“Războiul sfânt” dus de Putin și “satanismul” ucrainenilor. De ce agită Kremlinul spectrul “Anticristului”

În Rusia, liderii politici dar și patriarhul Chiril folosesc în mod voit registrul religios pentru a justifica războiul  din Ucraina. În momentul în care a declanșat agresiunea împotriva Ucrainei, Vladimir Putin a vorbit despre “denazificarea” vecinului său, care, între altele, este cârmuit de “drogați” dar și de necredincioși.

În privința “naziștilor”, Kremlinul folosește de multă vreme discursul potrivit căruia oricine este împotriva Maicii Rusia este, în ultimă instanță, “nazist” – cu trimitere la invadarea ei de către Germania nazistă.  În schimb, invadarea Ucrainei este numită “operațiune specială”.

“Războiul sfânt” împotriva Kievului

În privința “drogaților” de la Kiev, pesemne că Putin nu a primit de la consilierii săi situația consumului de droguri din Rusia din ultimii ani. În continuare, “Războiul sfânt” este un termen des auzit în ultima vreme pe scena politică rusă pentru a justifica agresiunea în Ucraina. Termenii “satanism” și “Anticrist” sunt adăugați în mod regulat la acesta.

Nu toți actorii sociali și politici ruși au aceleași reprezentări, iar acestea variază în funcție de publicul căruia i se adresează. Dar cuvintele folosite rămân aceleași. Cum putem explica acest recurs la un vocabular religios în contextul a ceea ce rămâne, oficial, o “operațiune militară specială”?

Digi24.ro

Florin Piersic se află în stare gravă, anunță medicii de la Spitalul Foișor. Actorul are septicemie

Putin, Dughin și “satanismul” Occidentului

În primele luni ale războiului, Vladimir Putin și-a exprimat intenția de a denazifica Ucraina. La 30 septembrie, în timpul ceremoniei de anexare a teritoriilor din estul Ucrainei, el a denunțat satanismul Occidentului, simbolizat, în opinia sa, prin “negarea totală a individului, subminarea credinței și a valorilor tradiționale, suprimarea libertății”.

Termenul de satanism circulă de mult timp în cercurile conservatoare din întreaga lume. Deja în 2013, Vladimir Putin a condamnat în fața Clubului Valdai “țările euro-atlantice” pentru care “credința în Dumnezeu este egală cu credința în Satana”.

Dar utilizarea acestei retorici ar putea fi explicată astăzi prin influența ideologului de extremă dreapta Aleksandr Dughin asupra președintelui Federației Ruse. Potrivit unor observatori bine informați, dacă influența sa în primele luni ale războiului a fost în mare măsură exagerată, el ar fi mai ascultat după moartea fiicei sale, Daria Dughina, victimă a unui atentat în care probabil că el însuși a fost vizat.

La 15 septembrie, Dughin a explicat la un post tv conservator că “satanismul deschis și rasismul deschis înfloresc în Ucraina, iar Occidentul nu face decât să le susțină”. Această invocare a satanismului Occidentului și a necesității de “desatanizare” a Ucrainei a devenit una din justificările oficiale a “operațiunii speciale” ordonată de Putin.

Digisport.ro

FOTO Tehnologia a intervenit, după momentele de la Madrid care au provocat un scandal imens. Rezultatele

Kadîrov, vânătorul de homosexuali

Ea a fost folosită de mai multe ori de Ramzan Kadîrov, șeful Republicii Cecenia, pe canalul său Telegram (o mai folosise deja înainte, în special la 18 mai 2022). La 25 octombrie, el a declarat că “democrația satanistă” este “atunci când se protejează drepturile ateilor și se insultă credincioșii”; pentru a-și ilustra afirmațiile, el a amintit de publicarea caricaturilor Profetului în Charlie Hebdo, împotriva căreia a fost organizată o manifestație de câteva sute de mii de persoane la 19 ianuarie 2015 la Groznîi.

La fel ca Vladimir Putin, el a condamnat homosexualitatea într-o manieră grosieră. Tema “războiului sfânt” ocupă, de asemenea, un loc important în intervențiile sale, la fel ca și cea a patriotismului. Postarea sa din 25 octombrie începe cu cuvintele: “Îmi iubesc Patria. Țara mea. Poporul. Tradițiile”.

Denunțarea “sectelor”

Satanismul a fost legat de o altă temă abordată de secretarul adjunct al Consiliului de Securitate, Alexei Pavlov: el a comparat Ucraina cu o ”hipersectă totalitară”, afirmând în special că sataniștii, păgânii și membrii “sectelor” au fost cei care au organizat revoluția Maidan din 2014.

Această referire la secte ca fiind un pericol major pentru Rusia datează cel puțin de la începutul anilor 2000. Membrii acestora erau considerați agenți CIA în perioada sovietică. În timpul primului său mandat, Putin a subliniat importanța “securității spirituale”, înțeleasă ca apărare a religiilor tradiționale și lupta împotriva extremismului religios – o noțiune cu contururi vagi și arbitrare.

