News

Radu, unul dintre pompierii răniți la Crevedia transferat în străinătate, a fost externat. „E treabă de făcut! Mi-au spus băieții că îmi duc lipsa”

Radu a fost transferat în Austria, după ce a suferit arsuri în urma exploziilor de la Crevedia. Acum, pompierul va reveni acasă.
06.09.2023 | 00:01
Radu unul dintre pompierii raniti la Crevedia transferat in strainatate a fost externat E treaba de facut Miau spus baietii ca imi duc lipsa
Radu, unul dintre pompierii răniți la Crevedia transferat în străinătate. Foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Radu, unul dintre pompierii răniți la Crevedia transferat în străinătate, a fost externat. El s-a numărat printre salvatorii care au suferit arsuri, după exploziile de la stația de GPL din Dâmbovița.

Unul dintre pompierii răniți la Crevedia a fost externat

Pompierul a fost tratat de medicii unui spital din Austria, acolo unde a ajuns după dezastrul produs pe 26 august. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a precizat că starea lui Radu este bună. Tânărul va ajunge în România în noaptea de marți spre miercuri.

ADVERTISEMENT

„În această noapte unul dintre pompieri se întoarce în România şi se întoarce cu un avion de linie, deci este clar că evoluţia a fost bună”, a transmis ministrul Sănătății.

De asemenea, ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, s-a întâlnit cu salvatorul român. Diplomații au transmis mai multe detalii cu privire la situația pompierului, postând un filmuleț și fotografii pe pagina oficială de Facebook a Ambasadei.

ADVERTISEMENT

„Pompierul se întoarce acasă…Am schimbat câteva cuvinte cu Radu S., de meserie pompier şi de vocaţie salvator de suflete. Primul pompier recuperat şi repatriat din lotul Crevedia, dintre cei transferaţi în străinătate.

După o săptămână în Austria, la Clinica Universitară din Graz, la secţia de chirurgie plastică, sub coordonarea prof. univ. dr. Lars Kamolz, a reuşit să se refacă complet, pentru a se întoarce, cât mai curând, la băieţii lui, pompierii, care-l aşteaptă la DMV- Detaşamentul Mihai Viteazul din Bucureşti”, a anunțat Ambasada României în Austria.

ADVERTISEMENT

„Mă întorc la muncă, e treabă de făcut! ”

Radu a spus că ar fi preferat ca înainte să revină în România, să își viziteze un coleg internat într-un spital din Bruxelles, intubat. Totodată, pompierul a spus că este nerăbdător să se întoarcă în România și să revină la muncă. „Mă întorc la muncă, e treabă de făcut! Mi-au spus băieţii că îmi duc lipsa la DMV”, a răspuns Radu.

Potrivit ministrului Rafila, doi pompieri internați la Milano se află în stare gravă. Unul dintre ei are arsuri pe 80 % din suprafața corporală, iar celălalt pe 35 %. „La Milano este pacientul cel mai grav care este transferat, era la limită, evaluarea iniţială a arătat 80% din suprafaţa corporală (…)

ADVERTISEMENT

Este intubat. Şi celălalt pacient de la Milano este intubat, are 35% din suprafaţa corporală arsă”, a spus Alexandru Rafila, cu privire la starea pompierilor răniți la Crevedia, potrivit Gândul.

 

ADVERTISEMENT