Rapid are planuri mari în acest sezon și nu numai. Echipa lui Bergodi își dorește titlul, iar pentru asta este dispusă să investească atât în trasnferuri, cât și în centrul de copii și juniori. Una din problemele pe care antrenorii de la juniori le au cu fotbaliștii este perioada pubertății.
“Mulți copii foarte talentați care s-au pierdut, care nu au ajuns. Au jucat Liga a 2-a, Liga a 3-a. Motivul pentru care s-au pierdut, depinde de la individ la individ. Tu ca și club îi duci până la o anumită vârstă.
Depinde de colectiv, dacă sunt apropiați valoric de alții. Și antrenorul și anturajul. Se îndrăgostesc, asta cu îndrăgosteala e un subiect, un lucru care trebuie gestionat. La 15 ani, sunt copii, dar trebuie gestionate lucrurile.
La un moment dat a fost un lucru nou și pentru toți că nu înțelegeam ce se întâmplă. Normal, fiind copii apare o creștere bruscă. Dar nu se întâmplase lucrul acesta dar erau mai retrași.
Am avut exemple de genul și am încercat să reușim să comprimăm perioada asta, să ai discuții individuale și cu fiecare jucător în parte. Mai vorbești mai auzi, spun antrenorii de la centru. Sunt lucruri care trebuie gestionate”, a spus Daniel Niculae.
Până la promovarea jucătorilor din pepinieră, Rapid s-a pus pe treabă și a băgat adâng mâna în buzunar pentru a transfera jucători valoroși. Cel mai bun exemplu este Petrila, adus de la CFR. Jucătorul de bandă s-a adaptat perfect în Giulești și a reușit 4 goluri în 11 apariții. Între timp, tot de la Cluj a venit și Krasniqi. Dar și alți jucători care sunt așteptați să strălucească în 2024, precum Rrahmani, Burmaz și Hasani.
“Sunt copii care au probleme acasă. Se întâmplă și la seniori, se întâmplă să ai probleme acasă și exprimarea nu va fi la fel ca atunci când vii cu zâmbetul pe buze. Dar când intri pe poarta antrenamentului trebuie să uiți tot.
Asta cu pregătim cu două zile înainte, nu. Trebuie să fie zi de zi. Cariera de fotbalsit nu înseamnă doar cele două ore de antrenament, sau cantonamentul dinainte de meci. Zi de zi, ce mănânci, cum dormi, igiena de zi de zi.
Noi trebuie să îndreptăm lucrurile și exemplele pe care le-am trăit pe propria piele. Noi poate nu am fost ajutați, ok. Am prins și batoanele cu mac, pe noi nu ne întrebau antrenorii ce mâncam”, a completat Daniel Niculae.
”Suflet de rapidist” se difuzează de la 13:30, în fiecare miercuri, LIVE, doar pe site-ul FANATIK.RO. Ulterior, joi, de la ora 10:30, show-ul va putea fi urmărit pe canalele de Youtube şi pagina de Facebook Fanatik.