Ramona Păuleanu revine în televiziune după mai bine de doi ani de pauză. Deși ani în șir a făcut parte din echipa Pro Tv, de această dată, jurnalista a decis să meargă la postul rival și anume la Antena 1. Cu ce se va ocupa aceasta de acum și când va putea fi văzută pe micile ecrane?
Ramona Păuleanu a devenit mamă în urmă cu aproape doi ani de zile. Tot atunci, vedeta a renunțat și la televiziune și a decis să se concentreze pe rolul de mămică, care nu e deloc ușor după cum povestea chiar ea la un moment dat.
Iată însă că între timp lucrurile s-au aranjat în cazul ei și s-ar părea că vedeta este gata să revină pe sticlă. Paginademedia.ro a aflat că Ramona Păuleanu ar urma să se întoarcă în televiziune în echipa de la Antena 1. Ce rol va avea aceasta și când are loc prima apariție?
Sursa citată scrie că fosta vedetă Pro Tv se va ocupa de rubrica meteo din cadrul Observatorului. În ceea ce privește data la care va putea fi văzută, paginademedia.ro scrie că vedeta va apărea pe post începând cu săptămâna viitoare. Deci mai este puțin timp până o vom revedea.
Contactată de sursa citată pentru a oferi un punct de vedere cu privire la această informație, Ramona Păuleanu a preferat să nu comenteze informațiile. Practic nu a confirmat, dar nici infirmat această informație potrivit căreia va reveni în televiziune de săptămâna viitoare.
Menționăm faptul că vedeta a traversat o perioadă extrem de dificilă în ultimii ani de zile. Aceasta a petrecut foarte mult timp prin spital, după ce a devenit mamă, iar probleme păreau că nu se mai termină în familia acesteia, după cum spunea și ea la un moment dat.
Cât depsre noul job, Mihaela Donosă, care până acum prezenta rubrica Meteo de la Observator, a anunțat la rândul ei că părăsește trustul. Într-o postare pe Facebook, aceasta le-a mulțumit celor de la Antena 1 pentru întreaga experiență. Totodată, ea s-a declarat recunoscătoare față de oamenii pe care a ajuns să îi cunoască.
Mihaela Donosă le-a promis fanilor săi că va reveni curând în televiziune iar paginademedia.ro scrie că aceasta s-ar putea duce la Realitatea. “Mulţumesc, Antena 1! Atât de multe urcuşuri şi de coborâşuri, însă întotdeauna recunoscătoare. Foarte recunoscătoare pentru oamenii pe care i-am cunoscut şi care m-au susţinut. Ne vedem curând la TV!”, a scris ea pe Facebook.
Menționăm că Ramona Păuleanu a bifat o carieră impresionantă în televiziune. Aceasta a lucrat mai bine de zece ani la Pro Tv. Prima oară a fost reporter de teren, iar mai apoi a făcut investigații cu camera ascunsă. Vedeta a fost jurnalist pe eveniment, iar printre altele s-a mai ocupat și de rubrica meteo.
Dincolo de activitate din televiziune, alături de fosta ei colegă, Adriana Stere, cele două au lansat în urmă cu două luni un podcast de parenting, ”Creştem mari”, care a adunat până acum, aproape 150.000 de vizualizări pe YouTube, având în jur de zece episoade.