News

Proiect de lege privind etichetarea mierii în România. Semnal de alarmă tras de organizația Good Food Project

Organizația Good Food Project trage un semnal de alarmă privind etichetarea mierii în România. Ce spun specialiștii în sănătate?
29.09.2023 | 22:08
Proiect de lege privind etichetarea mierii in Romania Semnal de alarma tras de organizatia Good Food Project
Etichetarea mierii în România, semnal de alarmă tras de Good Food Project. Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Organizația Good Food Project trage un semnal de alarmă privind etichetarea mierii în România. Luni, 25 septembrie, la Palatul Parlamentului, problema mierii contrafăcute, care apare pe rafturile magazinelor din România, a fost intens dezbătută, în cadrul unui eveniment organizat de Good Food Project, organizație dedicată problemelor accesului la hrană în România și în UE și Romapis, federația asociațiilor apicole din țară.

Good Food Project, semnal de alarmă privind etichetarea mierii în România

La evenimentul “Mierea un super aliment pentru sănătatea fiecăruia dintre noi”, moderat de Susana Dragomir și Ciprian Boboi, membri Good Food Project, au participat apicultori, politicieni, reprezentanți ai Ministerului Agriculturii, precum și doctori și membri ai unor asociații de părinți.

ADVERTISEMENT

Problema mierii consumată de români a fost discutată în cadrul acestei mese rotunde. Deși țara noastră este cel mai mare producător de miere din UE, apicultorii români întâmpină probleme majore din cauza etichetării produselor, fiind sesizate lacune în acest sens. Apicultorii susțin că este nevoie de introducerea unor norme de etichetare.

În acest mod, distribuitorii și retailerii vor fi obligați să precizeze pe etichetă proveniența mierii. Din cauza lipsei acestor norme, mierea contrafăcută este comercializată cu ușurință în România. Good Food Project punctează faptul că mierea nealterată, românească, ajunge să nu fie comercializată la fel de mult, iar consumatorii, în special copiii sau persoanele diabetice sunt afectate grav de consumul mierii de laborator, „falsificată si etichetată înșelător”.

ADVERTISEMENT

Organizația amintește că de-a lungul timpului au existat inițiative legislative privind rezolvarea acestei probleme. Prima, cea din 2017, prevede modificarea legii apiculturii, finalizată prin legea 79/2020, care se referă la obligativitatea menționării țărilor de origine a mierii din amestecurile care se vând de regulă în retail.

Un nou proiect de lege depus la Parlament

Însă, legea nu a fost aplicată, deoarece Ministerul Agriculturii nu a elaborat normele de aplicare. O nouă inițiativă de corectare a legii prevede ca procentajul să fie trecut pe etichetă. Apicultorii așteaptă ca aceasta să fie pusă în aplicare, prin implicarea Ministerului Agriculturii.

ADVERTISEMENT

„În perioada următoare, eforturile apicultorilor români vor fi direcționate către modificarea regulilor de etichetare a mierii la nivelul Uniunii Europene, prin directiva micul-dejun. Totodată, vicepreședintele Romapis a subliniat necesitatea reluarii programului Mierea în școli”, transmit reprezentanții Good Food Project.

În acest context, Deputatul Alin Pruneanu a depus un proiect de lege care prevede ca mierea comercializată în România să fie etichetată cu țările de origine a alimentului, dar și procentele care aparțin fiecărui stat. Totodată, deputatul susține că el însuși a sesizat ANPC-ul cu privire la anumite produse neconforme sau etichetate evaziv.

ADVERTISEMENT

„Problema produselor de miere neconforme este una foarte serioasă. Am sesizat în mod repetat ANPC-ul privind prezența unor produse neconforme, sau etichetate evaziv, lucru care a dus la retragerea unor produse de pe raft.

Dar nu toate au fost retrase, unele suspecte încă se mai găsesc în magazine. Mai mult, nu cred ca e suficient doar menționarea țării de origine, trebuie trecut și procentul. ”Amestec miere din România și China” nu spune nimic, acolo poate fi 99% China și 1% România.

Păcat că nu suntem naționaliști și ultra-patrioți la acest capitol al produselor românești, ci la altele mult mai puțin productive. Totodată, subliniez că trebuie să existe un tratament mai favorabil la adresa produselor de miere, inclusiv cele bio. Mierea bio are TVA de 5%, dar în noul cod fiscal se schimbă, va crește la 9%”, a transmis deputatul Alin Prunean.

