România și-a aflat adversarele din grupa B de la Campionatul European, iar Emil Săndoi și Răzvan Burleanu sunt optimiști.
Răzvan Burleanu consideră că România trebuie să trateze cu mare seriozitate Campionatul European de tineret din 2023: „În primul rând, Campionatul European de anul viitor reprezintă o oportunitate unică pentru jucătorii noștri mai tineri în ceea ce privește expunerea la nivel internațional”. VEZI VIDEO AICI.
Președintele FRF spune că își dorește ca „tricolorii” să joace cu cele mai bune echipe: „Dacă m-ați fi întrebat înaintea tragerii la sorți, v-aș fi spus că mi-aș fi dorit cea mai dificilă grupă, cei mai dificili adversari, fiindcă obiectivul principal al acestei naționale este acela de formare. Și doar întâlnind cei mai dificili adversari poți să vezi exact nivelul unde te situezi și ce ai de îmbunătățit”.
În privința obiectivului naționalei lui Emil Săndoi, Răzvan Burleanu a spus clar și răspicat: „Performanța nu a fost niciodată pe planul secund, nici în 2019, nici în 2021. Obiectivul cu care pleacă la drum jucătorii încă din această seară, și cu care trebuie să se pregătească mental, este să jucăm din nou o semifinală de campionat european.
De mâine, această setare mentală, trebuie să fie transpusă în fiecare zi și de joc, fiindcă doar așa ne putem îndeplini acest obiectiv”, a mai spus oficialul FRF.
Răzvan Burleanu e convins că Europeanul de tineret este o șansă uriașă pentru fotbaliștii români: „Din punctul meu de vedere, EURO U21 este un tren care circulă cu mare viteză către fotbalul de top. Mi-aș dori ca jucătorii noștri să înțeleagă această oportunitate, această șansă, pentru că nu te întâlnești cu ea în fiecare an.
Trebuie să ne setăm obiective cât mai înainte. Acest obiectiv – să formăm jucători adaptați fotbalului european, iar jucătorii români să-și dorească să ajungă în fotbalul european.
Dar ca să poți face acest lucru, Campionatul European de Tineret reprezintă cel mai bun parcurs de validare al acestui traseu de formare”.
Burleanu își arogă merite pentru faptul că România organizează pentru a doua oară un Campionat European Under-21: „Cred că este un avantaj că jucăm acasă. Suntem prima țară din Europa care găzduiește acest turneu pentru a doua oară. Sunt sigur că vom avea foarte mulți suporteri, cum am avut și în Italia, care vor fi în spatele jucătorilor noștri”.