LIVE Actualizat 04-11-2023
15:41

Război în Ucraina, ziua 619. Zelenski neagă că războiul a ajuns în impas. „Nu avem dreptul să renunţăm”

Război în Ucraina, ziua 619. Kievul va primi un nou ajutor militar de la Statele Unite ale Americii, în valoare de 425 milioane de dolari.
04.11.2023 | 17:32
Razboi in Ucraina ziua 619 Zelenski neaga ca razboiul a ajuns in impas Nu avem dreptul sa renuntam
Război în Ucraina, ziua 619. Foto Hepta.ro
ADVERTISEMENT
04-11-2023
15:41

Zelenski neagă că războiul cu Rusia a ajuns în impas. „Care e alternativa?”

Într-o conferință de presă susținută sâmbătă alături de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski a negat perspectiva că războiul cu Rusia ar fi intrat într-un „impas”, cu cele două armate prinse într-un război de uzură.

”Timpul a trecut astăzi şi oamenii sunt obosiţi (…) Dar nu ne aflăm într-un impas. Acesta nu este un impas. Rusia controlează cerul. Noi avem grijă de armata noastră. Nimeni nu vrea să le abandoneze pur şi simplu, aşa cum Rusia îşi abandonează poporul ca pe carne. Cum să depăşim această situaţie? F-16. Trebuie să aşteptăm ca băieţii să înveţe, când se întorc. Când există apărare aeriană pe front, militarii merg înainte şi folosesc echipamentele”, a declarat președintele ucrainean.

Precizările acestuia vin în contextul în care Valeri Zaluzhni, comandantul armatei ucrainene, a caracterizat săptămâna aceasta, într-un editorial publicat în The Economist, că războiul cu Rusia a ajuns într-unul de uzură, asemenea Primului Război Mondial.

Președintele ucrainean a spus însă că aceeași perspectivă o aveau mulți analiști și în toamna anului trecut, atunci când trupele ucrainene au reușit să recucerească nenumărate teritorii ocupate de armata rusă.

”Câteva trucuri militare, şi vă amintiţi, regiunea Harkov a fost eliberată. Nu avem dreptul să renunţăm. Care este alternativa? Ce, trebuie să renunţăm la o treime din statul nostru? Acesta va fi doar începutul. Ştim ce este un conflict îngheţat, am tras deja concluziile pentru noi înşine. Trebuie să lucrăm mai mult cu partenerii de apărare aeriană, să deblocăm cerul, să le oferim luptătorilor noştri posibilitatea de a desfăşura acţiuni ofensive”, a mai spus liderul de la Kiev.

04-11-2023
12:12

Șefa Comisiei Europene, în vizită la Kiev pentru a marca progresele Ucrainei în aderarea la UE

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a sosit sâmbătă la Kiev, înaintea unui raport pe care Uniunea Europeană ar trebui să îl prezinte săptămâna viitoare cu privire la progresele înregistrate de Ucraina în ceea ce privește candidatura sa la aderare.

“Mă bucur să mă întorc la Kiev pentru a șasea mea vizită de război”, a scris von der Leyen pe platforma de socializare X, postând o fotografie în care apare alături de președintele ucrainean Volodymyr Zelenskiy într-o gară.

“Sunt aici pentru a discuta despre calea de aderare a Ucrainei la UE. Sprijinul financiar al UE pentru a reconstrui Ucraina ca o democrație modernă și prosperă. Și despre cum vom continua să facem Rusia să plătească pentru războiul său de agresiune.”

Se așteaptă ca evaluarea UE, care urmează să fie prezentată miercuri, să detalieze în ce măsură Ucraina a avansat în îndeplinirea diferitelor criterii economice, juridice și de altă natură, pentru a deschide calea negocierilor de aderare care vor fi lansate în decembrie.

“Mesajul cel mai important este de a reafirma că vom fi alături de Ucraina atât timp cât va fi nevoie. Este adevărat că atenţia lumii este acum mai concentrată asupra Orientului Mijlociu, dar am planificat această călătorie (la Kiev) de mult timp; este tipul tradiţional de călătorie înainte de prezentarea unui raport privind extinderea UE”, a adăugat ea.

