News

Procurorii lui Kovesi o anchetează pe Ursula von der Leyen. Parchetul European a preluat ancheta cu privire la mesajele dintre şefa UE şi directorul Pfizer

Parchetul European, condus de Kovesi, o anchetează pe Ursula von der Leyen cu privire la mesajele dintre șefa UE și directorul Pfizer.
01.04.2024 | 14:47
Procurorii lui Kovesi o ancheteaza pe Ursula von der Leyen Parchetul European a preluat ancheta cu privire la mesajele dintre sefa UE si directorul Pfizer
Procurorii lui Kovesi o anchetează pe Ursula von der Leyen. colaj Fanatik/ Foto Hepta.ro
ADVERTISEMENT

Procurorii lui Kovesi, șefa Parchetului European, o anchetează pe Ursula von der Leyen privind schimbul de mesaje dintre președintele Comisiei Europene și directorul general al Pfizer, Albert Bourla.

Parchetul European, condus de Kovesi, o anchetează pe Ursula von der Leyen

Cazul a fost preluat de Parchetul European, condus de Laura Codruța Kovesi, conform unui reprezentant al parchetului din Liège, citat de POLITICO. Există suspiciuni referitoare la negocierile care s-au purtat între șefa Comisiei Europene și Albert Bourla, cu privire la achiziția de vaccinuri din perioada pandemiei de COVID-19.

ADVERTISEMENT

Amintim că inițial ancheta a fost deschisă de autoritățile din Belgia, încă de la începutul anului trecut. La vremea respectivă, o plângere penală a fost depusă de lobbyistul local Frédéric Baldan.

De asemenea, Ungaria și Polonia au susținut același lucru, însă polonezii ar urma să își retragă plângerea. Asta se va întâmpla în contextul în care guvernul pro-UE, în fruntea căruia se află Donald Tusk, a câștigat alegerile.

ADVERTISEMENT

Sursa citată precizează că Parchetul European (EPPO) a preluat ancheta procurorilor belgieni. Investigația vizează „interferența în funcții publice, distrugerea de SMS-uri, corupție și conflict de interese”, arată documentele consultate de POLITICO.

De altfel, în plângerea lui Frédéric Baldan se precizează că a existat un schimb de mesaje între șefa Comisiei Europene și directorul Pfizer. Până în prezent, nicio persoană nu a fost pusă sub acuzare, însă ancheta Parchetului European este în desfășurare.

ADVERTISEMENT

Comisia Europeană, dată în judecată de New York Times

Totodată, în 2023, The New York Times a dat în judecată Comisia Europeană, deoarece nu a făcut publice mesajele respective. Publicația a fost prima care a dezvăluit situația. Reprezentanții Comisiei nu au confirmat existența acestor conversații.

New York Times susținea, la vremea respectivă, că există o obligație legală pe care Comisia Europeană ar trebui să o respecte, privind publicarea mesajelor, argumentând că achiziția de doze de vaccin împotriva Covid-19 a fost în valoarea de miliarde de euro.

ADVERTISEMENT

„The Times depune multe cereri pentru libertatea informării și menține un registru de procese activ. Nu putem să comentăm la această vreme pe subiectul acestui proces”, susținea New York Times.

ADVERTISEMENT