Fotbal intern

Propunere surpriză a Universității Craiova după suspendarea campionatului: „Reluarea începând cu 15 mai”. Motivele invocate

12.03.2020 | 18:08
Propunere surpriza a Universitatii Craiova dupa suspendarea campionatului Reluarea incepand cu 15 mai Motivele invocate
ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova a transmis, printr-un comunicat emis pe site-ul oficial, că propune reluarea campionatului pe 15 mai. Oltenii consideră că reînceperea meciurilor de Liga 1 va avea loc pe 31 martie, așa cum a anunțat FRF, iar alte eventuale amânări ar afecta planurile și organizarea cluburilor.

Craiova vrea reluarea campionatului pe 15 mai

Federația Română de Fotbal a hotărât suspendarea tuturor competițiilor până pe 31 martie, din cauza pandemiei de coronavirus.

ADVERTISEMENT

Totuși, unul dintre cele mai importante cluburi din Liga 1, Universitatea Craiova, transmite că relurea campionatului la data anunțată de FRF este puțin probabilă și propune reînceperea meciurilor pe 15 mai.

Clubul Universitatea Craiova propune reluarea campionatului începând cu data de 15 mai 2020.

Este clar că această criză epidemiologică se află în România abia în faza de început, astfel încât data de 31 martie 2020 propusă pentru reluarea campionatului nu este fezabilă și ne vom trezi într-o succesiune de amânări, fapt ce nu ar permite o organizare riguroasă a activității”, transmite Craiova prin intermediul unui comunicat.

ADVERTISEMENT

Motivele invocate

Printre motivele invocate de Universitatea Craiova pentru reluarea campionatului la jumătatea lunii mai se numără starea jucătorilor, care nu ar putea beneficia de o perioadă de vacanță din cauza incertitudinii cauzate de necunoașterea perioadei în care meciurile oficiale se vor relua.

Vom ajunge în situația în care jucătorii nu ar avea practic vacanță, ceea ce ar compromite performanțele lor, participarea cu succes în competițiile europene, precum și performanțele echipelor naționale.

ADVERTISEMENT

Amânarea până pe data de 15 mai 2020 ar permite acordarea unei minime perioade de odihnă și o organizare profesionistă a activității cluburilor de fotbal.

Considerăm că orice zi de întârziere în luarea unei decizii în sensul celor de mai sus periclitează serios activitatea tuturor celor implicați in fotbalul profesionist din România”, se arată în comunicatul emis de Craiova.

ADVERTISEMENT

În momentul deciziei luate de Federație, de a suspenda Liga 1 până la sfârșitul lunii martie, Craiova ocupa locul trei în clasamentul din play-off, la egalitate de puncte cu FCSB și la patru lungimi de liderul CFR Cluj.

ADVERTISEMENT