News

Proiectul UDMR de oficializare a limbii maghiare în administrația locală, respins de Parlament

06.05.2020 | 15:43
Proiectul UDMR de oficializare a limbii maghiare in administratia locala respins de Parlament
ADVERTISEMENT

Proiectul UDMR privind oficializarea limbii maghiare în administrația locală a fost respins de Parlamentul României cu un vot covârșitor.

Proiectul UDMR de oficializare a limbii maghiare în administrația locală, respins de Parlament

Plenul Camerei Deputaţilor a respins proiectul de lege privind Codul administrativ, în care era prevăzută şi obligativitatea oficializării limbilor minorităților naţionale în administraţia publică locală în anumite situaţii, inițiativă legislativă lansată de UDMR.

ADVERTISEMENT

Codul administrativ, în care era prevăzută şi obligativitatea oficializării limbilor minorităţilor naţionale în administraţia publică locală, în anumite situaţii, a fost respins în Comisiile juridică, pentru buget, pentru administraţie şi pentru muncă de la Camera Deputaţilor, conform Agerpres.

Acest proiect de lege avea ca obiect reglementarea cadrului general pentru organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice, statutul personalului din cadrul acestora şi răspunderea administrativă, serviciile publice, precum şi regulile specifice privind proprietatea publică şi privată a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale, se arată în raport.

ADVERTISEMENT

Cum au motivat parlamentarii decizia de respingere a proiectului UDMR

Cele patru comisii: juridică, pentru buget, pentru administraţie şi pentru muncă de la Camera Deputaţilor, spun că au decis să dea raport de respingere pentru că:

”nu se justifică adoptarea unei astfel de iniţiative legislative, cu atât mai mult cu cât expunerea de motive nu conţine o fundamentare a soluţiilor legislative preconizate, iniţiatorii motivându-şi demersul pe posibila declarare a neconstituţionalităţii Codului administrativ în vigoare de către Curtea Constituţională”.

ADVERTISEMENT

Au votat “pentru” respingerea în plen a proiectului 287 de deputaţi, iar 21 au votat “împotrivă”.

Proiectul a fost iniţiat de 30 de parlamentari de la UDMR – a fost adoptat tacit de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz. Proiectul de lege privind Codul administrativ a creat un scandal imens, dar artificial, a declarat miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, liderul UDMR, Kelemen Hunor.

ADVERTISEMENT

PNL, împotriva proiectului

Încă de marți, PNL, prin vocea deputatului Cristina Trăilă, a spus că proiectul de lege privind obligativitatea oficializării limbilor minorităţilor naţionale în administraţia publică locală va fi respins de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.

“Vom vota, în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, respingerea PLX 190/2020 privind obligativitatea oficializării limbii maghiare şi arborarea drapelului Ungariei sau a aşa-zisului Ţinut Secuiesc!

Acest proiect de lege a fost susţinut făţiş de PSD în Senat şi încalcă flagrant Constituţia României”, a scris Trăilă pe Facebook.

ADVERTISEMENT