Jurnalul de front al voluntarilor români din Vama Siret. ”Multe femei se speriau la început când le spuneam că le putem ajuta cu orice”

În aceste zile fierbinți de iarnă, Vama Siret seamănă cu autogările de provincie de pe vremuri: suferință colectivă, așteptări puține, puhoi de lume, toți ar vrea să plece, dar mulți nu au cu ce și nici unde. Se vine în rafale în România prin porțile nordului de parcă am fi promisiunea obligatorie a unui trai mai bun, un mare premiu neașteptat găsit chiar în vecini. Așa și e, de fapt, pentru miile de ucraineni goniți spre țara noastră de arme noi și de dușmănii vechi de 30 de ani.

Chiar acolo unde se agață harta în cui, dar chiar acolo, la marginea orașului Siret a apărut în doar trei zile un orășel în toată regula, dedicat cauzei ucrainene de generozitatea românilor. Cu plecare din vama noastră, pe mai bine de doi kilometri se întind coloane de mașini încadrate zilnic de oameni triști, mereu alții de la oră la alta și de la un autocar la altul. Ei sunt cei pe care România i-a prins în brațe după ce au fost răspândiți în lumea largă de suflul războiului.

Cozi de kilometri în Vama Siret, valuri de refugiați continuă să vină din Ucraina

Alb și negru în realitate, peisajul e colorat de simplitatea unor gesturi pe care nu mai credeam să le vedem la ai noștri, de fapt nu îi mai credeam capabili de așa ceva, în 2022, mai ales cu străinii. Pachete cu mâncare, sticle de apă, pamperși, pături și în general orice ai nevoie atunci când nu mai ai nimic, toate sunt dăruite în aceste zile gratis, din suflet, de niște români extraordinari în anonimatul lor, care emoționează prin simpla prezență.

Sunt aici și mulți preoți, reprezentanți ai Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, care opresc și ei mașinile venite de dincolo, întreabă, împart ajutoare, participă, deși afară e ger și după o oră îngheți binișor. Sunt studenți de peste tot din țară, voluntari de pretutindeni, se aleargă organizat, se muncește în grup și se trăiește împreună o autentică stare de grație. Ai noștri sunt prietenul la nevoie, ai lor sunt la răscruce și merită.

Digi24.ro

O femeie era milionară de cel puțin o lună, dar nu și-a dat seama. Descoperirea care i-a schimbat viața

De piatră să fii și n-are cum să nu te miște imaginea unor copii speriați la propriu de bombe în Ucraina care încep să plângă de bucurie când primesc păpuși și jucării în România. Le strâng tare în brațe, se uită la mamele lor, doar la ele, căci tații au rămas pe front, și apoi îngână ceva universal, într-o limbă străină, probabil cel mai curat ”mulțumesc” din lumea asta.

Ajutor total pentru refugiați din partea românilor

”Multe femei se speriau la început când ne apropiam de geamul mașinilor și le spuneam că le putem ajuta cu orice, gratis. Nu înțelegeam de ce, dar până la urmă am aflat ce era: în mesaje adresate ucrainenilor de către ruși, prin toate mediile posibile, li se spusese fugarilor să se ferească de români, că noi le vrem răul și că ar fi bine să nu accepte nimic de la noi, că poate îi otrăvim și tot felul de bazaconii din astea”, ne dezvăluie reprezentantul unui ONG din Rădăuți.

E frig, dar autocarele vin mereu cu soarele în spate și descarcă suflete strânse unele în altele, perete în perete. Ai noștri se strecoară cumva printre ele și cu o faptă și o vorbă bună dezlipesc umbrele și aduc speranța, fie și pentru numai două minute, până sună iar mobilul cu vești grele din Ucraina. Dar contează gestul, chiar contează.

”Ce trebuie să facă oamenii ăștia acum, dacă vor să muncească undeva?”

Un șofer de autocar care a adus joi un autocar cu ucraineni de loc din satele de după granița cu România cere lămuriri unui polițist de frontieră. ”Ce trebuie să facă oamenii ăștia acum, dacă vor să muncească undeva? Că mie mi-au zis că ei vor să muncească, că au nevoie de bani, nu pot sta degeaba”, spune șoferul, înainte să afle că oamenii aceia trebuie mai întâi să obțină statutul de refugiat politic pentru a munci legal în țara noastră.

Digisport.ro

A doua cea mai bogată soție de fotbalist nu s-a ferit să spună lucrurilor pe nume despre viața privată: ”Acesta e prețul”

Se împart gratuit cartele telefonice valabile în Ucraina, dar și la noi, se îndrumă refugiații spre hoteluri și pensiuni, oamenii ăștia loviți de soartă sunt conduși până acolo de ai noștri de parcă ar fi rudele îndepărtate venite în vizită de sărbători.

De trei zile întregi, în Vama Siret, învingând frigul și prejudecățile, ai noștri fac în cea mai mare discreție un lucru minunat: ajută. Cu aripile frânte, vecinii de graniță tot vin și tot pleacă, dar în urma lor râmân în picioare voluntarii români, care se pregătesc deja pentru următorul val de suferință revărsat din Ucraina.

Doar drama Ucrainei a putut să ne arate chipul și asemănarea eroilor noștri anonimi, strânși întâmplător în jurul unei idei în Vama Siret. Tocmai de aceea, sacrificiul necondiționat al acestor români, care izgonesc moartea din viața unor străini, ar merita să fie începutul, nu sfârșitul poveștii. De fapt, ar merita să fie povestea însăși.