Ucraina, care a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană la câteva zile după invazia pe scară largă a Rusiei din februarie 2022, consideră că aderarea la blocul comercial este o prioritate absolută.

Cei 27 de membri ai UE urmează să decidă, în cadrul unui summit în decembrie, dacă vor permite Kievului să înceapă negocierile de aderare, un demers care necesită sprijinul unanim al tuturor membrilor blocului.

Candidatura Ucrainei a primit un impuls joi, când ministrul german de externe, Annalena Baerbock, a declarat că este încrezătoare că blocul comunitar va avansa cererea de aderare a Ucrainei luna viitoare.

Negocierile de aderare durează de obicei ani de zile și implică reforme juridice, politice și economice ample. Cazul Ucrainei este îngreunat de războiul care face ravagii în sudul și estul țării și care nu se întrevede un sfârșit.

Vizita lui Von der Leyen are loc în contextul în care trupele ucrainene se luptă cu oboseala și în timp ce îngrijorările se învârt în jurul viitorului asistenței militare americane, pe care Kievul se bazează foarte mult.

Război în Ucraina, ziua 619. Un nou ajutor militar va fi livrat de SUA forțelor de la Kiev. Vorbim de un sprijin semnificativ, în valoare de 425 de milioane de dolari, așa cum au anunțat americanii.

Război în Ucraina, ziua 619. Un nou ajutor militar livrat de SUA

AFP notează că noul ajutor militar constă în mare parte în mijloace de apărare antiaeriană. Pentagonul transmite că mai cuprinde muniţie pentru artilerie, arme antitanc şi muniţie de calibru mic în valoare de 125 milioane de dolari.

ADVERTISEMENT

Totodată, vor fi acordate rachete cu ghidaj laser în valoare de 300 de milioane de dolari. Ajutorul militar care va ajunge la ucraineni a fost aprobat de Congresul american la sfârşitul lunii septembrie.

Vestea este extrem de bună pentru apărarea ucraineană, în contextul în care Moscova și-a intensificat loviturile. În noaptea de joi spre vineri a avut loc cel mai mare atac, din ultimele săptămâni, lansat de ruși.

ADVERTISEMENT

Conform forțelor aeriene, 24 de drone „Shahed” din cele 40 au fost doborâte de Kiev. Atacul a vizat nord-estul Harkovului, Odesa, sudul Khersonului și regiunea Lviv. Au fost avariate case, imobile comerciale și elemente de infrastructură.

„Ne întărim apărarea aeriană și grupurile mobile de foc. Pe măsură ce iarna se apropie, teroriștii ruși vor încerca să facă mai multe pagube. Vom riposta”, a transmis președintele Volodimir Zelenski după aceste atacuri.

ADVERTISEMENT

Zelenski a numit un nou comandant al forţelor speciale

Vineri, 3 noiembrie, președintele Volodimir Zelenski a numit prin decret prezidenţial un nou comandant al forţelor speciale. Este vorba despre colonelul Serghii Lupanciuk, conform presei din Ucraina.

Liderul Ucrainei spune că Lupanciuk este un ”ofiţer experimentat, cu experienţă de luptă, care poate contribui la eficientizarea forţelor speciale”. Generalul Viktor Horenko, înlocuit de Lupanciuk, își va desfășura activitatea la Serviciul ucrainean de informaţii militare.

ADVERTISEMENT

„Am făcut o înlocuire în structura de comandă a Forţelor Armate ale Ucrainei – l-am numit pe colonelul Serhi Lupanciuk în funcţia de nou comandant al Forţelor pentru Operaţiuni Speciale ale Forţelor Armate ale Ucrainei. Este un ofiţer cu experienţă – un ofiţer de luptă, comandantul potrivit şi o persoană care poate adăuga mai multă putere forţelor noastre pentru operaţiuni speciale. Aşteptăm cu nerăbdare să vedem noi rezultate”, a transmis Zelenski.

ADVERTISEMENT