News

PSD se contrează cu miniştrii PNL pe tema tăierilor de salarii. “Nu suntem de acord. Este exclus”

Paul Stănescu, secretarul general al PSD, spune că social-democraţii nu vor fi de acord sub nicio formî cu scenariul tăierii salariilor.
11.04.2023 | 14:28
PSD se contreaza cu ministrii PNL pe tema taierilor de salarii Nu suntem de acord Este exclus
PSD se opune cu vehemenţă tăierilor de salarii Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a stârnit o polemică pe scena politică după ce unul dintre scenariile avansate pentru reducerea cheltuielilor era de a modifica salariile bugetarilor. Partenerii de guvernare de la PSD şi-au făcut imediat public punctul de vedere, diametral opus.

PSD aminteşte de tăierile din perioada Băsescu

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a transmis că social-democraţii nu sunt de acord sub nicio formă cu reducerea salariilor din sistemul bugetar, iar scenariul avansat de ministrul Marcel Boloş, care vorbea zilele trecute de o revizuire a salariilor, trebuie eliminat din start în discuţiile care vor avea loc în cadrul coaliţiei.

ADVERTISEMENT

“PSD nu e de acord cu reducerea salariilor. Scenariul ministrului Marcel Boloş, care a menţionat ‘o revizuire’ a salariilor în sistemul bugetar, ca modalitate de a diminua cheltuielile, trebuie eliminat din start din discuţiile care vor avea loc în cadrul coaliţiei, pentru a nu risca compromiterea altor măsuri bune şi necesare.

Să nu lăsăm un măr bolnav să strice o grămadă mare de mere sănătoase. Trebuie să ajustăm cheltuielile publice, dar acest obiectiv nu se va face prin soluţii imorale, de tristă amintire, precum tăierile salariale din perioada Băsescu. Deja inflaţia a avut o contribuţie negativă asupra veniturilor românilor”, se arată într-un comunicat oficial al social-democraţilor.

ADVERTISEMENT

Secretarul general al PSD mai afirmă că membrii coaliţiei de guvernare au ca scop sprijinirea populaţiei şi a companiilor româneşti în această perioadă complicată şi protejarea veniturilor acestora. “Sub nicio formă nu vom discuta despre tăieri de salarii. Este exclus! Dimpotrivă, misiunea coaliţiei de guvernare este să apere veniturile şi puterea de cumpărare a tuturor cetăţenilor ţării.

Ceea ce a şi făcut de când PSD a intrat la guvernare şi a ales consensul, stabilitatea şi cooperarea politică în locul unui conflict permanent şi al instabilităţii. Vom găsi cu siguranţă soluţiile cele mai potrivite pentru a eficientiza cheltuielile bugetare pentru că, în asemenea momente, această decizie este o dovadă de solidaritate faţă de români”, a subliniat Paul Stănescu.

ADVERTISEMENT

Reacţia PSD vine în contextul în care ministrul Fondurilor Europene, Marcelo Boloș a declarat că scăderea încasărilor la bugetul de stat în primul trimestru al acestui an poate duce fie la scăderea numărului de bugetari, fie la modificări ale salariilor acestora.

“Sistemul acesta de sporuri, chiar dacă în momentul acesta are anumite forme, el trebuie să fie reglementat astfel încât să rămână sporurile în limita a 20 de procente din salariul de bază. Cel puțin așa rezultă din jalonul pe care îl avem în Planul Național de Redresare și Reziliență.

ADVERTISEMENT

Termenul este trimestrul al doilea al anului în curs ca să avem legea salarizării unitare a bugetarilor. Indiferent ce forme de spor avem sau inechități de natură salarială, acestea trebuie să fie eliminate, pentru că unul din principiile care vor guverna viitoarea lege a salarizării va fi aceea a echității în ceea ce privește salarizarea. La muncă egală, salariu egal”, spunea Marcel Boloş, săptămâna trecută.

ADVERTISEMENT