Sport

Primul interviu al lui Răzvan Patriche în tricoul ”alb-roșu”: „Am renunțat la cinci luni de salariu ca să vin la Dinamo!” Exclusiv

FANATIK a realizat primul interviu cu fostul căpitan al Academicii Clinceni, Răzvan Patriche, care a renunțat la bani pentru a veni la Dinamo și a semnat pe un an și jumătate cu echipa lui Flavius Stoican.
05.01.2022 | 11:54
Primul interviu al lui Razvan Patriche in tricoul albrosu Am renuntat la cinci luni de salariu ca sa vin la Dinamo Exclusiv
Răzvan Patriche a fost căpitanul celor de la Academica Clinceni, pentru care a jucat aproape șase ani. Sursă foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Răzvan Patriche este primul transfer al lui Dinamo din această iarnă, iar jucătorul urmează să fie prezentat oficial la Dinamo, după Flavius Stoican și Florin Răducioiu, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate.

Fundașul de 35 de ani al lui Academica Clinceni a renunțat la aproape cinci luni de salariu pentru a deveni jucător liber și să semneze cu Dinamo.

ADVERTISEMENT

Răzvan Patriche, primul transfer al lui Flavius Stoican în această iarnă la Dinamo

FANATIK l-a contactat pe noul fundaș central al lui Dinamo, Răzvan Patriche, care a oferit primul său interviu în calitate de „câine roșu”, după ce a marcat în victoria ilfovenilor împotriva echipei lui Mircea Rednic.

Bine ai venit la Dinamo!

– Bine v-am găsit (n.r. râde)! Sunt foarte bucuros, îți dai seama. Am ajuns la Dinamo, un club de tradiție. Este foarte important pentru mine.

ADVERTISEMENT

Pe ce perioadă ai semnat?

– Un an și jumătate. Dacă rămânem în Liga 1, mai rămân încă un an. Dacă ne salvăm de la retrogradare, contractul se prelungește automat cu un an de zile. Dar eu zic că rămânem.

„Eram neplătit de patru luni jumătate la Clinceni. Am renunțat la bani ca să vin la Dinamo”

De ce ai plecat de la Clinceni?

– Nu am plecat în condiții foarte bune. Eram neplătit de patru luni jumătate. Mi-am depus memoriu și am negociat cu clubul să devenim jucător liber. Am plecat fără bani de la Clinceni și am renunțat la bani ca să vin la Dinamo!

ADVERTISEMENT

Ai vorbit cu noii tăi colegi?

– Încă nu am fost la Săftica și nu i-am cunoscut pe băieți. Azi (n.r. miercuri 5 ianuarie) la ora 16:00 o să mă întâlnesc și eu cu colegii. Eu o să fiu prezentat mâine. Doar aseară m-am întâlnit cu domnul Mureșan și am semnat.

„Mă bucur că Dinamo s-a gândit la mine în momentele astea dificile”

Vii la Dinamo într-un moment greu…

– Da, dar și la Clinceni am trecut prin momente grele dar și prin momente foarte frumoase. Am amintiri plăcute de la Clinceni și sper să pot spune același lucru și despre Dinamo. Eu mă bucur că am ajuns la Dinamo și mă bucur că s-au gândit la mine în momentele astea dificile.

ADVERTISEMENT

Dinamo a încercat 8 fundași centrali…

– Eu sunt optimist că pot ajuta echipa și ne putem salva de retrogradare. Altfel nu veneam! O să fim o echipă mai unită și vom demonstra că locul lui Dinamo nu este acolo.

„Flavius Stoican m-a sunat. Am acceptat imediat”

Cine te-a convins să vii la Dinamo?

– Flavius Stoican m-a contactat pentru prima oară. Am vorbit și cu domnul Mureșan. Nu a fost foarte greu să mă convingă. Când m-a întrebat dacă vreau să vin la Dinamo am acceptat imediat! Nici măcar nu am discutat de salariu, de nimic!

E Stoican antrenorul potrivit la Dinamo?

– Sigur că da! Flavius e un antrenor care unește jucătorii, știe să fie aproape de ei și poate crea un grup frumos la Dinamo. Atunci când ai un grup unit, numai contează foarte mult valoarea individuală și putem progresa.

„Vreau să mai joc. Ar fi frumos să îmi închei cariera la Dinamo!”

Câți ani vrei să mai joci?

– Atâta timp cât sunt sănătos și nu mă accidentez eu zic că pot juca fără probleme. Cel mai important e să fiu sănătos, și de ce nu, să continui și după un an și jumătate și să îmi închei cariera la Dinamo! Ar fi cel mai frumos lucru.

Câtă nevoie are Dinamo de jucători cu experiență?

– Dinamo cu siguranță avea nevoie și de un jucător cu experiență. Au un lot foarte tânăr și nu foarte experimentați. Sunt câțiva jucători experimentați dar nu de ajuns. Sper să se rezolve problemele în apărare.

Răzvan Patriche, despre golul marcat împotriva lui Dinamo

Îți ceri „scuze” suporterilor pentru golul marcat cu Dinamo?

– Nu pot să îmi cer scuze (n.r. râde). Eu eram la Clinceni și mi-am făcut datoria. Eu sunt jucător profesionist și mă voi comporta la fel la fiecare echipă și voi încerca să nu primim gol, fiind fundaș central.

Voi lupta pentru fiecare minge și voi încerca să dau totul pe teren la fiecare meci. Voi face tot ce îmi stă în putință să câștigăm fiecare meci și să ne salvăm de la retrogradare.

Cum vezi lupta la retrogradare?

– Cred că ne batem pentru cele două locuri de baraj. O să fie o luptă foarte grea. Dinamo se bate cu Gaz Metan Mediaș, CS Mioveni, cam astea sunt. Important e când se trage linie înainte de playout să fim cât mai aproape de ele și să fim toate la același nivel.

  • 5 ani și 6 luni a jucat Răzvan Patriche (170 de meciuri) la Academica Clinceni 
  • 36 de ani va împlini fostul căpitan al ifovenilor pe 29 aprilie
  • 8 ani a evoluat fundașul central la Sportul Studențesc în perioada 2005-2013
ADVERTISEMENT