Radu Banciu este de părere că Ole Gunnar Solskjaer nu este un antrenor bun, mai ales pentru o echipă precum cea a lui Manchester United, comparând sezonul său cu cel al lui Ronald Koeman, demis recent de Barcelona.
Totodată, Radu Banciu a vorbit și despre demiterea lui Nuno Espirito Santo de pe banca tehnică a lui Tottenham, analizând o posibilă venire a lui Antonio Conte la Spurs.
Radu Banciu a analizat situația de la Manchester United, criticând felul în care a ajuns echipa, în ciuda transferurilor importante făcute, inclusiv cel al lui Cristiano Ronaldo, pe care l-a jignit și l-a poreclit ’Cocalardo’:
„Vorbind despre Conte, era antrenorul lui United, dacă mai aştepta puţin. A fost pe listă când capul lui Solskjaer trebuia să cadă, doar că s-au împotmolit cei de la United. Birocraţia, comoditatea, cine ştie ce l-a salvat pe norvegian.
Cert e că United va renunţa la el cu proxima ocazie. Echipa nu funcţionează şi nu va prinde Champions League. Dacă nu prinzi Champions League, de ce l-ai mai adus pe ’Cocalardo’ (n. red – referire la Cristiano Ronaldo)”.
„Trebuie schimbat de urgenţă Solskjaer, e la fel de prost antrenor precum Ronald Koeman, de care Barcelona a scăpat”, a mai spus Radu Banciu, la TV LookSport.
Radu Banciu a vorbit și despre situația de la Tottenham, unde Nuno Espirito Santo a fost demis după eșecul din duelul cu Manchester United, scor 0-3, analizând o posibilă venire a lui Antonio Conte, fostul antrenor al lui Inter Milano:
„Antonio Conte este omul potrivit să-şi rupă paltonul, îl va prinde paltonul, având în vedere că va veni direct cu el.
Probabil că nu va rezista mai mult de sfârşitul campionatului, dacă rezultatele nu vor fi de excepţei”.
„Tottenham e o echipă dificilă, imprevizibilă, rudimentară pe alocuri. Cu Espirito Santo echipa nu a funcţionat deloc.
Am văzut puţin din meciul cu United, presa internaţională a scris că cel care pierde, câştigă”, a mai spus Radu Banciu.