Fundașul francez Rachid Ahmed Bouhenna a semnat oficial cu Poli Iași, marcând un nou capitol în cariera sa. La 32 de ani, jucătorul, care a fost liber de contract în ultimele șase luni, a ales să se alăture echipei conduse de către Leo Grozavu.
“Ce m-a convins să semnez este că voi lucra din nou cu Leo Grozavu, ca și atunci când eram la Sepsi. Este antrenorul care mi-a dat multă încredere și am fost la cel mai bun nivel al meu cu el.
Am vrut să revin în România, pentru că îmi place stilul de viață și mă simt foarte bine aici. Am vorbit și cu alte cluburi din România, dar nu au fost mai interesate decât Iași”, a declarat Bouhenna, pentru digisport.ro
Acest pas vine în urma scurtei sale perioade petrecute la Ionikos și FCSB în sezonul 2022/2023. Bouhenna a fost ultima oară în teren pentru Ionikos, disputând 5 meciuri și acumulând 178 de minute în sezonul 2022/2023. Tot în aceeași perioadă, a jucat pentru FCSB în 4 partide și a adunat 250 de minute pe teren.
“Am plecat de la FCSB pentru că situația mea nu era bună acolo. M-am accidentat la începutul perioadei de pregătire și nu am avut timp să îmi intru în formă și să mă adaptez la echipă. Totodată, nici echipa nu a jucat bine în acea perioadă.
Nu voi face niciun comentariu despre patronul de la FCSB, toată lumea îi cunoaște personalitatea. Dacă aș da timpul înapoi m-aș mai transfera la FCSB. Acesta este fotbalul. Uneori lucrurile funcționează și ești într-o poziție bună, alteori nu”, a completat Bouhenna.
În sezonul 2021/2022, Bouhenna a evoluat sub culorile CFR-ului în 10 meciuri, adunând 745 de minute. În sezoanele 2020/2021 și 2019/2020, Bouhenna a fost o prezență constantă pentru Sepsi, contribuind la un total de 60 de partide și 4929 de minute.
Recent, Bouhenna a semnat un contract cu Poli Iași, iar în declarația sa, a subliniat că a fost convins să semneze datorită faptului că va lucra din nou cu Leo Grozavu, antrenorul care i-a oferit încredere la Sepsi și l-a ajutat să atingă cel mai bun nivel al său.
Poli Iași este în acest moment pe locul 14 în clasament. Echipa pregătită de Leo Grozavu a adunat 23 de puncte în 14 partide. 5 victorii, 8 egaluri și 8 înfrângeri este bilanțul moldovenilor. În utilmele 5 partide, Iași a reușit să câștige un singur meci.