Așa cum a anunțat încă de acum câteva zile, Rusia a desfășurat, miercuri, pe propriul teritoriu, ample exerciții care au implicat forțele sale nucleare.
În cadrul exercițiului intitulat ”Grom”, armata Moscovei a simulat lansarea unui ”atac nuclear masiv” ca răspuns la un atac atomic inamic, relatează agenția rusă de stat TASS.
Anunțul legat de aceste exerciții a fost făcut de ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, într-o emisiune de la canalul Russia24.
Ca de obicei, la aceste teste desfășurate de forţele de descurajare strategică a asistat, prin videconferință, și președintele rus Vladimir Putin.
Ministrul Şoigu i s-a adresat dictatorului rus cu apelativele ”tovarăşe” şi ”comandant-şef suprem” al forţelor armate și l-a informat despre desfăşurarea manevrelor, care au durat doar câteva minute.
”Tovarășe comandant-suprem șef, în conformitate cu planul de pregătire pentru Forțele Armate ale Federației Ruse, sub conducerea dumneavoastră, se desfășoară antrenamente pentru controlul Forțelor Armate ale Federației Ruse, în timpul cărora vor fi elaborate sarcinile de lansare a unui atac nuclear masiv de către forțele nucleare strategice ca răspuns la un atac nuclear inamic”, a spus Șoigu, într-un raport către președintele rus.
Noul prim-ministru britanic Rishi Sunak a avut marți prima convorbire telefonică cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și l-a asigurat pe acesta că sprijinul Londrei este “la fel de puternic ca întotdeauna sub conducerea sa“.
Într-un comunicat de presă citat de CNN se arată că Zelenski se poate baza pe guvernul lui Sunak. “Ambii lideri au căzut de acord asupra necesității de a continua să exercite presiuni asupra regimului barbar al președintelui rus Vladimir Putin prin continuarea sancțiunilor economice.
Președintele Zelenski l-a felicitat pe prim-ministru cu ocazia numirii sale și i-a urat un Diwali fericit“, se arată în comunicat.
Marți, pe Twitter, Zelenski a descris conversația ca fiind excelentă și a declarat că cei doi au convenit să “scrie un nou capitol” în relațiile dintre țările lor.
Odată cu apropierea iernii, situația din Ucraina devine una tot mai grea. Problemele cu alimentarea cu energie electrică sunt tot mai accentuate.
Din această cauză, de la Kiev, vicepremierul Irina Vereşciuk, cea care ocupă și funcția de ministru pentru Reintegrarea teritoriilor temporar ocupate, i-a îndemnat marţi pe conaționalii ei care s-au refugiat din calea războiului în străinătate să nu se întoarcă în ţară până în primăvară.
Aceasta avertizează că se aşteaptă o iarnă grea din cauza bombardamentelor rusești, care țintesc tot mai frecvent infrastructura energetică.
”Vă rog să nu vă întoarceţi, trebuie să trecem de iarnă. Din păcate, reţelele nu vor rezista, vedeţi ce face Rusia. Dacă aveţi posibilitatea, rămâneţi peste iarnă în străinătate”, a afirmat Vereşciuk în declaraţii televizate, citate de agenţia de presă Ukrinform.
Aceasta a mai acuzat Rusia că a trecut la terorizarea populaţiei civile pentru că nu se poate lupta cu armata ucraineană şi pierde pe câmpul de luptă.
Numai în această lună, de pe 10 octombrie, atacurile cu rachete şi drone efectuate de Rusia au avariat peste 400 de instalaţii în 16 regiuni ale Ucrainei, între care zeci de infrastructuri energetice.
Procurorul general al Ucrainei, Andrii Kostin, a spus că de la începutul războiului, Rusia a lansat 85 de atacuri asupra instalaţiilor electrice ucrainene, dintre care 51 numai în luna octombrie.
Recent, chiar Volodimir Zelenski spunea că aproximativ 40% din infrastructura energetică a Ucrainei a fost grav avariată în urma bombardamentelor ruseşti.
Marți seară, zona centrală a Ucrainei a fost vizată de noi bombardamente sângeroase.
Pe pagina sa de Facebook, Volodimir Zelenski a postat imagini de la un atac din Dnipro. Aici, două persoane au fost ucise. Printre ele și o femeie gravidă.
”În fiecare zi ne luptăm cu teroriștii. Ei omoară civili, bombardează orașe, distrug viețile și destinul ucrainenilor.
Un alt atac cu rachete a avut loc astăzi (n.r. marți). În urma sa, două persoane au fost ucise în Dnipro. Printre ele se numără o femeie însărcinată. Alte trei victime au ajuns la spital.
Nu îi vom ierta niciodată. Răzbunarea va fi corectă și inevitabilă.…”, spune președintele ucrainean.
Într-o conferință de presă susținută marți, președintele american Joe Biden a declarat că Rusia ar face o “gravă, gravă greșeală” dacă ar desfășura o armă nucleară tactică în Ucraina, scrie CNN.
Avertismentul de la Casa Albă a venit în contextul în care oficialii ruși avertizează că Ucraina s-ar pregăti să folosească o așa-numită ”bombă murdară” pe câmpul de luptă din Ucraina.
Biden a mai punctat faptul că și-a petrecut o mare parte din ziua de marți discutând despre acest subiect. ”Am petrecut mult timp astăzi vorbind despre asta”, a spus Biden când a fost întrebat de reporteri despre intențiile Rusiei.
”Permiteți-mi să spun că Rusia ar face o greșeală incredibil de gravă dacă ar folosi o armă nucleară tactică”, a adăugat liderul american.