Nikolai Patrușev, actualul secretar al Consiliului de Securitate, era pe atunci director al FSB, moștenitorul KGB-ului. Patrușev făcuse o alianță cu Biserica Ortodoxă pentru a lupta împotriva “sectelor totalitare”. Retorica lui Alexei Pavlov pare așadar a fi o reluare a unor procedee mai vechi de desemnare a inamicului Rusiei, un inamic definit întotdeauna prin faptul că luptă împotriva unei tradiții rusești, care este vag definită.

Rolul patriarhului Chiril

Ce se poate spune despre retorica patriarhului Chiril, patriarhul Moscovei și a întregii Rusii din 2009? El își menține sprijinul neclintit pentru Vladimir Putin, din grija de a-și păstra puterea asupra unei instituții pline de curente ultranaționaliste și conspiraționiste.

Ca și în conflictele anterioare în care a fost implicată puterea rusă, el prezintă Rusia ca pe o cetate asediată: războiul din Ucraina este, în opinia sa, de natură defensivă. De asemenea, el își urmează propria agendă: lupta împotriva lumii unipolare, a globalizării și a culturii liberale secularizate, împotriva invaziei valorilor care s-ar opune culturii Rusiei și, în general, a acestui spațiu pe care el îl numește Sfânta Rusie și care depășește granițele politice ale statului rus. Aceste teme datează cel puțin de la începutul anilor 2000.

În plus, Patriarhia Moscovei se află în concurență cu Patriarhia de Constantinopol. Chiril a încercat să păstreze numeroasele parohii ale bisericii ucrainene fidelă Moscovei în turma sa, în timp ce o altă biserică, Biserica Ortodoxă Ucraineană (căreia Constantinopolul i-a acordat autocefalia, adică independența ecleziastică, în ianuarie 2019), atrage în mod constant creștinii ortodocși care doresc să se desprindă de Moscova.

Lupta între bine și rău

Încă de la începutul războiului din Ucraina, Chiril a prezentat operațiunea specială ca pe o bătălie metafizică între bine și rău. Cuvintele sale au reluat, de asemenea, motivele apocaliptice ale unor curente din Biserica Rusă, în special cele legate de armată și de elitele din cercurile Kremlinului, siloviki. Anul trecut, la cel de-al 24-lea Consiliu Mondial al Poporului Rus, Kirill a făcut apel la “păstrarea tradiției pentru a preveni sfârșitul lumii”.

El a reluat ideea, dezvoltată de mulți ani în cercurile naționaliste, a unui popor rus care ar fi forța care reține venirea lui Anticrist și despre care vorbește Sfântul Pavel în a doua epistolă către Tesaloniceni. Cu o lună înainte, el a declarat că soldații ruși care vor muri în războiul din Ucraina vor fi “spălați de toate păcatele lor”.

Această idee de sacrificiu în numele patriei amintește de retorica sovietică care valorizează moartea eroică pentru colectivitate. Ea datează de mai bine de un secol și poate fi regăsită în cuvintele altor biserici creștine din vremea Primului Război Mondial.

Anul trecut, în fața unei delegații a Consiliului Mondial al Bisericilor din care făcea parte și propriul său nepot, Mihail Gundiaev, Chiril a declarat că nu crede că “o biserică sau un creștin ar putea sprijini războaiele și crimele” și că bisericile “sunt chemate să lucreze pentru pace și să apere și să protejeze viața”.

El a adăugat: “Războiul nu poate fi sfânt”. Dar atunci când cineva trebuie să se apere pe sine și viața sa sau să-și dea viața pentru viețile altora, lucrurile arată diferit, a remarcat patriarhul. Poziția lui Chiril rămâne ambiguă, cu discursuri pentru Occident diferite de cele pentru Rusia.

Loialitatea față de regim, înainte de toate

În toate aceste discursuri oficiale, se repetă mereu aceleași cuvinte despre apărarea tradiției rusești și inamicul occidental, a căror caracterizare se schimbă odată cu radicalizarea contextului. Biserica Ortodoxă Rusă a avut o contribuție majoră la această fabricare a tradiției împotriva Occidentului în perioada 2000-2010, intervenind în domenii atât de variate precum dezbaterile privind justiția pentru minori, violența domestică, așa-numitele relații sexuale “netradiționale” și arta contemporană.

Acest discurs a servit interesele unei puteri uneori slăbită de opoziție și a creat o iluzie a consensului. El continuă să joace acest rol. Dar să nu ne înșelăm: toate aceste discuții se adresează unei populații din care 70% declară că aparțin Bisericii Ortodoxe Ruse, dar numai 53% spun că sunt persoane religioase. Iar Chiril nu se numără printre cei cu autoritate într-un sondaj realizat la sfârșitul anului 2021.

Dar aceste date nu contează. După cum amintește antropologul Alexei Iurceak, la fel ca în perioada sovietică, este mai important să se repete formule gata făcute, care să ateste loialitatea față de regim, decât să se vegheze la adevărul conținutului lor, pe care uneori mulți nu vor să-l știe, notează La Tribune.

Într-un astfel de model, ceea ce contează este dimensiunea performanței discursului. Capacitatea sa de a fi eficient pentru acțiunea politică. “Faptele”, chiar și cele mai absurde, sunt în slujba patriotismului și a antagonismului care trebuie construit împotriva Occidentului. Această retorică va fi eficientă până în momentul în care populația se va aștepta ca puterea să arunce măștile și să-i spună adevărul. Dar acest timp nu a venit încă în Rusia.