La sfârșitul acestei luni România va implementa Sistemul de Garanție-Returnare, un amplu proiect de protecție a mediului și de economie circulară pentru care au fost investiți deja mai bine de 85 de milioane de euro.
Pentru a gestiona acest proces, asociațiile reprezentative ale producătorilor de băuturi și ale comercianților au înființat RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A., în al cărui acționariat a fost cooptat ulterior și statul român. Lucrurile se mișcă repede, iar RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, se pregătește acum să deschidă a treia fabrică regională, în localitatea Nicolae Bălcescu, din județul Bacău. Situată în parcul logistic ELI Parks Bacău, această fabrică va efectua operațiunile de numărare și sortare a ambalajelor de băuturi colectate de la comercianți.
Noua fabrică se întinde pe o suprafață de 7.800 de metri pătrați, iar echipamentul va fi furnizat și instalat de către compania Anker Andersen A/S din Danemarca, firma cu care RetuRO a semnat un contract de achiziție la cheie a echipamentelor pentru toate centrele naționale. Unitatea va fi funcțională la capacitate maximă în mai puțin de o jumătate de an, până la sfârșitul lunii aprilie 2024, și va avea 70 de angajați.
Dotările fabricii sunt impresionante, de ultimă generație. Astfel, va fi echipată cu opt mașini industriale de sortat PET-uri și doze și alte patru echipamente pentru sortarea sticlei, cu o capacitate totală de procesare ambalajelor de până la două milioane de PET-uri și recipiente metalice și aproximativ un milion de sticle pe zi. De asemenea, fabrica va mai fi dotată și cu două dispozitive de sortare optică cu o capacitate de 6 tone/oră și două prese de balotat cu o capacitate de producție de peste 130 de baloți pe zi.
Planul RetuRO este ca, în anul următor, din poziția de administrator al Sistemului de Garanție-Returnare (SGR), să deschidă 17 noi centre. Aici vor ajunge ambalajele de băuturi colectate de la aproximativ 80.000 de comercianți.
În etape următoare aceste ambalaje sunt numărate, sortate și pregătite pentru transport către companiile de reciclare, în vederea producerii de materie primă reciclată. Aceasta din urmă va fi folosită la producția de noi ambalaje de băuturi.
”Cu un obiectiv ambițios de a deschide și opera 17 fabrici la nivel național, cu aproximativ 500 de angajați în mai puțin de un an, ne străduim să asigurăm, pas cu pas, resursele necesare pentru procesarea volumului de recipiente pentru băuturi colectate de la aproximativ 80.000 de comercianți. Deschiderea noii fabrici din Bacău reprezintă un pas important în asigurarea unei infrastructuri solide pentru Sistemul de Garanție-Returnare, pentru a susține eforturile noastre în promovarea reciclării și protejarea mediului înconjurător.
Astfel, aducem beneficii atât mediului, prin reducerea deșeurilor, cât și comunității locale, prin crearea de locuri de muncă și stimularea dezvoltării economice a regiunii. Suntem încrezători că, împreună cu toți partenerii noștri, vom construi un sistem eficient și responsabil care va face din România un lider în domeniul reciclării și economiei circulare”, a declarat Gemma Webb, CEO și Președinte al Directoratului RetuRO.
Trebuie menționat că RetuRO a demarat pregătirile și pentru fabrica situată în Giarmata, județul Timiș. Aceasta va fi amenajată într-un spațiu logistic cu o suprafață de aproximativ 4.400 de metri pătrați. Aici se va realiza numărarea și sortarea ambalajelor de băuturi colectate de la comercianți. Construcția fabricii se așteaptă să fie finalizată în februarie 2024.
La rândul său, Mircea Fechet, ministrul mediului, apelor și pădurilor remarcă faptul că implementarea acestui sistem de Garanție-Returnare în România decurge conform planului.
”Mă bucur să constat că RetuRO SGR este în grafic cu planul de deschidere progresivă a centrelor de numărare și că va inaugura, la Bacău, primul astfel de centru din regiunea Moldovei, unde vor fi create aproximativ 70 de locuri de muncă verzi.
Este important ca întreg procesul logistic al Sistemului de Garanție Returnare să se desfășoare cu un impact asupra mediului cât mai redus și cu emisii de CO2 cât mai puține. Deschiderea progresivă a centrelor de numărare, în primele luni de funcționare a SGR, va ajuta la îndeplinirea acestui obiectiv”, afirmă oficialul Guvernului.
Material susținut de RetuRO