Pyry Soiri este primul transfer al Universității Craiova din perioada de mercato din iarnă, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate. Internaționalul finlandez a mărturisit că a acceptat repede oferta lui Mihai Rotaru și consideră că mutarea în SuperLiga este un pas înainte pentru acesta.
Ivailo Petev și-a propus să schimbe lotul Universității Craiova în iarnă, iar primele măsuri au fost luate de către antrenor înaintea plecării în Antalya. FANATIK a anunțat în exclusivitate că vedeta Jasmin Kurtic se desparte de olteni, care au încheiat contractul și cu Florin Borța și Ante Roguljic.
Singurul transfer al Universității Craiova de până acum este Pyry Soiri, internaționalul finlandez care este așteptat să rezolve problemele din defensivă ale „alb-albaștrilor”. Acesta a povestit care au fost motivele pentru care a ținut să semnele cu formația din Bănie.
„Gândurile mele sunt bune, sunt fericit că sunt aici. Sunt încântat că am început, am efectuat deja câteva antrenamente și mă simt bine. Când am auzit de interesul pentru mine, imediat mi-am dat seama că este o oportunitate. Am simțit că este ceva bun.
Am simțit o emoție importantă și sunt fericit să fiu aici. Coechipierii m-au primit foarte bine, am vorbit cu câțiva la antrenamente dar și cu cei din staff. Abia aștept să-i cunosc mai bine pe teren, dar și în afara lui. Obiectivul meu e să câștig mereu, acesta este cel mai important lucru”, a spus Pyry Soiri.
Pyry Soiri s-a învâțat cu gustul succesului din Finlanda, iar acesta vrea să își continue șirul și în tricoul „alb-albaștrilor”. Acesta a vorbit și despre cel mai frumos moment din cariera sa, ci anume debutul și golul marcat cu Croația.
„Am avut ani în care am tot câștigat așa că vreau să continui. Vreau să-mi pun toate calitățile în slujba echipei, să-mi ajut colegii să avem un an bun iar asta înseamnă că câștigăm trofee. Consider că sunt un jucător cu experiență, cu o viteză bună . Sper să contribui cu o mentalitate învingătoare.
Au fost multe momente frumoase, una care îmi vine acum în minte este debutul pentru echipa națională, atunci când am jucat contra Croației și am înscris. O să spun că aceasta mi-a rămas în cap”, a mai spus fundașul finlandez.
Pyry Soiri a rămas impresionat de condițiile de la baza de pregătire „Ilie Balaci”, dar și despre ce a găsit în Antalya. Acesta a avut și un mesaj pentru suporterii Universității Craiova pe care îi așteaptă cu nerăbdare în primul meci al anului.
„Este cel mai bun loc în care poți fii ca jucător profesionist, totul e la cel mai înalt nivel. Așa cum am spus, este cel mai bun loc în care poți fi jucător profesionist. Sunt multe antrenamente, așa cum cele mai multe momente le petrec pentru a mă reface și pentru a mânca. Mânănc, mă antrenez, dorm și repet.
Petrec puțin timp și pentru a mă cunoaște cu băieții și să vorbesc cu familia. Suporterii ai Universității Craiova sunt fericit să fiu aici și abia aștept primul meci pentru a îmbrăca tricoul și pentru a vă cunoaște”, a încheiat Pyry Soiri.