România a pierdut amicalul contra Columbiei, scor 2-3 pe Civitas Metropolitano din Madrid. Sud-americanii au condus la un moment dat cu 3-0, însă Edi Iordănescu a mutat inspirat, iar „tricolorii” au redus din diferență pe final. Ilie Dumitrescu l-a lăudat pe selecționer pentru mutările efectuate pe parcursul jocului.
Prima repriză a fost una de coșmar pentru România. Cordoba și Arias l-au învins pe rând pe Horațiu Moldovan la primul meci pe care portarul român l-a disputat în noua sa casă. Ilie Dumitrescu nu a fost mulțumit de Valentin Mihăilă și Denis Alibec, titulari contra Columbiei.
„Prima repriză am suferit. Am pierdut multe dueluri individuale și asta s-a văzut la primul gol. Nu am văzut ritm în linia de mijloc. Mihăilă a încercat individual, foarte puține reușite pentru Alibec.
Au reușit să ne surprindă cu așezarea pe fază ofensivă. Fundașii laterali au reușit să ne pună probleme. De multe ori nu am putut pe fază defensivă.
A fost o altă mică problemă apropo de tot ce înseamnă dezvoltarea jocului. De câte ori recuperau mingea în terenul nostru reușeau să își creeze ocazii importante. Provocau dezechilibru cu Luis Diaz, Cordoba a câștigat foarte multe dueluri, Arias”, a declarat Ilie Dumitrescu, la TV Digi Sport.
Ilie Dumitrescu a rămas plăcut impresionat de schimbările pe care le-a făcut Edi Iordănescu în a doua repriză. Intrările lui Dennis Man, Denis Drăguș și Ianis Hagi au adus un plus pe fază ofensivă, iar situația pe tabelă s-a modificat. Ianis Hagi și Florin Tănase au marcat golurile României.
„Edi Iordănescu a schimbat foarte bine după pauză, asta a făcut și în preliminariile EURO 2024. A reușit să echilibreze, citește foarte bine jocul de pe margine. I-a introdus pe Hagi și Drăguș în minutul 56 și parcă am avut un plus.
În momentul în care a intrat Man, pe Hagi l-a scos din poziție de extremă stângă. Pentru mige Hagi nu este extremă. Hagi nu este genul de jucător pe care să-l bagi în extrema stângă. În minutul 77 mută interesant.
Îl bagă pe Tănase în locul lui Alibec, vârf, iar Drăguș trece extremă stângă. Man a adus ritm, a adus viteză. Am început să punem probleme. Mutarea din minutul 77 am resimțit-o puțin pentru că după am primit golul de 3-0.
Hagi și Man își asumă, sunt jucători cu personalitate. Când intră, își asumă poziția de lideri. În prima repriză a fost o diferență de ritm, de intensitate, era o diferență foarte mare între jocul nostru și jocul lor. Asta s-a văzut pe tabela de marcaj și în multe momente ale jocului.
Este de lucrat pe faza defensivă. E o diferență foarte mare între modul cum am gestionat grupa și cum s-a întâmplat acum. Au început să apară și fisurile. Rațiu nu are multe jocuri la echipa de club, Drăgușin la fel.
Burcă vine dintr-un campionat cu un alt ritm. Am gestionat cu Andorra, Kosovo sau cu Elveția. Opruț, titular fără mare experiență. Sunt lucruri care au apărut în jocul nostru.
Nu știu de ce Edi l-a schimbat pe Drăgușin pentru că a acoperit zona. Are timp să gândească, sperăm ca Hagi să primească mai multe minute, iar Drăgușin să intre și să joace titular. Lui Rațiu poate-i dă mai multe minute la echipa de club. Hagi are nevoie să joace”, au fost concluziile lui Ilie Dumitrescu.