Dacian Cioloș: „Aproximativ 46% din mierea importată în UE e suspectată că ar fi falsificată”

Problema etichetării mierii se află și în atenția europarlamentarilor, care discută la nivelul Uniunii Europene modificarea Directivei privind a Standardele de Comercializare a Mierii. Printre aceștia se numără europarlamentarii Dacian Cioloș și Nicu Ștefănuță.

„Uniunea Europeană importă 40% din consumul său de miere, ceea ce o face probabil cea mai atractivă piață pentru acest aliment din lume, iar mai mult de 50% din importuri vin din China și Ucraina. Din păcate, aproximativ 46% din mierea importată în UE e suspectată că ar fi falsificată. Din acest motiv, la nivelul UE se discută modificarea Directivei Europene ref. la Standardele de Comercializare a Mierii pentru a fi specificate cel puțin țările de origine, sperăm inclusiv cu procentaj de cantitate. Alți mari producători de miere, precum Spania sau Franța, au deja legislație pe etichetare cu specificarea țărilor de origine, deci problema poate fi rezolvată și în România”, a transmis Dacian Cioloș, europarlamentar și fost Comisar pe Agricultură.

De altfel, europarlamentarul Nicu Ștefănuță consideră că problema mierii în România este „o problemă de sănătate publică”, susținând etichetarea. „Nu suntem o națiune sănătoasă, în condițiile în care 1 din 2 români au probleme de diabet, cardiovasculare sau sunt supraponderali. De aceea susțin foartehotărât etichetarea mierii, minimum cu precizarea în ordine descrescătoare a țărilor de origine.

În condițiile în care 79% din produsele de profil din China au markeri care le pune sub suspiciune de fals, trebuie să putem informa consumatorul când consumă asemenea produse. Mierea e un produs sacrosanct, nu este orice produs, este absolut specială și este necesar să luăm mult mai în serios originea sa. Este vorba de interesul nostru, al tuturor românilor, nu doar de cel al unei singure ramuri de producție.”

Ce spun specialiștii în sănătate cu privire la mierea contrafăcută

Conform specialiștilor în sănătate, mierea este extrem de importantă în nutriția copiilor, dar și a adulților. Prin urmare, problema acestui aliment contrafăcut, care se regăsește pe rafturile magazinelor din România, trebuie tratată cu seriozitate de autoritățile competente.

”Autoritățile trebuia să ia mult mai în serios problema alimentelor contrafăcute, care ajung în alimentația celor mai expuse categorii, printre care și mama și copilul. Avem nevoie de eforturi mult mai mari pe partea de trasabilitate a mierii. Vreau să le oferim adulților și copiilor noștri miere românească si naturală, nu să-mi fie frică să iau miere, ca nu cumva să fie făcută din sucraloză”, a transmis Elisabeta Negrea, președinte Asociația Sănătate pentru mame și sugari, prezentă la evenimentul Good Food Project.

”Mierea e foarte importantă în nutriția copiilor, a tinerilor dar și a adulților, întrucât poate fi un foarte bun înlocuitor pentru zahăr. E un aliment pe care îl recomandam pentru a fi folosit. Dar ce ne facem dacă mierea care se găsește în comerț nu este în regulă? Autoritățile trebuiau să ia mult mai în serios problema alimentelor contrafăcute, care ajung în alimentația celor tineri. Copiii, părinții și educatorii vor să știe ce se întâmplă cu mierea românească”, a adăugat Diana Voican, doctor specialist în nutriția pediatrică.

Ministerul Agriculturii: „Discuția trebuie dusă și cu ANPC și ANSVSA”

Pe de altă parte, reprezentanții Ministerului Agriculturii spun că înțeleg nevoia etichetării acestui produs, dar că este nevoie și de implicarea ANPC și ANSVSA. ” Ministerul Agriculturii înțelege nevoia de etichetare a mierii cu precizarea cât mai clară a originii sale. Dar discuția trebuie dusă și cu Autoritatea Națională Pentru Protecția Consumatorilor- ANPC și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară Și Pentru Siguranța Alimentelor- ANSVSA, întrucât etichetarea este în atribuția lor, aceste instituții urmăresc calitatea, siguranța produselor la raft.

