News

Reacția rudelor pacienților morți la Spitalul Pantelimon. „Normal că s-a făcut o greșeală, a murit prea repede”

Ce spun rudele pacienților morți la Spitalul Pantelimon. Oamenii cer explicații medicilor și conducerii instituției spitalicești
12.04.2024 | 14:04
Reactia rudelor pacientilor morti la Spitalul Pantelimon Normal ca sa facut o greseala a murit prea repede
Reacția rudelor pacienților morți la Spitalul Pantelimon. colaj Fanatik/ Foto captură Antena 3/Hepta
ADVERTISEMENT

Rudele pacienților morți la Spitalul Pantelimon din Capitală au lansat acuzații dure, după scandalul privind decesele suspecte înregistrate, săptămâna trecută, la secția de terapie intensivă. Ce spun familiile celor decedați?

Ce spun rudele pacienților morți la Spitalul Pantelimon. Reacție dură

Primele reacții ale familiilor pacienților morți nu au întârziat să apară. Rudele au venit la spital și cer răspunsuri de la medici și conducerea instituției. Unele dintre ele spun că ar fi primit explicații privind starea celor dragi.

ADVERTISEMENT

Este și cazul unui bărbat, care și-a dus cumnatul la spital, iar peste trei zile a murit. Acesta susține că pacientul avea probleme pulmonare, însă decesul s-a produs mult prea repede. De altfel, el spune că inclusiv medicii i-ar fi transmis că moartea este suspectă.

„Avea 53 de ani. L-am adus luni și a murit joi. Medicii au spus că este moarte suspectă. A spus că avea probleme cu plămânii, dar nu trebuia să moară așa repede.

ADVERTISEMENT

Am venit să vedem care ar fi soluția cu ei, să vedem ce se rezolvă cu moartea asta. Normal că s-a făcut o greșeală, a murit prea repede. Nu l-a tratat cu trebuia să îl trateze”, a transmis bărbatul pentru Antena 3.

Mangerul spitalului spune că tratamentele nu ar fi fost viciate

Șefa secției ATI, Florina Pompilian, a ținut să precizeze că au fost înregistrate 17 decese în perioada 4-7 aprilie, ci nu 20, așa cum s-a menționat anterior. Amintim că sunt făcute audieri, vineri, de polițiștii Serviciului Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei.

ADVERTISEMENT

Mai multe cadre medicale dau declarații în fața oamenilor legii. Patru anchete sunt în desfășurare: una a conducerii unității medicale, a doua anchetă a Colegiului Medicilor, alta a Corpului de Control al Ministerului Sănătății și cea de-a patra este a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, fiind întocmit dosar penal în rem, pentru săvârșirea infracțiunii de omor.

Pe de altă parte, managerul Spitalului Sfântul Pantelimon spune că, din primele verificări, tratamentele nu au fost viciate. Aceeași idee este susținută de Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din București, care a transmis, vineri, că nu ar fi fost sesizate nereguli.

ADVERTISEMENT

Și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că deocamdată nu sunt elemente care să probeze acuzațiile. Însă, procedurile de verificare vor continua, urmând ca un raport cu primele concluzii ale cercetărilor să fie prezentat în cursul săptămânii viitoare, cel mai probabil miercuri.

 

ADVERTISEMENT
Tags: