în accident este aici, la Brigada Rutieră în spate, şi urmează să fie luată cam într-o săptămână, o saptămână jumătate.

O să fie ridicată pe rampă, dusă în sediul RAR, acolo se vor face teste şi, eventual, inclusiv la faţa locului – sigur, nu cu aceeaşi maşină, că nu mai este funcţională, evident. Se va face o reconstituire de fapt a accidentului”, mai spune Adrian Cuculis.

Marina, fetița rănită în accidentul din Capitală, ar putea fi audiată

Avocatul familiei Raisei mai spune că și Marina, fata care a scăpat cu viaţă, ar putea ajunge în faţa anchetatorilor.

”E bine şi vrea să ajute la aflarea adevărului, chiar susţine că vrea să fie audiată. Bine, nu chiar în termenii ăştia, că vrea să vorbească cu procurorul, să-i explice ce s-a întâmplat acolo”, adaugă Cuculis.

Remintim că 2 fetițe au fost lovite de o mașină a Poliției, joi, 13 ianuarie, în timp ce traversau strada, în Sectorul 1 al Capitalei. Una dintre acestea, în vârstă de 11 ani, a murit, iar cealaltă, a suferit multiple traumatisme și a fost dusă la spital.

ADVERTISEMENT