Din discuțiile avute cu ANSVSA, știu că ei susțin etichetarea cu precizarea originii, și inclusiv cu precizarea procentelor. ANPC a retras de la raft miere care avea explicit originea, și are metode de control pe trasabilitate, dar nu deține un laborator pentru analiză. Trebuie stabilite foarte clar prioritățile în această direcție, și stabilit și cum se va monitoriza respectarea oricăror prevederi referitoare la etichetarea mierii cu precizarea originii”, a transmis Dragoș-Costin Telehuz, secretar de stat în Ministerul Agriculturii.

Good Food Project precizează că speră ca parlamentarii să acorde atenția cuvenită acestei probleme și să înțeleagă importanța proiectului de lege depus de deputatul Alin Pruneanu, fiind în joc sănătatea românilor.

„Romapis și Good Food Project vor continua dialogul referitor la cele mai bune modalități de a susține apicultura din țara noastră, atât cu autoritățile de reglementare cât și cu toate celelalte părți interesate. Acest dialog va fi realizat atât prin intermediul unor noi mese rotunde, cât și prin alte evenimente menite să susțină cauza mierii românești”, au transmis Ciprian Boboi și Susana Dragomir, membrii Good Food Project

 

ADVERTISEMENT
De la depresie şi burnout la iubire de sine: transformarea uluitoare a unei...
De la depresie şi burnout la iubire de sine: transformarea uluitoare a unei foste handbaliste care a slăbit peste 40 de kilograme + Alimentul pe care nu-l mai consumă deloc
Cine este tânărul de 22 de ani care și-a pierdut viața în accidentul...
Cine este tânărul de 22 de ani care și-a pierdut viața în accidentul nimicitor din Argeș. A fost sancționat de polițiști de 21 de ori
Milionarul din presa sportivă care s-a îmbogățit peste noapte. Povestea sumei enorme câștigate...
Milionarul din presa sportivă care s-a îmbogățit peste noapte. Povestea sumei enorme câștigate de Ovidiu Ioanițoaia cu ajutorul lui Adrian Sârbu
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la un an de la moartea...
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la un an de la moartea sa. Fiul său a dezvăluit totul: ”Nu l-a văzut niciodată să...”
La cât timp se spală așternuturile, dacă ai animal de companie. Regula te...
La cât timp se spală așternuturile, dacă ai animal de companie. Regula te scapă de neplăceri
Cum a ajuns să arate arbitrul ”Brad Pitt” Alexandru Tudor, la 53 de...
Cum a ajuns să arate arbitrul ”Brad Pitt” Alexandru Tudor, la 53 de ani. Și-a lăsat barba lungă, cântă în biserică, seamănă cu un călugăr și a luat calea credinței
Se MODIFICĂ aceste PENSII! Casa de Pensii a EXPLICAT EXACT
Se MODIFICĂ aceste PENSII! Casa de Pensii a EXPLICAT EXACT
O mamă rămasă văduvă și-a crescut singură cei trei copii mici. Peste ani...
O mamă rămasă văduvă și-a crescut singură cei trei copii mici. Peste ani a fost abandonată de cei cărora le-a dat viață. Nici măcar atunci când s-a îmbolnăvit nu a fost vizitată. Drama prin care a trecut
Putin spune că are o rachetă care poate anihila America, dar aceasta explodează...
Putin spune că are o rachetă care poate anihila America, dar aceasta explodează în siloz
Vasile Dulap, bărbatul care a vrut să jefuiască o bancă din Iași, era...
Vasile Dulap, bărbatul care a vrut să jefuiască o bancă din Iași, era un exemplu pentru vecini: "Bani avea, serviciu avea, femeie cuminte a avut"
Mama singură cu 3 copii a dat detalii despre cum a fost ajutată...
Mama singură cu 3 copii a dat detalii despre cum a fost ajutată de milionarul român de doar 28 de ani: Un om cu suflet mare
Actorul român din Generația de Aur care a asistat la moartea fraților săi...
Actorul român din Generația de Aur care a asistat la moartea fraților săi gemeni. Ce drame ascundea în spatele zâmbetului irezistibil