News

Război în Ucraina, ziua 583. NATO desfășoară avioane AWACS pentru supravegherea forțelor ruse / Moscova dublează producția de rachete

Război în Ucraina, ziua 583. NATO a anunțat că va desfășura avioane AWACS în Lituania pentru supravegherea forțelor ruse.
29.09.2023 | 06:20
Razboi in Ucraina ziua 583 NATO desfasoara avioane AWACS pentru supravegherea fortelor ruse  Moscova dubleaza productia de rachete
Război în Ucraina, ziua 583. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Război în Ucraina, ziua 583. Într-un comunicat emis joi, 28 septembrie, NATO a anunțat că va desfășura avioane AWACS în Lituania pentru supravegherea activităților forțelor ruse.

Război în Ucraina, ziua 583. NATO desfășoară avioane AWACS în Lituania pentru supravegherea forțelor ruse

În urmă cu 24 de ore, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a efectuat o vizită neanunțată la Kiev. El a lăudat luptărorii ucraineni și a declarat că ”Moscova luptă pentru o iluzie imperialistă”.

ADVERTISEMENT

Cu cât Ucraina e mai puternică, cu atât suntem mai aproape să încheiem agresiunea Rusiei”, a declarat Stoltenberg pe X (fostul Twitter). El a precizat, în timpul conferinței de presă, că fiecare metru în care înaintează ucrainenii este unul pierdut de Moscova.

Tot joi, NATO a anunțat desfășurarea temporară a unor avioane de supraveghere AWACS la baza Siauliai din Lituania. Ele vor avea rolul de a monitoriza activităţile militare ruse în apropierea frontierei Alianţei Nord-Atlantice, potrivit site-ului NATO.

ADVERTISEMENT

Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei ne-a sporit atenția asupra mediului de securitate din regiunea Mării Baltice”, a declarat purtătorul de cuvânt interimar al NATO, Dylan White. Acesta a adăugat că avioanele AWACS pot detecta avioane şi rachete la sute de kilometri distanţă. Acest aspect le face să fie o capacitate cheie de avertizare timpurie pentru NATO. ”Este o contribuţie importantă la securitatea noastră comună“, a punctat el.

Drept răspuns la războiul Rusiei în Ucraina, Alianţa Nord-Atlantică şi-a consolidat prezenţa aeriană în partea de est a Alianţei, folosind avioane de luptă, avioane de supraveghere şi avioane-cisternă.

ADVERTISEMENT

De asemenea, în urma atacurilor cu drone ruseşti în apropierea teritoriului NATO, SUA au trimis săptămâna trecută patru avioane de luptă F-16 suplimentare în România pentru a consolida misiunea de supraveghere aeriană a NATO.

Moscova dublează producția de rachete

În ziua în care NATO a anunțat măsura legată de avioanele AWACS, Rusia a anunțat măsuri legate de armamentul său. În cursul unei vizite la corporaţia “Armament tactic de rachete“, ministrul apărării de la Moscova, Serghei Şoigu, a dat ordin pentru dublarea producţiei de rachete de înaltă precizie.

ADVERTISEMENT

Activitatea noastră comună dă rezultate, se înregistrează o creştere a producţiei. Acest tip de armament este extrem de solicitat în zona operaţiunii militare speciale“, a declarat oficialul rus.

În ultimele luni, forțele ruse și-au intensificat atacurile cu rachete și drone asupra teritoriului Ucrainei. Pe lângă distrugerile tactice, s-au raportat și multe victime în rândul civililor.

ADVERTISEMENT